Arhiva luna 02, 2013

ne mai miscam si noi fundul?

14 02 2013

A inceput sa-mi placa Victor Ponta. Nu pentru ca il vad des (efectul de familiaritate) si nici pentru ca a mai renuntat la zambetul acela din desene animate (personaje care cad de la o inaltime uriasa, gata-gata sa se faca praf si apoi se ridica frumos si zambesc)

Ci pentru ca vrea sa introduca patru ore de sport pe saptamana, la scoala. Victoras, felicitari! M-as mira sa reusesti („nu avem sali de sport, nu avem profesori, copiii nu mai vor sa faca exercitii fizice bla-bla-bla”) insa mi se pare meritorie incercarea! Sper ca nu e doar PR astfel incat sa castigi simpatia unora de teapa mea (pentru ca, daca e, iti jur, iti rup picioarele!)

Nu stiu daca tanarul nostru premier citeste psihologie evolutionista (probabil ca nu, fiind pasionat de Curtea Penala Internationala, conform tezei de doctorat). Dar aceasta masura, daca va fi luata si, mai ales, implementata, va fi (si) o victorie a noii paradigme care incepe sa se impuna in psihologie, oferind cadrul mai larg in care putem intelege procesele psihologice si comportamentele sociale.

Avem nevoie sa fim mai santosi? Evident! Si ce facem pentru asta? Distanta dintre raspunsurile la aceste doua intrebari, in opinia mea, se numeste responsabilitate.

mastectomie

13 02 2013

Un tanar doctor in psihologie, pe care l-am indrumat catre Robert Plomin, imi scrie si ma intreaba de ce aceste cunostinte nu sunt predate in facultatile de psihologie din Romania.

Nu stiu, prietene! Si de ce ma intrebi pe mine, un mosneag autor al unui blog citit pe cinci continente? (mama lor de eschimosi vegetarieni, nu vrea niciunul sa dea un click-doua, macar de complezenta) Intreaba-i pe decani, pe sefii de departamente, pe secretarii stiintifici! (si, te rog, nu mai generaliza, sunt sigur ca exista si lebede negre)

PS Doar ca sa ne amuzam, impreuna cu cei care nu disting heritabilitatea de ereditate: Sa presupunem ca tu esti o femeie iar mama ta a fost diagnosticata, acum cativa ani, si operata intre timp (cancer la san). Stiinta ne spune ca heritabilitatea cancerului la san este in jur de 27%. Ce crezi, este cazul sa te ingrijorezi? Ok, normal ca te ingrijorezi. Dar cat de mult?

minipsihoterapie

13 02 2013

Sorina, pe care prietenii mai vechi ai blogului si-o amintesc (o tanti pentru care limba romana nu mai are ascunzisuri), alergica la examenul de licenta dar hotarandu-se, in cele din urma, sa-l dea (si promovandu-l cu note rusinoase, in apropierea lui 10), imi semnaleaza o aparitie editoriala neaosa, anume Homeopatie in psihoterapie.

Dammit! Si eu care stau cu ochii pe alde Oxford sau Cambridge University Press, asteptand o (noua) delicatesa, cum am putut fi atat de orb? E limpede, trebuie sa merg mai des prin librariile romanesti (ultima data am fost la Humanitas Cismigiu, din curiozitate, si nu stiu cum se face dar am ales singura carte neinregistrata din librarie, motiv pentru care nu am putut sa o cumpar-ci doar sa o fur, dar ma omoara vecinu’ Gabriel daca afla).

Nu stiu exact (pentru ca nu am citit-o) daca este vorba de o capodopera dar nu-mi pot opri, in acest moment, imaginatia infinitezimal exaltata. Oare ce urmeaza?

Feng Shui gestaltist? Analiza tranzactional-chiropractica? Osteopatie de cuplu si de familie? Atingerea psihanalitica? Aromaterapie experientiala? Acupunctura non-directiva?

Dragul meu corespondent,

12 02 2013

Pfii, ce gandire sexista, ma omoara Susan Pinker (sau Gloria Steinem), rectific, „Draga corespondenta”, nu e bine nici asa, ma rog, si unii si altii, vreau sa va comunic o serie de lucruri:

Va multumesc pentru mailuri. Le citesc pe toate, desi, uneori, cu o anumita intarziere. Si le multumesc in mod special celor care nu imi trimit istorii de viata (am fost expus la asa de multe, face-to-face, incat tot ce mai imi lipseste este inca una, in format digital).

