Arhiva luna 02, 2013

despre locul din care nu scapi niciodata nevatamat

09 02 2013

Daca nu ar fi fost coincidenta flagranta nu as fi scris acest articol prin care recomand un articol aparut pe contributors.ro, autorul fiind un un domn, Mihai Maci, lector universitar din Oradea, dar in primul rand parinte.

Articolul se numeste „Cum produce scoala tampiti” si este foarte luuuuuuung. Insa, daca ai cantarit vreodata ghiozdanul dragalasei tale vietati, si ai obtinut un numar mai mare de 10 (kilograme), ai putea fi motivata sa il citesti pana la capat.

Si care este coincidenta? Un mail pe care mi l-a trimis, ieri, o mamica,  in care reproduce un dialog cu fiica ei:

Eu: Ana, ai vrea sa participi la un grup organizat de cineva care crede despre scoala ca…….?  (nu am apucat sa termin ideea)

Ana:  Ca e plictisitoare si ca tampeste?

Eu:  Poate nu in cuvintele astea, stii…

Ana:  Raspunsul este da.  Nu e necesar sa imi aduci si alte argumente.

 

Copiii spun lucruri trasnite. Cumva, si adultii educati fac uneori acelasi lucru.

impozitul pe cladiri

05 02 2013

In 2008 nu am fost suficient de inspirat astfel incat sa rog o banca plina de compasiune sa ma imprumute pentru 30 de ani si sa cumpar si eu, acolo, un mic adapost. Am repetat aceeasi greseala in 2009, in plina bula imobiliara (pe cale de a se sparge) dovedind, inca o data, ca sunt incapabil sa invat din propriile greseli. Astfel am ratat sansa de a locui, acum, intr-o casa care sa coste de trei ori mai putin decat in momentul cumpararii dar pentru care eu sa platesc de trei ori mai mult, in urmatoarele decenii.

In cele din urma am reusit sa devin proprietar, dupa ce preturile la imobiliare s-au prabusit, trezindu-ma liber de datorii (nu a fost nevoie de imprumut) si, in acelasi timp, constient de conditia mea ciudata, daca ma uit putin in jur.

In sfarsit, reusind sa trec peste amaraciunea de a rata experienta captivitatii (in manutele delicate ale unei banci), gratie si mai multor ore de psihoterapie, varianta clasica (adica placebo), contemplu acum o hartie colorata (genul meu!) in rosu,galben si albastru, cu stelute, trimisa de Primaria Sectorului 5, Directia Impozite si Taxe Locale, prin care sunt rugat sa efectuez plata impozitelor locale aferente anului 2013.

Ah, mintenas! Unde trebuie sa merg? (stiu din experienta anterioara dar acum, din motive stilistice, pretind contrariul). „La una din unitatile CEC de pe raza municipiului Bucuresti”. Multumesc! Hmm, ce unitate sa aleg? Una mai apropiata sau una mai indepartata? (intrebare doar pentru cei care nu sunt constienti de valoarea logicii in viata de zi cu zi)

Ma decid cu greu sa merg la cea mai apropiata unitate CEC. Ma asez la ghiseu cu o umbra de nostalgie intr-o retea neuronala pe cale de a se atrofia. In fata mea, o doamna, avand in mana o hartie asemanatoare cu a mea. Functionara de la ghiseu, foarte draguta, ii explica, pe un ton calm, ca respectiva hartie nu foloseste la nimic si trebuie sa mearga la Directia de Impozite si Taxe Locale sa solicite o recalculare, deoarece impozitele au fost majorate.

Marean, c’est encore toi?

Asa este, guvernul a dispus majorarea impozitelor si taxelor locale dar Primaria Sectorului 5, care locuieste, evident, intr-o alta tara, nu a aflat asta si a tiparit sute de mii de scrisori cu sume gresite.

Doamna se retrage plina de intelepciune ad-hoc dobandita si eu inaintez, zambindu-i complice functionarei. Dansa imi raspunde cu ajutorul neuronilor oglinda si o salut din mers, promitand ca voi reveni.

To cut a long story short, am rezolvat problema in cele din urma, gratie unei calatorii initiatice la respectiva adresa (unde, spre uimirea mea aproape metafizica, din nou nu era nicio coada-stiu si de ce, dar pastrez ideea pentru un alt articol).

Da, se poate plati cu cardul insa numai la sediul respectivei institutii. Inca nu s-a descoperit, in sectorul 5, plata online (cum ar veni, cum stau eu, acum, la soare, cu un simplu click sa economisesc timp pretios din viata mea). Dar totul e bine cand se termina cu bine.

