Exact in acest moment, in care scriu, suntem, pe Pamant, planeta aflata in centrul sistemului solar, conform unor compatrioti pentru care ecuatiile de gradul 1 continua sa ramana un mister impenetrabil, 7.099.048.490 suflete. Fiind intr-o dispozitie generoasa (divina?) voi rotunji la 7 miliarde si 100 de milioane (and growing: urmareste world population clock)
Cum ar fi daca toti acesti oameni (inclusiv copiii care vor deveni, candva, adulti, mai putin cei din unele tari africane, care ne invata unele lucruri despre egoismul feroce, bine deghizat sub hainele de firma) ar gasi nepotrivita ideea de a avea urmasi?
Ai auzit de asteroidul care a trecut recent pe langa Pamant? Probabil esti la curent dar nu stii urmatoarele doua lucruri:
In primul rand el a fost deviat de pe traiectoria lui initiala (urma sa loveasca Pamantul, producand o catastrofa inimaginabila) de yoghinii MISA din Romania, sustinuti telepatic dintr-o tara scandinava, in cadrul unui ritual complex, matinal, care a inclus nu doar meditatii cu o putere cosmica secreta (a carei mantra poate fi gasita pe Internet) ci si consumul sistematic al unei cantitati neprecizate (spionii mei nu au reusit sa afle) de pipi delicios (100% natural).
In al doilea rand, corpul spiritual al asteroidului, incarcat cu toxine cosmice, a lovit, totusi, Pamantul (aura spirituala a Pamantului), generand astfel, prin intermediul unor efecte cuantice si a unei pisici scapate de sub supravegherea unui anume Schrodinger, un efect neasteptat in mentalul colectiv: oamenii nu mai vor sa procreeze (dar vor, in continuare, sa se …, intelegi tu, ba mai mult, sunt foarte dornici de initierea in tainele amorului tantric, daca se poate „in grup”, meditand simultan asupra conceptului eteric de „promiscuitate”)
Ce se va intampla cu planeta? Se va depopula, desigur, spre bucuria existentialistilor (cei care vor avea, in sfarsit, mai mult spatiu la dispozitie pentru a-si distribui angoasele si a consuma amfetamine la un pret mai mic, asa cum a procedat si Sartre spre sfarsitul vietii si nu pentru ca i-ar fi fost frica de moarte, in nici un caz)
Vom ajunge, putin cate putin, 6 miliarde, 5 miliarde, 4 miliarde, 2 miliarde (esti atenta?), 1 miliard, poate chiar cateva sute de milioane (atunci sa vezi alienare pe capul nostru!). Dar lucrul acesta nu se va intampla deoarece efectele subtile produse de trecerea asteroidului sunt de scurta durata (cat un clipit al lui Dumnezeu) si sunt oricum reversibile, ca urmare a rugaciunilor inaltate (de ce nu si „coborate”?) de credinciosii din lumea intreaga („Dumnezeule Atotmilostiv, da-ne noua, astazi, cativa puradei!”)
Numarul oamenilor de pe rezistenta noastra planeta (desi alde Lovelock spun ca are si ea limitele ei) va creste, negresit, in continuare. De ce? Pentru ca avem un anumit tip de gene! (si nu altele) Nu avem gene care sa spuna „Prietene, fa si tu un copil, cel mult doi in anumite circumstante, dar opreste-te aici!”
Nicidecum! Ele spun: „Fa cat de multi copii poti! Ai deja 60 de ani si esti bunic? Mai fa un copil! Esti casatorit cu o femeie pe care o iubesti? Fa un copil si cu colega ta de departament (intr-o seara, cand stati amandoi peste program, lucrand la proiectul acela)!”
Dar povestea nu se termina aici. Alte gene spun (da, nu cu aceeasi putere, nu sunt asurzitoare dar vocea lor conteaza): „Sa fii parinte este ceva minunat! Este implinitor! Este cel mai frumos lucru din lume. Nu exista ceva mai satisfacator. Si nu vei intelege asta decat atunci cand vei tine un bebelus in brate, captivat de ochii lui albastri (care nu vor ramane asa, dar asta vei afla mai tarziu)”.