Nu ofer consultatii online.

Raspund la foarte putine mailuri, in primul rand din motive legate de timp. Daca cineva imi scrie cel mai bine este sa se astepte sa nu ii raspund. Ar putea fi placut surprins(a).

Exista o sub-categorie de corespondenti care merita un mesaj special: Incercati sa va asumati identitatea si sa va semnati! Nu stiu daca este un obicei al tinerei generatii. Pe o astfel de problematica (asumarea responsabilitatii pentru ceea ce scrii) eu sunt de moda veche. Un mosneag, fireste!

Am primit multumiri,intrebari, sugestii, chiar si propuneri de afaceri. Dar nu m-a cerut nimeni in casatorie, ceea ce ma ingrijoreaza! Nu cred ca este teama de respingere ci, mai degraba, prabusirea farmecului personal. Incep sa devin nostalgic, semn limpede de degenerescenta. Voi mari doza de alergatura la 2 km pe zi, poate mai salvez cate ceva. Apropo, domnule, doamna si domnita, dvs. cati pasi faceti pe zi? Si mai ales, incotro?

este foarte cinstit cand doarme (proverb romanesc)

11 02 2013

Daca ai fi un animal de sex masculin (e valabil si pentru celalalt sex), impins, din interior, de nevoia de reproducere, si sesizand ca nu esti singurul mascul care isi doreste o femela (esti in competitie cu altii), ce-ai face?

Desigur, ti-ai etala cele mai bune calitati! Este o „decizie” foarte inteligenta: „Uite cat sunt de valoros, alege-ma pe mine!” Ai fi de acord sa numim acest proces comunicare? „ Acestea sunt calitatile mele care, sper, ma fac dezirabil pentru tine” (nu e nicio trimitere subtila pentru specialistii in resurse umane care citesc acest articol, e ceva mult mai larg)

Daca nu-ti arati/demonstrezi calitatile, cum ar putea „ea” sa stie cat de bun esti? Comunicarea este foarte importanta. Vai, dar se pare ca am uitat ceva: nu esti singurul care aspira la ovulele domnitei. Mai exista si altii si, ce sa vezi, si ei au tot soiul de calitati. Si ei comunica, adica trimit informatii despre cele mai bune trasaturi ale lor.

Hmm, ce-i de facut in situatia aceasta? Tu chiar o iubesti! Ptiu, am vrut sa spun ca tu chiar vrei sa te reproduci (nu „tu”, ci genele tale, dar nu ne incurcam acum in detalii academice) Cum rezolvi aceasta problema de importanta cruciala? Daca nu te reproduci genele tale dispar din bazinul genetic. Ai trait degeaba, amice!

Ai inceput sa intelegi ce anume vreau sa-ti transmit? (am incredere in IQ-ul tau, ai putea chiar acum sa te ocupi de ultimul task dat de seful tau a carui moarte o doresti in secret insa preferi sa citesti acest blog inofensiv)

Aha, te-ai prins! Asa este. Fiind vorba de o competitie in care vrei sa te numeri printre castigatori (si nu printre loseri), nu te rezumi la a-ti etala calitatile. Le si exagerezi un pic. Poate un pic mai mult. De ce faci asta?

Pentru ca are sens (evolutiv). E adevarat, dupa un timp „ea” si-ar putea da seama ca nu esti atat de bun pe cat ai pretins insa e deja prea tarziu (pentru ea). Spermatozoidul tau s-a unit cu ovulul ei. Ti-ai atins obiectivul (si poti merge mai departe, evident).

Comunicarea intre indivizi a fost selectata evolutionist. Este utila. Insa comunicarea nu este mereu inocenta. Iti poti mari sansele de reproducere (si de supravietuire, dar asta e deja alta discutie) daca minti.

Fiind animale dornice de reproducere, suntem inclinati sa mintim.

Daca ai cel putin 6-7 ani (te lasa Mami sa citesti aceste articole?) ti-ai dat deja seama de asta. Comunicarea nu este „doar comunicare”, asa cum cred unele naturi poetice. Ar fi frumos ca lucrurile sa stea astfel si, probabil, chiar asa stau, intr-o lume ideala. Dar noi nu traim intr-o lume ideala ci intr-o lume reala. Si, in aceasta lume, uneori…

comunicarea nu e doar comunicare. Este si manipulare.

PS E valabil si pentru tine. Si tu minti. Observa-te cu atentie!