deoarece zeii au plecat

Nu stiu cum sa spui, adicatelea, mai pe intelesu’ lu’ matale: exista, bre, niste omuleti, nu cine stie ce multimi, civilizati. I-am cautat la evolutionism, la reprimari, la altruism deghizat, la masca sociala, fratele meu, nimic, nimic! Sunt pur si simplu civilizati, sanatosi, educati, frumosi. Aici, in Romania!

Dar nu sunt vizibili, mama lor de isterici inhibati! Nu se manifesteaza, cum ar veni zicerea. Privesc, tac, comenteaza doar intre ei si se strecoara printre zile facandu-ne sa credem ca realitatea e compusa doar din academicieni marca „Spiru Haret, ID”, manelisti de elita si mitocani de manual.

Vreau sa-i deconspir, de aceea scriu acest articol securistic. Unii au plecat, chemati de sirenele (reale) de la Princeton si alte asezaminte aristocratice, insa multi au ramas (spun „multi” nu pentru ca i-am numarat ci pentru ca stiu ce criterii infernale de selectie au japitele astea de universitati din Top 100). In afara de asta, unii nici nu mai sunt la prima tinerete asa ca o ard pe-aici, prin tarisoara. Cu folos, nu ma citi si tu, acum, de-a-ndoaselea!

Si daca ma enervez, intr-o zi o sa incep sa dau nume.

Daca acest articol ar fi citit, printr-o stranie intamplare, de unul din fostii mei camarazi din armata (serviciu militar efectuat, in 1985/1986, la o unitate de topografie), atunci el si-ar putea aminti de tinerelul care umbla cu un dictionar englez-roman de buzunar la el, invatand cuvinte intre doua incercari de a contracara atacurile inamice. Fara succes, evident, inca nu descoperisem fabuloasele tehnici de memorare pe care le predau, pe spranceana, astazi.

Dar inca din acele vremuri aveam o atractie de neinteles pentru UK si limba engleza desi, cu infinita jena recunosc, pe ultima nu am ajuns sa o stapanesc nici in ziua de astazi (do you think I’m a kind of nitpicker?) Intre timp am renuntat la ideea cu vietile anterioare petrecute la Westminster Abbey (sau in imprejurimi) dar nu am reusit sa scap de simpatia irationala pentru britanici sau, pentru a fi si mai nuantat, pentru englezi.

Asa ca nu mica mi-a fost mirarea atunci cand, avand o scurta conversatie cu Google Analytics, am aflat ca, in ultima luna, blogul a fost citit in urmatoarele localitati: London, Slough, Glasgow, Elstree, Stroud, Worcester, Durham, Guildford, Bentford, Cambridge, Crawley, Dartford, Luton, Kenilworth, Oxford, Shepperton, Watford, Wembley, Aberdeen, Cardiff.

Cum am exclus deja posibilitatea sa fie vorba de prietenii mei din vietile anterioare (fratele lui Robin Hood, verisorul lui Geoffrey Chaucer sau ortopedul lui Jonathan Swift, un tip maruntel, presupun), reincarnati, din lipsa de imaginatie, pe aceleasi conservatoare meleaguri, ma consolez cu ipoteza vizitatorilor-compatrioti, inca aflati pe listele electorale permanente, spre disperarea stim noi cui. Si cum nu o pot testa, ma risc si soptesc:

SALUTARI DIN ROMANIA!

Deaorece, mai devreme sau mai tarziu, cursurile mele ar putea ajunge intr-o librarie digitala, fara aprobarea mea, asa cum s-a intamplat cu unele carti (de care, din fericire, sunt detasat), voi preintampina acest eveniment oferindu-le chiar eu. De exemplu, astazi, iti pun la dispozitie cateva idei (sau teme de meditatie) pe tema valorilor:

O hartie de 200 RON si o alta hartie, mai mica (aceea pe care raspunzi la intrebari despre parinti care isi pot manca, eventual, copiii) Care dintre ele este mai valoroasa? Prima, evident, deoarece exista o conventie sociala foarte puternica (daca te duci cu biletelul meu la casiera de la hypermarket pentru a-ti plati cumparaturile vei face sigur cunostinta cu bodyguarzii). De asemenea, daca as indrazni sa rup hartia ta de 200 RON…off, nici nu vreau sa ma gandesc.