2013, Bucuresti, Romania. Un pic, si Vanghelie. Care este, dainuie si ne lumineaza vietile.

ipoteze stiintifice

05 02 2013

I se spune Franci. Dar o cheama Francesca. Are 4 ani si merge la facultate. Cu mama ei, desigur. Nu mereu (nu suporta sistemul de invatamant). Asa, la cate un examen.

E cuminte, nu deranjeaza pe nimeni. Doar pe mama ei o mai intreaba, in soapta: Mami, ce scrii tu acolo, bla-bla-bla?

sotul meu ma insala iar eu stiu asta

04 02 2013

Am reluat recent un articol despre biasul de confirmare iar Google Analytics imi spune, in stilul lui sec si obiectiv, ca a fost extrem de citit (in raport cu alte articole). Ok, hai sa ne mai delectam cu unul, in acest caz! Oldies but goldies:

Astazi am primit flori. Minunate! Incantatoare! Si rezistente, cat un mandat prezidential complet. Nu e nicio aluzie subtilissima, pur si simplu sunt rezistente la curgerea implacabila a timpului fiind handmade (persoana care mi le-a oferit a intuit, presupun, ce cred despre oamenii care rup flori, chiar si cu scopul nobil de a le darui; da, nu sunt nici eu normal!).

Si cum ma uitam la ele, si le admiram, mi-am imaginat cum ar fi daca as fi femeie, daca as fi primit flori reale ( cum altfel?) de la sotul/partenerul meu si as suferi, simultan, de o boala indetectabila (in primele stadii) pe nume bias de confirmare.

Poate vrei sa te delectezi alaturi de imaginatia mea in desfasurare? (si sa inveti si un pic de psihologie, poate chiar despre tine) Sunt o femeie, ziceam, si tocmai am primit flori de la partenerul meu. Trebuie sa stii un secret: il suspectez ca ma insala (dar nu i-am spus). Si acum strang dovezi. Am o intuitie foarte puternica iar tu stii cat de dezvoltata este intuitia la femei. Simt ca ma insala, pur si simplu simt.

Dar inca nu-i pot demonstra. De cand urmaresc blogul lui Adrian Nuta am inceput sa-mi dezvolt o atitudine stiintifica. Mi-am dat seama cat as fi de penibila spunandu-i direct ca ma insala, fara dovezi. E buna si stiinta asta, recunosc. Asa ca sunt in plin proces de testare a ipotezei mele. Iar astazi am identificat o noua dovada:

Astazi am primit flori (hm, de ce am sentimentul ca ma repet?). Mi-a adus flori fara nici un motiv special. Nu este ziua mea, nu sarbatorim nimic, nu am obtinut un succes profesional, nimic. Ultima data mi-a adus flori acum un an, daca imi amintesc bine. Intelegi, nu-i asa? Trebuie sa intelegi daca ai macar o inteligenta medie (IQ 90-110).

Mi-a adus flori pentru ca se simte vinovat!

M-a inselat din nou, nu poate trai cu constiinta incarcata si, pentru a se elibera putin, mi-a cumparat acest buchet spectaculos de flori. Nu exista „din senin”, totul are o cauza. In acest caz, o cauza ascunsa, de care eu sunt constienta, pentru ca nu sunt proasta. Nu mi-a adus flori pentru ca ma iubeste ci pentru ca m-a inselat si se simte vinovat. Totusi, cat de proasta ma crede? Chiar crede ca sunt incapabila sa-mi dau seama ce inseamna sa-i aduci flori unei femei, din senin? Hai ca ma si enervez!

Iar acum, cand iti povestesc, vorbeste la telefon de fata cu mine. Pana acum se scuza si mergea sa vorbeasca in bucatarie sau pe terasa (avem o terasa larga pentru care ii suntem recunoscatori, aproximativ 30 de ani, bancii care ne-a oferit imprumutul pentru casa). Intelegi si asta, nu-i asa? Acum vorbeste de fata cu mine ca sa ma faca sa cred ca nu are nimic de ascuns. Oh, Doamne, chiar crede ca sunt o tampita! E atat de limpede ca se comporta demonstrativ, cum de nu-si da seama? Sunt sigura ca a pus-o pe colega aia a lui (cu care ma insala) sa invete toate intrebarile astea chipurile profesionale (o si vad:le are scrise in fata), sa sune duminica seara iar el sa raspunda calm, metodic, ca si cum nu ar fi vorba de altceva. Off, pana unde va merge tot circul asta? Cat o sa mai suport?

