Arhiva 30 09 2012

de ce nu-mi plac corporatiile (articol sponsorizat de Exxon)

30 09 2012

Prietenii blogului stiu ca nu-mi plac corporatiile. „Nu-mi plac” este un mod elegant de a spune ca le detest. Nu-mi permit luxul sa le urasc deoarece ura este un sentiment extrem de costisitor, complet nepotrivit in relatie cu vietile noastre (descurajant de ) finite. De aceea doar le detest si nu as suferi daca puterea lor, printr-o interventie providentiala (genul de interventie de care nu ai parte niciodata, vezi intoarcerea lui Iisus), ar fi diminuata.

Am fost stimulat sa scriu acest articol de intalnirea cu o fosta studenta, genul acela pe care il descoperi (ca profesor) la primele seminarii si il apreciezi apoi toata viata (daca nu are vreo revelatie mistica, evident), prestatoare constiincioasa, de aproape 5 ani, sub coviltirul unei corporatii. Asa ca, voila!, iti marturisesc astazi motivul pentru care nu-mi plac, pentru moment (nu exclud posibilitatea unor schimbari), corporatiile:

Daca se intampla sa lucrezi intr-o astfel de companie iti amintesti, desigur (poate chiar ai vise erotice sau, dupa caz, agresive), de departamentul numit Resurse Umane. Ai meditat vreodata la acest nume? (precizez ca nu ma refer la persoanele individuale care lucreaza in aceste departamente, cateva fiindu-mi nu doar cunoscute ci si simpatice!)

Cum adica „resurse umane”? Carbunele este o resursa. Solul este o resursa. Zacamintele de aur de la Rosia Montana sunt resurse. Gazul din subteranele patriei este o resursa. Petrolul este o resursa (mai ales pentru seici, un pic sifonati in ultima vreme de domnul Nakoula Basseley, regizorul unui film islamofob, recent arestat la Los Angeles)

Si oamenii sunt o resursa? Adica oamenii sunt un fel de carbuni? (sau gaze de sist, pentru a ramane in actualitate) Sunt oamenii pe acelasi nivel cu cernoziomul si balega de vaca? (nu glumesc, este fertilizator natural, resursa ieftina cu proprietati olfactive) Nu cumva oamenii sunt putin mai sus?

Oamenii sunt mai sus dar nu si pentru corporatii. Pentru corporatii oamenii sunt resurse si, logic, beneficiaza de un departament de Resurse Umane (unde, de obicei, lucreaza o serie de tinere foarte dragute si agreabile) Dar ce inseamna asta? Ce inseamna ca oamenii sunt „resurse”? Poate nu te-ai intrebat pana acum. Eu am facut-o si am si un raspuns:

Resursele sunt ceva ce trebuie folosit eficient. Oamenii sunt resurse, prin urmare ei trebuie folositi eficient. „Eficient” inseamna asa: sa produca beneficii maxime cu costuri minime. In cazul in care te temi de cuvinte tari, voi formula eu ceea ce nu indraznesti sa articulezi (mai ales daca esti de la HR, hi hi!):

Fiind, pentru corporatie, resurse, politica este aceea de a-i exploata maximal cu costuri minime.

Hai, spune ca nu-i asa si inghit tastatura din fata mea!( cu riscul de a-mi ramane tastele „C” si „H” in intestinul gros) Corporatiile nu au grija de oameni. Aceasta este o poveste de adormit copiii cu buletin de identitate care se trateaza cu medicamente homeopate pentru afectiuni care se remit singure. Daca ar avea cu adevarat grija de oameni, oameni care muncesc pentru ele, adesea stand peste program, i-ar plati corespunzator. „Corespunzator” inseamna, pentru unele, dublu sau triplu iar pentru altele cvadruplu!

Serios, nu te-ai gandit niciodata ca pentru munca ta recompensata cu 1.500 E net meriti, de fapt, 3.000 sau, poate, 5.000? De unde pot veni acesti bani? (dar nu vor veni, du-te repede si toarna-ti o galeata de apa rece in cap!) Acesti bani sunt produsi de tine si de colegii tai (inclusiv de seful voastru si de board, nimeni nu neaga realitatea). Si unde se duc ei? Nu te face ca nu stii!

Banii pe care ii produci prin munca ta se duc in profitul corporatiei.

Si, de acolo, in buzunarele unor oameni pe care ii cunosti vag (top management, experti, consultanti) sau nu ai nici cea mai mica idee cine sunt (actionarii)! Ce isi doreste foarte tare, foarte, foarte, tare, corporatia pentru care, eventual, iti distrugi sanatatea?

Profit!

Corporatiei nu-i pasa de tine decat in masura in care esti un creator de profit. De aceea se poate si debarasa cu usurinta de tine (cand apare o „resursa umana” mai ieftina). Cu cat veniturile tale sunt mai mici, cu atat profiturile companiei sunt mai mari. Este foarte simplu. Si revoltator! (pentru mine, culmea, un biet observator)

Tu ai putea primi mai mult daca actionarii si CEO-ul   ar fi de acord cu un profit mai mic. Dar ei nu au fost, nu sunt si nu cred ca vor fi, decat, poate, printr-o minune! De aceea nu-mi plac corporatiile: sunt lacome! Nu le pasa de oameni decat la un nivel declarativ, menit sa-ti ia ochii daca nu ti s-au deschis, ca la puii de pisica, pana acum.

