„Naufragiatul” pe un peron are cateva idei interesante si despre poezie. Prietenii blogului mai aplecati catre latura lirica a vietii ma vor ucide pentru ce voi face in continuare insa, din reziduurile sinelui meu mistic, inca mai cred in reincarnare:
A iubi soarele cand cobra se leagana in jurul uni om care tipa e mai degraba un fel de complicitate, imi spuneam. Si mi se parea ca intreaga primavara trecuse de partea cobrei.
Intreaga primavara incuraja cobra sa urmareasca victima, sa fie necrutatoare. Doamne, cum putusem fi atat de orb? Soare, primavara, poezie. Dar ce sa faca poezia impotriva cobrei? Stiti ce mi-a trecut prin minte atunci? Un gand absurd pe care nu reuseam sa-l alung:
Ca poezia cea mai frumoasa nu e decat o forma de esec si de tradare.
PS1 (pentru cei care nu au citit romanul) „Cobra” este un simbol al raului.
PS 2 (pentru cei care asteapta sa scriu despre Dumnezeu) In curand!