In antichitate se numeau virtuti. Acum le spunem trasaturi pozitive de caracter. De exemplu: sinceritatea, generozitatea, curajul, loialitatea. Insa ce sunt ele? Si, pentru a spune despre cineva ca le detine, cat de des trebuie sa le manifeste?
Cu alte cuvinte, daca esti o persoana blanda si iubitoare acasa, in relatia cu partenerul si cu copiii tai, dar esti exigenta si pedepsitoare la birou („profesionala”?), cu angajatii sau colegii tai, detii sau nu o trasatura de caracter pozitiva? (sau doua)
Este usor de aflat desi este posibil sa nu-ti convina. Trasaturile de caracter pozitive sunt dispozitii stabile de a gandi, a simti si a actiona intr-un anume fel („virtuos”) in toate circumstantele vietii tale. A trai ghidat de etica virtutii (una din principalele teorii etice pe care le poti gasi, examinate atent, intr-un curs standard la universitate) inseamna a fi constienta de importanta unui caracter bun si a actiona, in congruenta cu ceea ce gandesti si simti, mai mereu in aceasta directie.
Prin urmare, cineva care este tolerant si dispus sa ierte greselile in viata personala dar nu este ingaduitor in viata profesionala nu detine o trasatura de caracter pozitiva integrata in identitatea lui/ei. Mai degraba a reusit sa-si fragmenteze viata si se manifesta intr-un rol intr-un fel (in rolul parental, de pilda) si in alt rol in cu totul alt fel (in rolul de manager sau director). Fireste ca este un lucru demn de apreciat faptul ca poate fi tolerant si bland cel putin intr-o zona a vietii lui. Insa nu este o persoana care sa fi atins excelenta morala din punct de vedere al eticii virtutii. Folosind limbajul lui Aristotel, nu este o persoana virtuoasa.
Totusi, poate ca aceasta teorie, in zilele noastre concentrate pe iPad si iPhone, este demodata? Nimeni nu cred ca poate spune asta intr-un mod care sa nu permita dezbaterea (si controversa). Insasi alegerea unei teorii etice este o optiune etica, nu?