As fi un fan al corporatiilor daca ar accepta sa imparta profitul astfel incat nu doar cativa (manageri de varf, experti, actionari) sa se bucure de el ci toti care participa (fireste, proportional) la crearea lui. As promova corporatiile si as face traininguri gratuite (aviz celor care m-au contactat si pe care i-am refuzat metodic) daca vietile tuturor actorilor sociali (implicati in generarea profitului) ar fi de o calitate mult mai buna, gratie unei distributii mai echitabile (sau mai generoase).

Pentru mine societatea viitorului nu exclude corporatiile (companiile multinationale). Doar ca le vad prin lentile liberale (in sensul american) sau de stanga (in sensul european). Mi se pare absurd ca, din 100 de oameni, 5 sa traiasca intr-un lux indecent iar restul sa se bucure de o calitate variabila a vietii, de la „supramedie” sau „buna” pana la „foarte proasta”. Cred ca, dimpotriva, 100 de oameni s-ar putea bucura de o calitate buna, daca nu foarte buna a vietii!

Cred sau, mai bine zis, visez la cai colorati, se pare ca verzi, pe pereti! Cei 5 nu vor renunta la a doua casa de un milion de dolari pentru o subrezenie de 200.000 de dolari, plina de indigente! (ce-am vrut sa spun?) Ideea de a avea un parc auto injumatatit, eventual fara Maserati Quattroporte, li se va parea neverosimila! Iar posibilitatea de a-si trimite purtatorii de gene la un liceu bun (si nu la Scoala Americana-tot 30.000 de E, copii?) va fi la fel de atragatoare ca un sejur la Jilava, alaturi de profesionistii sinuciderilor ratate.

Lucrurile acestea nu se vor intampla, fireste! (dar e frumos sa visam la ele) Corporatiile vor continua sa-si exploateze angajatii, recompensandu-i, uneori, cu un team-building comic la munte. Si nu le vor ceda din puterea de decizie, deoarece au nevoie, inauntrul lor, de oameni fara putere, nu de oameni puternici (gratie sindicatelor, de exemplu, descurajate sau chiar interzise, tacit, in corporatii).

Mai mult, vor sublinia felul uman si civilizat in care angajatii sunt tratati ca si cum acesta ar fi un privilegiu si nu un drept. Dar nu vor imparti prajitura. Nu vor ceda din profit. Iar pe cei cu gura prea mare (sau cu dintii prea ascutiti), pe cartitori, pe revoltati, pe nonconformisti, pe rebeli si alte asemenea specimene dubioase ii vor trimite la plimbare, cu 3-6 salarii compensatorii in buzunar.

Cei care raman vor primi salarii (si beneficii) minime, nestiind, sau refuzand sa creada, ca merita mai mult. Stiu, stiu, piata libera stabileste salariile primite de angajati. Oamenii isi vand munca in schimbul unui pret. Nimeni nu-i forteaza sa accepte ce li se propune. Iar daca au acceptat, atunci…capul la fund! Ciocul mic! Cunosc acest discurs si il gasesc, partial, intemeiat.

Dar eu nu sunt un admirator al pietei libere (cea care ne-a fericit cu criza din 2008). Preferintele mele merg spre o piata reglementata. In beneficiul cui? In beneficiul oamenilor! Creaturile acelea cu vieti scurte, de care s-ar putea bucura mai intens sau mai deplin, fiind recompensati in feluri care sa sustina echilibrele si nu asimetriile nerusinate (in 2010 93% din venitul aditional din economia US a mers catre primii 1% americani)

Detest corporatiile deoarece le asimilez cu lacomia si lipsa de grija autentica pentru oameni. Fara a fi marxist sau, si mai rau, comunistoid, mi se pare ca-i exploateaza pe oameni, furandu-le vietile. Dar nu le voi sparge geamurile niciodata si nici nu intentionez sa le vizitez cu ajutorul unor avioane. Doar, din cand in cand, vorbesc (sau scriu) despre aceste lucruri, cu speranta copilareasca, daca nu cumva romantica ori endogenous opioids-informed, ca mai multi oameni, peste un timp, vor gandi intr-un fel asemanator si, deoarece Iisus, asemenea lui Godot, nu pare sa mai vina, vor actiona responsabil si constructiv (detest si violenta, am uitat sa precizez).

Daca acel moment (perioada istorica) va veni nu stiu si nici nen’tu Obama nu a mai fost de mult pe la o ghicitoare in stele. Pana una-alta, la ei (US), progresistii, liberalii, centristii si libertarienii de stanga (prin excelenta lumea universitara americana este de stanga) se lupta cu conservatorii pentru inca o bucatica de prosperitate publica (in dauna interesului privat), in acesta toamna, iar la noi (R), la inceput de iarna, se va da aceeasi lupta, doar ca intr-o nota balcanica, aproape sigur confuza si, prevad, pe alocuri, hidoasa. Dar ne facem noi mari si sa vezi cum emigreaza suedezii si norvegienii in tarisoara!

Insa mai dureaza. Deocamdata azi (ne imaginam ca nu este duminica) te-ai prezentat, constiincioasa, la birou, si livrezi. Hei, hei, ce-am vorbit pana adineauri? Capul la fund!