Arhiva 03 09 2012

triburi

03 09 2012

Imagineaza-ti doua triburi, E si NE. Cei din NE vor foarte tare sa supravietuiasca si sa se reproduca. Acelasi lucru il vor si cei din E. Pana aici nici o diferenta! Dar strategiile de atingere a acestor obiective sunt diferite. De fapt, sunt aproape opuse.

In tribul NE sunt la ordinea zilei minciuna, inselatoria, furtul, infidelitatea, violul si crimele. Nimeni nu se da in laturi de la nimic. Fiecare isi urmareste interesul in cel mai egoist (si crud) mod cu putinta. Sa-i atasam tribului NE eticheta non-etic.

Si in tribul E exista comportamentele non-etice amintite mai sus insa frecventa lor este redusa. Cel mai adesea membrii tribului isi tin promisiunile, spun adevarul, respecta proprietatea si se abtin de la comportamente violente sau sangeroase. Sa-i atasam acestui trib eticheta etic.

Mai departe, te invit pe tine sa gandesti: care din cele doua triburi are sanse mai mare de supravietuire? Unde se va inregistra un nivel mai inalt de prosperitate si o calitate a vietii mai buna? Genele cui se vor reproduce pe mai multe generatii, ale celor din NE sau ale celor din E? Raspunsul este intuitiv si aceasta este o situatie in care intuitia nu greseste. Dar adeptii intemeierii comportamentelor etice pe o gandire de tip religios au motive sa fie ingrijorati. Foarte ingrijorati. Deoarece:

Comportamentul social pozitiv este consistent cu gandirea evolutionista.