Initial ma gandisem sa scriu un foarte scurt articol, special pentru psihologi, in care sa subliniez diferenta intre genetica comportamentala si psihologia evolutionista (unii absolventi nici nu au auzit de aceste doua discipline iar altii fac confuzie intre ele). Apoi am realizat ca o scurta introducere ar putea fi utila si, iata, ma grabesc sa o realizez:
Nu ne nastem egali!
Aceasta este una din ideile centrale pe care imi construiesc viziunea asupra vietii. Am motive foarte puternice sa cred ca avem predispozitii, abilitati si interese diferite innascute. Nu suntem asemenea unei table goale pe care parintii si, ulterior, societatea, isi pun amprentele lor minunate sau, dimpotriva, oribile. Nu. Inca de la nastere pe „tablele” noastre (adica in mintile noastre, partial formatate) scrie cate ceva. Litere, cuvinte si propozitii, unele identice, altele diferite. Uneori profund diferite. Repet, inca de la nastere (sau, pentru a merge si mai departe, probabil de la nivelul de blastocit).
De aici nu rezulta ca nu ar fi corect sa avem drepturi egale. In nici un caz. Nu e potrivit sa amestecam ceea ce trebuie sa fie (teoriile noastre etice) cu ceea ce este (realitatea biologica). Dar e potrivit si chiar necesar, in opinia mea, sa ne uitam atent la ceea ce este, pentru a putea intelege in ce fel ar fi cel mai bine sa proiectam schimbarile despre care credem ca ar putea fi pozitive.
Sunt optimist, cred ca progresul sau evolutia constienta sunt posibile. Insa pentru a se intampla, fiind gandite de noi, actorii constienti implicati in acest joc, mi se pare obligatoriu sa renuntam, oricat de dureros ar fi procesul, la naivitatile, speculatiile sau ideile copilaresti asociate sufletelor imateriale, neatinse de biologie, si la ideile romantice, dar la fel de infantile, potrivit carora oamenii sunt in mod natural buni si ceva din afara lor (societatea, cultura etc.) ii corupe.
In mod natural oamenii nu sunt nici buni nici rai sau, mai bine zis, sunt si buni si rai. Exista o natura umana dar aceasta natura umana nu este simpla. Dar nu este nici infinit de complexa, prin urmare poate fi inteleasa. Psihologia este una din disciplinele angajate in aceasta aventura a intelegerii (ma refer la psihologia orientata stiintific, nu la fantezii de tip psihanalitic/psihodinamic sau „psihologii” umaniste utopice). Din fericire, exista numeroase alte discipline iar noi, norocosii aflati in viata in acest mileniu, avem sansa de a afla lucruri uimitoare, de care un Platon sau chiar un Darwin au fost privati.
Daca esti de acord ca natura umana nu este o tabla goala, adica admiti ca John Locke, creatorul acestei sintagme (preluata din latina) in stiintele sociale a gresit (aducand, totusi, servicii enorme democratiei liberale), daca esti de acord ca mintile noastre sunt diferite inca de la nastere, in anumite aspecte ale lor, te-ai putea implica si tu in sprijinirea si intelegerea publica a descoperirilor stiintifice despre natura umana. Eu fac asta, in diferite feluri, si viata mea, pentru mine, are un sens frumos. Se pare ca si pentru altii. Poate si pentru tine, acum sau candva, in viitor.
Si pana una-alta, daca vrei sa stii mai multe despre natura umana, te ajut sa faci urmatoarea distinctie: similaritatile din natura umana sunt studiate de psihologia evolutionista pe cand diferentele sunt studiate de genetica comportamentala. Atentie, genetica comportamentala este altceva decat genetica (tot asa cum economics si behavioral economics, desi inrudite, sunt diferite)
Si una (psihologia evolutionista) si alta (genetica comportamentala) sunt preocupate de cele mai adanci aspecte ale mintii iar descoperirile lor te ajuta sa stii cate ceva (important) despre toti oamenii sau despre categorii foarte largi de oameni. Mie, unul, nu mi se pare putin lucru. O serie de scoli psihologice sau transpersonale afirma despre ele ca investigheaza, de asemenea, cele mai profunde/abisale aspecte ale mintii dar afirmatiile lor nu au nici un suport empiric. Sunt doar colectii de dovezi anecdotice si teorii subminate de contradictii interne, ca sa nu le zic de-a dreptul bizare. E posibil ca acum sa fii fascinat(a) de una din ele, cum am fost si eu, si, peste o vreme, sa realizezi ca ti-ai pierdut timpul cu povesti pentru copii mari. Dar la fel de posibil este ca acel moment sa nu vina niciodata, situatie care mi se pare cu adevarat tragica. De fapt, nu e la fel de posibil. Daca esti aici sansele sunt mai mici.