Ce este, de fapt, o valoare? Nu este ceva vizibil (perceptibil). Doar hartia este vizibila. Insa cele doua hartii nu au aceeasi valoare, adica nu sunt la fel de pretioase.

Valoarea este ceva pretios. Este ceva care are pret.

Dar nu se vede! Libertatea este o valoare (nu cred ca vrei sa ti-o pierzi tot asa cum nu vrei sa pierzi o hartie de 200 RON) dar nu poti sa „vezi” libertatea. Responsabilitatea ar putea fi si ea o valoare si, de asemenea, nu poti pune mana pe ea. Dar poti spune „iata un om responsabil” asa cum spui „iata o hartie valoroasa, de 200 RON”.

Desi nu sunt vizibile sau tangibile valorile sunt reale iar cei care mediteaza la ele, adica invata sa le recunoasca, sa le compare, sa le aprecieze incep sa le „vada”. Cu ochii mintii, bineinteles! Vreau sa spun ca, asa cum un copil se uita la o hartie de 200 RON si, pentru el, e doar o hartie colorata, fara valoare, tot asa o persoana a carei constiinta nu s-a trezit se poate uita la un om valoros fara sa fie capabila sa-l recunoasca (sa-l aprecieze). Despre o astfel de persoana as spune ca nu are maturitate spirituala (nu recunoaste valorile sau le amesteca, le percepe eronat etc.) asa cum despre un copil spun ca nu are maturitate cognitiva sau emotionala (iar un copil nu se supara, lucru de care nu as fi la fel de sigur in primul caz).

Este posibil sa traim alaturi de un om valoros si sa nu ne dam seama de asta? Evident! (pentru ca suntem orbi, pentru ca nu ne-am exersat „vederea” valorilor, pentru ca nu stim sa le identificam si, uneori, nici macar sa le numim).

Valorile apar in urma unor judecati de valoare. Iar judecatile de valoare, adica evaluarile, nu pot fi realizate decat de oameni. Animalele nu sunt capabile de judecati de valoare (sorry, Grivei!). Animalele nu pot functiona in plan etic si, din pacate, unii psihopati, lipsiti de constiinta morala, nu sunt prea departe de verisoarele noastre mai indepartate (pe patru picioare).

Pe de alta parte, lumea etica (lumea valorilor) este o lume complexa, in care noi, oamenii, patrundem in diferite grade. Repet, inteleg prin investigatii si constiinta etica un set de reflectii constiente, articulate. Un om poate sa actioneze  ghidat de o valoare insa, daca nu mediteaza la propriile lui actiuni, constiinta lui morala nu este foarte dezvoltata (ca si cum ar actiona mecanic). Fireste ca fapta lui este valoroasa. Insa lumea lui interioara, in plan etic, nu este complexa deoarece ii lipseste dimensiunea reflexiva („de ce fac ceea ce fac?”). Si un copil poate face multe lucruri bune (valoroase), de exemplu sa-si imprumute jucariile, insa nu pentru ca intelege importanta acestor gesturi pentru el, pentru celalalt si pentru grupul social ci pentru ca asa ii cere mama lui sa faca. Aceea nu este dezvoltare morala, este doar supunere oarba sau interesata (este urmata de o recompensa, de exemplu de un pupic).

Asa cum am mentionat la curs, valorile sunt altceva decat preferintele. O preferinta se naste din „Imi place” si nu are nevoie de alte justificari („imi place laptele cu cacao dar nu-mi place cafeaua”). La valori exista ceva in plus. Imi place libertatea (exercitiul ei) dar sunt in stare si sa justific asta, adica pot oferi temeiuri in sprijinul evaluarii libertatii ca o valoare (in sistemul meu de valori, chiar una centrala).

