O prietena a blogului, plina de o bunavointa malefica, apta sa integreze, pentru totdeauna, contrariile, imi semnaleaza sosirea in tara noastra, mai intai in corpul spiritual si apoi, desigur, in cel fizic, a doi renumiti luptatori impotriva compulsiilor, sot si sotie (desi Swami Muktananda, fostul lor prieten, cel care verifica virginitatea discipolelor, ar putea fi de alta parere). O lupta mereu reluata, si de el (Stanislav), cu LSD-ul, si de ea (Christina), cu alcoolul.
Corespondenta mea, datorita unui nivel spiritual modest, nu avea cum sa stie ca eu eram la curent cu aceasta vizita inca dinainte ca ea sa fi fost negociata de organizatori, ca urmare a unui newsletter pe care il primesc, periodic, din viitor (clisee.akashice.ro sau doar „clisee”, nu mai stiu nici eu exact).
Cei doi faimosi cunoscatori ai notiunilor de sevraj sau craving, dintr-o regretabila invidie profesionala nepublicati de nici un jurnal stiintific serios, in ciuda revizuirilor geniale aplicate demodatei paradigme de intelegere a realitatii si a naturii mintii, vor conferentia la Cluj si la Bucuresti, aproape sigur intr-o atmosfera plina de iubire neconditionata si, probabil, de omnipotenta infantila.
O karma foarte grea, de care am luat la cunostinta gratie unei facturi recent primite de la Departamentul spiritual de profil, semnata ilizibil de entitati transpersoanale din familia Mumbo-Jumbo, ma impiedica sa particip la aceste experiente cu caracter arhetipal, daca nu cumva mitic. Sunt devastat. Inteleg, astfel, inca o data, esecul meu in armonizarea sistemului COEX (sau asa ceva) si necesitatea de a respira putin mai repede, ca sa nu zic accelerat, pentru a penetra, in sfarsit, a doua matrice perinatala, bucurandu-ma, la capatul travaliului, de o fantezie debordanta, vecina cu imaginatia psihotica (intr-o nota mai serioasa, mentionez ca, atunci cand ofeream servicii de psihoterapie, am asistat persoane transformate de atelierele de respiratie holotropica si orientate, in cel mai pur spirit monist-materialist, spre destinatii farmacologice de tip Zyprexa)
Nu-mi ramane decat sa sper ca, ajutat si de o Sahasrara Chakra anemica, de la prea mult scepticism nesanatos, intr-una din urmatoarele vieti, beneficiind si de unele sincronicitati jucause, atent orchestrate de campurile cosmice de constiinta, campuri pline cu iarba, ii voi intalni pe cei doi titani ai spiritualitatii halucinogene macar la un suc (de datura, specia Brugmansia)
Nu inteleg de ce au avut nevoie de atat de mult timp pentru a vizita tara in care 4 locuitori din 10 sunt convinsi ca Soarele se invarte in jurul Pamantului, avand un usor deficit de cunoastere stiintifica, din fericire compensat de nivelul extraordinar de inalt al cunoasterii spirituale, nivel la care a contribuit decisiv si un psihopat refugiat, in prezent, in Suedia, o regiune mai propice integrarii in absolut.
Realizez, in timp ce scriu aceste randuri intr-o stare modificata de constiinta, ca urmare a unor morcovi samanici consumati intregi, impins fiind de nevoia de intregire, realizez, spun, cu o angoasa multistratificat-constelata pe mai multe niveluri, ca sa imprumut si eu ceva din noua psihologie a viitorului, ca aceste randuri mi-ar putea cobori frecventa vibratorie la un prag de alarma, mai ales daca sunt citite, nu mai zic intelese arhetipal, de admiratorii cuplului iluminat, eliberat spiritual si, de ce nu, slightly inebriated (in sensul divin, desigur) si starnesc valuri de compasiune telepatica pentru care, marturisesc, nu sunt pregatit, si din cauza unei relatii nefericite, recent incheiate, cu un autor britanic, feature writer for The Guardian, pasionat si el de weak-minded poppycock, insa mult mai talentat decat mine (si avand, astfel, o karma cu adevarat sinistra)
Din cate inteleg participarea la Conferinta costa 250 de lei, un pret mic pentru un pas atat de mare dincolo de ratiune (titlul unei carti a domnului Grof, traduse in limba romana, pe care am canalizat-o spiritual, dar mai ales motor, catre un cos de gunoi). Le trimit participantilor, organizatorilor si geniului neinteles explorator al golului aflat dincolo de gandire cele mai bune ganduri, fericire, pace si multe impliniri.
PS Intuitia imi spune ca, in timpul seminarului, nu vor exista „pauze de cafea” ci pauze de ciuperci.