Au existat si altfel de gene, in istoria noastra evolutionista? Evident! (genele vin, sau mai bine zis au venit, in varietati uluitoare) Ele spuneau: „Sa fii parinte nu e deloc un lucru grozav! Nu doar ca nu vei fi mai fericit ci chiar vei deveni usor nefericit, in primul rand din cauza grijilor nesfarsite. Abtine-te de la a face copii!”
Ce crezi ca s-a intamplat cu aceste gene? S-au propagat? Nu, normal! S-au diminuat in bazinul genetic si, in cele din urma, au disparut (cei care au gandurile de mai sus, astazi, nu le au inspirate de gene ancestrale ci, paradoxal, impotriva lor) Au ramas genele care ii impulsioneaza pe oameni sa se reproduca, indiferent de conditiile de mediu. Nu conteaza ca planeta nu suporta mai mult de x miliarde de oameni (fara prabusirea calitatii vietii in cazul unora). Genelor nu le pasa de asta. Si nici nu este posibil sa le pese, genele sunt doar informatii, nu au sensibilitate.
Si un stimul excelent in directia reproducerii este credinta potrivit careia a avea copii este ceva ce te face fericit(a). Daniel Gilbert, baiatul de la Harvard, psiholog social, castigator in 2007 al Royal Society Prizes for Science Books (pentru Stumbling on Happiness, incredibil, tradusa si la noi!) numeste aceasta credinta „un super-replicator”.
Asa este, Daniele, tata (ups!), civilizatia depinde de aceasta idee. Societatea se dezvolta (si planeta devine supra-aglomerata, un mizilic) deoarece oamenii se reproduc, incantati de promisiunea fericirii de care se vor bucura, ani in sir, intrand in rolul de parinti. Nu conteaza in nici un fel studiile care, in mod repetat, arata ca, pentru cei mai multi oameni, noile roluri de parinti nu produc o crestere a nivelului de satisfactie ba chiar, uneori, genereaza un usor declin. Cei care le atribuie valoare oricum nu vor avea copii si genele care au construit astfel de creiere, capabile de „astfel” de ganduri (oribil, oribil!) vor disparea.
Raman, pe terenul de joc, genele care ii imping pe oameni sa se reproduca entuziast, sa fie prolifici, sa-si raspandeasca samanta, populand, scuze, suprapopuland planeta (te-ai gandit vreodata ca mai multi oameni inseamna si mai multe excremente?) Nu conteaza care sunt consecintele. Este de notorietate faptul ca selectia naturala, procesul orb din spatele acestor intamplari, este un inginer care nu vede viitorul.
Nu conteaza ce va fi maine! (spui si tu asta cand intinzi mana, teleghidata, catre inca o prajitura?) Vom vedea maine. Si daca noi nu vom mai fi „maine” cu atat mai bine. Cum era chestia aia cu potopul?
A avea copii este cel mai bun lucru pe care si-l poate dori cineva. Toti oamenii sanatosi gandesc astfel. Copiii sunt minunati! (chiar sunt, cu exceptia celor diabolici) Iar a fi parinte este un rol implinitor, mai ales dupa ce vietatile au crescut si ai scapat de grija lor.
Nattavudh Powdthavee, “Think having children will make you happy?” The Psychologist, 22(6), April 2009, 308–310
Schkade, D.A., & Kahneman, D. (1998).Does living in California make peoplehappy? A focusing illusion in judgments of life satisfaction.Psychological Science, 9(5), 340–346.
Gilbert, D.T. (2006). Stumbling on happiness. London: Harper Perennial
.
Powdthavee, N. (2008). Putting a price tag on friends, relatives, and neighbours: Using surveys of life satisfaction to value social relationships. Journal of Socio-Economics, 37(4), 1459-1480.
Dan Gilbert’s blog on children and happiness: http://tinyurl.com/y7ytms