Faci parte dintr-un grup si grupul are un lider, formal sau informal. Poate este echipa in care joci sau partidul de care apartii (poti citi „echipa” sau „partidul” si in cheie simbolica) sau poate e vorba de cei mai buni prieteni, alaturi de care te angajezi in curse infernale pe motociclete mai scumpe decat o garsoniera confort 2, spre disperarea celor care vor sa doarma cu geamul deschis.
De asemenea, fiind o fiinta umana, ai si tu valori iar una din ele este loialitatea fata de grup („toti pentru unul, unul pentru toti!”-ca un scurt memento, iti amintesti, sper, daca nu esti adolescent, marsul organizat de PSD, cu multi ani in urma, in apararea unui membru marcant,un anume Bivolaru, mars avandu-l in frunte pe Adrian Nastase; ironia sortii a facut ca amandoi sa ajunga la inchisoare!) Loialitatea fata de grup a fost selectata evolutionist, nu exista nicio indoiala: sansele de supravietuire, intr-un grup, sunt mult mai mari si, pentru a securiza apartenenta la grup, trebuie sa-i fii loial.
Dar ce te faci cu situatiile in care grupul se comporta in feluri pe care nu le aprobi? Si, pentru a simplifica problema, sa presupunem ca grupul se comporta astfel deoarece il urmeaza pe lider (ii pune in practica deciziile). Ce se intampla cu tine atunci cand vezi ca imparatul e gol dar toata lumea se comporta ca si cum ar avea haine minunate?
Da, asta se intampla, experimentezi un conflict, si nu cu grupul, sau cu imparatul, in primul rand, ci cu tine insuti: inauntrul tau doua valori intra in conflict. Pe de o parte avem loialitatea fata de grup (nimeni nu critica hainele imparatului). Pe de alta parte avem pretuirea ta pentru adevar. Pentru tine onestitatea este o valoare si, daca vrei sa fii o persoana onesta, realizezi ca trebuie sa-i spui grupului ca imparatul e gol.
Onestitate vs loialitate fata de grup.
Ce vei alege? Cum stabilesti ce este mai important pentru tine? Ce te faci daca ambele valori sunt la fel de importante? Daca esti onest sunt sanse mari ca grupul sa te excluda sau sa te sanctioneze. O sa te doara. Esti onest dar nu esti loial. Invers, daca esti loial dar nu esti onest, te vei bucura, in continuare, de beneficiile oferite de grup insa, in sinea ta, vei sti ca esti un mincinos (sau un ipocrit). Stii ca imparatul este gol si te prefaci ca nu este. S-ar putea chiar sa fi incercat sa te autoconvingi ca are haine dar ai renuntat, realizand gradul de prostie al acestei tentative.
Nu este o situatie ipotetica, o dilema teoretica la care iti propun sa meditezi in timpul unui meeting plictisitor solicitat de directorul acela executiv si mai plictisitor. Cu siguranta faci parte din mai multe grupuri (si familia extinsa este tot un grup) iar grupurile au ierarhii, nu neaparat formalizate, iar in varful ierarhiilor s-a cocotat cineva. Grupurile au „imparati” iar imparatii, uneori, nu au haine. Le vei spune asta? Va fi onestitatea mai importanta decat loialitatea?
Va fi crescut ceva inauntrul tau, atat de pretios, incat sa risti pierderea unor avantaje? Este mai important sa spui adevarul (adica sa nu te prefaci, sa fii autentic, sa fii sincer, sa spui ceea ce crezi) sau este mai important to go with the flow? (adica sa ignori absenta hainelor imparatului pentru un scop mai inalt)
Situatiile in care ne aduce viata ne permit sa intelegem cu ce fel de ierarhii valorice operam. Este posibil sa crezi ca adevarul si spunerea lui (onestitatea) sunt valori centrale pentru tine pana in clipa in care, privindu-te pe tine insuti, observi ca nu spui adevarul pentru a putea actiona in spiritul loialitatii. Te uiti la propriile tale comportamente si realizezi ca a fi loial este mai important decat a fi onest.
Ar merita, probabil, sa-ti oferi un timp de reflectie pentru a afla de ce loialitatea este mai importanta, conteaza mai mult decat onestitatea. In termenii filosofiei morale asta ar insemna sa incerci sa justifici rational alegerea ta. E posibil sa nu reusesti. Altfel spus, analiza te-ar putea aduce in punctul de a accepta ca loialitatea nu este o valoare constientizata si asumata ci doar un comportament alimentat de frica. Esti loial pentru ca iti este frica. In acest caz inca nu esti un subiect moral. Fiinta ta morala inca nu s-a nascut, este inca in „burta” mamei (adica nu s-a diferentiat de alte aspecte ale mintii).
Dar la fel de bine poti spune adevarul nu pentru ca onestitatea ar fi o valoare reala in sistemul tau de valori ci pentru ca esti o persoana conflictuala. Ai un nivel inalt de ostilitate si, pentru a manifesta aceasta energie, ai nevoie de conflict, de lupta. Asa ca ce faci, poate inconstient? Il provoci! Se intampla ca imparatul sa fie gol? Perfect, ii vei spune sau le vei spune membrilor grupului. Cand actionezi purtat de impulsul tau psihologic si nu de alegerea ta rationala („a fi onest este un lucru esential pentru mine deoarece…”), imi pare rau, nici in acest caz nu esti un agent moral. Esti inca un foetus. Actionezi din alte motive decat cele pe care ti le reprezinti. Cineva te-ar putea ajuta sa intelegi asta desi nu iti va conveni.
Am putea avea, totusi, o situatie in care loialitatea si onestitatea sa fie valori asumate (justificate, argumentate)? Desigur! Aceasta este conditia tragica a omului constient. Ca si cum nu ar fi de ajuns ca ne-am trezit aruncati in aceasta lume (atentie, Heidegger!) si trebuie sa ne descurcam in ea! Colac peste pupaza, ca urmare a dezvoltarii morale, ajungem si in situatii imposibile, in care, indiferent ce am face, o parte din noi (dar si din afara noastra) va fi ranita.
Si atunci, nu devine conditia in care traiesc pietrele, cele care doar exista de-a lungul timpului (Zeit), o alternativa mai dezirabila? La ce bun sa devii o fiinta si sa-ti asumi o alegere dureroasa? Nu e mai comod sa gandesti mai putin (asemenea „pietrelor”) si sa te distrezi mai mult? Dorele, baiatule, macar tu ma intelegi, nu?
P.S. Uita-te si sub capac!