Daca ma ghidez dupa valoarea X trebuie sa fiu in stare sa spun „de ce” pentru a avea complexitate etica (a fi o fiinta mai bogata dpv spiritual). Exemplu:

1. Cred ca e bine sa existe sclavi (nu cred, e doar un exemplu)
2. De ce?

„Pur si simplu pentru ca asa cred eu” nu este un raspuns matur (este din seria: „De ce trebuie sa fac asta, Tati?”-„Pentru ca asa spun eu!”). acesta este un nivel de inceput. Dar evolutia spirituala (in planul valorilor) presupune mai mult. Presupune motive, temeiuri, ratiuni. Presupune sa gandim si sa gandim bine (precizarea nu este intamplatoare:uneori gandim prost (ilogic, contradictoriu, incoerent) si nu ne dam seama de asta nici noi, nici cei din jurul nostru). Asa se dezvolta constiinta morala.

Si, asa cum oamenii sunt de inaltimi diferite, tot asa oamenii sunt de inaltimi morale diferite (doar ca acestea nu sunt usor vizibile). Si cum oricine poate banui, o femeie cu chip de inger si 0,72 raport talie-bust (perfect!), poate avea o constiinta morala subdezvoltata (ca sa fiu dragut si sa nu spun „mizerabila”). In Lumea valorilor suntem intr-un plan foarte subtil si avem nevoie sa ne antrenam pentru a ne familiariza cu el.

Te astepti cumva sa te intreb care sunt valorile tale si ce greutate au ele, cum sunt ele asezate in sistemul tau de valori? Nu voi face asta dar sper ca o faci tu. Este foarte interesant sa te uiti la comportamentele tale (dar si la ceea ce nu faci intr-o anume situatie) si sa identifici valorile din spatele lor (daca exista). Si mai interesant este sa afli daca acele valori sunt ale tale sau ale altuia/altora. Pentru a fi ale tale ele trebuie sa fi fost examinate critic, cu atentie si rigoare (si nu expediate ca o tema pentru acasa facuta in timp ce stai pe WC).

Nu am nicio indoiala ca un om care nu si-a examinat valorile, chiar daca duce o viata considerata morala, nu este autorul etic al propriei lui vieti. El traieste viata altcuiva (parinti, invatatoare, profesori, preoti, maestru spiritual, formatorul din psihoterapie) Toti acesti oameni vor ca noi sa ne comportam intr-un anume fel insa noi, comportandu-ne astfel, si fiind chiar apreciati pentru asta, nu suntem liberi dpv etic. Nu suntem proprietarii actiunilor noastre morale.

Suntem prizonierii credintei (frumoase) a altcuiva. Adica suntem, inca, pe un anumit nivel, copii. Nu ne-am maturizat dpv spiritual. Nu am pus sub semnul intrebarii valorile transmise (sau insuflate de celalalt), nu ne-am angajat intr-un dialog atent. Poate am fost sedusi de iubirea sau admiratia inspirate de celalalt. Sau ne-a fost teama de el. Sau am fost conditionati sa ne comportam intr-un anume fel („dresati”, ca sa fiu mai abrupt).

Daca parintii, profesorii, liderii spirituali sau alte persoane aflate in pozitii de influenta ar fi interesate de dezvoltarea morala a celor aflati temporar in grija lor i-ar incuraja sa gandeasca critic pe tema valorilor pe care le transmit. Nu este suficient sa le transmiti pur si simplu! Copilul tau, sau elevul tau, sau studentul tau, daca nu le trece prin mintea lui (minte care sa functioneze corect), devine prizonierul credintei tale (iar tu, nefiind constient, nu stii asta dar te bucuri cand observi cum se comporta).

Avem cortex prefrontal si merita sa-l folosim meditand asupra motivelor pentru care facem (sau refuzam sa facem) anumite lucruri. Nu ma refer aici la analiza psihologica cu radacini freudiene nefalsificabile ci la reflectia etica (sustinuta de dovezi si de logica).

Valorile sunt asemenea unor cladiri care au o baza, o fundatie. Aceasta fundatie este temeiul iar meditatia de tip etic clarifica acest temei (sau temeiuri, daca sunt mai multe). Tie iti sunt clare temeiurile din spatele comportamentelor tale ghidate de valori?

De exemplu, daca la alegerile locale ai decis sa votezi intelegi de ce este important sa votezi? „Imi place sa votez” nu este un raspuns dupa cum „M-am identificat cu umbra bunicului meu” de asemenea nu este un raspuns. Primul te tine in perimetrul preferintei iar al doilea te duce intr-o lume a fanteziilor nesfarsite (afirmatii neverificabile).

In jurul temeiurilor se poate purta o discutie rationala. Se poate comunica. Pot fi aduse argumente iar acestea pot fi respinse. Pe o baza rationala, repet, adica folosind o functie executiva a cortexului prefrontal de care doar oamenii sunt capabili. Oamenii primitivi nu sunt rationali, copiii, adesea, nu sunt rationali (cortexul prefrontal se maturizeaza abia spre 20 de ani), nici unii batrani nu mai sunt rationali iar pisica ta nici atat. De aceea nici nu au probleme etice (cei mentionati).

Daca am sau intentionez sa am o relatie mai apropiata cu cineva vreau sa stiu ce crede despre tot felul de lucruri si, de asemenea, vreau sa stiu si de ce crede ceea ce crede. Aici, uneori, se rupe filmul! Insa putem depasi acest nivel si putem invata sa reflectam la valorile noastre, in situatii de viata, concrete (analiza lipsita de exemple este sterila).

Atentie, nu te indemn sa-ti inseli acum partenerul sau partenera  pentru a avea sansa unei discutii etice foarte inflacarate (sustin creativitatea dar chiar si aici trebuie sa existe unele limite). Iar daca ai facut-o candva (sau se intampla sa fii implicat(a) in ceva asemanator) poate sufletul tau (nu cel imaterial) are deja o anume complexitate etica (sa nu intram in amanunte!)

Dar te indemn sa nu traiesti ca si cum valorile ar fi ceva de la sine inteles, implicite, „simtite” dar niciodata articulate. Te indemn sa iti alegi liber(a) si in mod constient valorile! Pentru ca sunt ale tale (alese de tine) ma astept sa le iubesti si sa faci sacrificii pentru ele. Socrate, considerat un reper dpv moral, si-a sacrificat viata deoarece a inteles ca nu putea trai in acord cu valorile lui. „Ce sens are o viata pe care nu o pot duce in armonie cu valorile mele?”, asta s-a intrebat Socrate. Si a ales sa moara dar exemplul lui este inca viu, desi au trecut aproape 25 de secole.

Valorile dau sens vietii! Valorile fac o viata sa fie buna. Si daca valorile fundamentale sunt puse in pericol moartea in serviciul lor (pentru a le apara sau a le promova) este, desigur, o optiune. Ultima!  Ne putem apara valorile spunandu-ne punctul de vedere, protestand atunci cand este cazul, refuzand sa facem anumite lucruri, mergand la vot. Aceasta este o viata activa dpv etic. Nu doar dpv sexual, sau senzorial, sau emotional, sau cognitiv. Din punct de vedere spiritual. Din punct de vedere al valorilor (pe care nu le-am clarificat sau la a caror limpezire muncim in fiecare zi, cu rezultate modeste sau ridicole, dupa caz).

E posibil ca, data viitoare cand te vad, sa te intreb asa, intr-o doara, care sunt valorile tale. Sau sa te intreb de cea mai recenta dilema etica (crede-ma, sunt zilnic, daca esti atent(a) si consumi glucoza cu asta). Sau daca esti de acord ca unii parintii, daca vor, sa-si manance copiii. Ah, uitasem, deja ai raspuns. Nici eu nu sunt de acord. Totusi, ar fi acceptabil ca unii copii sa-si manance parintii? (sau doar organele, de exemplu ficatii)

P.S. Am eliminat din text referinte si exemple concrete, asociate cu membrii grupului, deoarece ma tem ca nu vor savura acest gen de publicitate. Prin urmare, textul ar putea, pentru tine, sa para uneori un pic enigmatic. Un cost mic, sper, pentru un beneficiu mai mare.