Insa nu zic nimic deoarece, temporar, sunt om de stiinta (Nuta, esti multumit, uite ce-ai facut din mine!). Strang dovezi, una cate una. Imi confirm ipoteza. Ipoteza mea este ca ma insala (ipoteza pe dracu: e clar ca ma insala!). Tot astazi, de exemplu, cand am iesit impreuna in oras (nu spun unde, sa nu se interpreteze ca as fi o iubitoare de gaste sau de berbeci), si am condus eu, pentru prima data de cand il stiu nu m-a criticat distructiv. El spune ca merge la un grup unde a invatat diferenta dintre critica adresata persoanei („Habar nu ai sa conduci, cum naiba ai luat carnetul ala?”) si critica focalizata pe actiuni specifice, fara nici un fel de evaluari personale. Mai zice ca efectiv a avut o iluminare intelegand aceste diferente.

Hai sictir! Vrea sa-mi intre in voie, de aceea nu ma critica in stilul lui obisnuit. E prea cusuta cu ata alba povestea asta: e adevarat  ca mi se pare foarte ok felul in care imi vorbeste, chiar ma ajuta sa ma corectez, dar nu sunt aterizata ieri de pe Luna ca sa nu-mi dau seama ca este o strategie. Da, o strategie machiavelica, oh, Dumnezeule (crestin, precizez), cat de departe poate merge fatarnicia umana? Cat de perfizi pot fi oamenii? Cata viclenie incape in capul acela care a inceput in mod vizibil sa cheleasca? (apropo, asta inseamna ca i-a crescut nivelul de testosteron, stiu eu, barbatii cheliosi sunt mai potenti iar el imi spune ca trece printr-o perioada cu un apetit sexual mai mic? Sictir!)

Nu cred ca il mai suport mult. Sunt peste tot semne! Doar sa ai ochi sa le vezi! Nici nu vreau sa ma gandesc la toti anii in care am fost oarba si am avut incredere in el. Cu cate „colege” s-o mai fi f…t, mai ales cand mergea in teambuilding-uri? „E doar pentru angajatii companiei, acestea sunt regulile, nu am ce face, nu te pot lua si pe tine”, asa imi spunea. Mai, barbatii astia chiar cred despre noi ca suntem handicapte?

Intr-un fel au dreptate, sa stii! Asa-mi trebuie daca am avut incredere si am inghitit tot ce mi-a spus! Dar acum m-am trezit. Gata, s-a terminat cu misculatiile, ticalos patentat ce esti! In fiecare zi acumulez noi dovezi. Nici nu trebuie sa fac mari sapaturi la cat de inteligenta sunt! E suficient sa am ochii deschisi si sa privesc.

Hai ca te pup, ma cheama la cina. Sigur, cu glasul acela mieros care, citit de un om destept, nu spune decat „Vreau sa-ti calmez temerile. Imi dau seama ca ai unele banuieli si vreau sa le sting.” Te tin la curent sau, mai bine, te chem direct la judecatorie. Da, bag divort. La ce dovezi am imi raman si casa si masina. Si cartea aceea din bibiloteca, despre biasuri sau asa ceva. Niste prostii! Auzi, draga (am deschis-o la intamplare):

Se numeste bias de confirmare tendinta de a cauta dovezi care iti sprijina credintele si de a nu observa sau respinge dovezile care se opun credintelor tale.

 

privind in oglinda fermecata a timpului

02 02 2013

Zilele acestea am petrecut cateva ore pline de substanta cu o tanara la a carei dezvoltare s-a intamplat sa am o modesta contributie. Privind-o, mi-am adus aminte de prima noastra intalnire, atunci cand ne-am urcat, accidental, in acelasi autobuz si am vorbit deoarece parea cel mai natural sa facem asta, fara sa-mi treaca prin cap ca va veni o zi in care ea va scrie in New York Times  si va primi recomandari pentru doctorat de la un castigator al premiului Pulitzer.

Ascultand-o si intelegand cat de clare ii sunt scopurile si instrumentele necesare pentru a le atinge si observand, simultan, disponibilitatea de  a munci cu pasiune si dedicatie, mi-au venit in minte alti tineri de varsta ei (sau putin mai mici), dezorientati, neimplicati in propria lor viata, atrasi de oferte locale intre care nu pot discrimina, lipsiti de entuziasmul real orientat catre ceva care conteaza.

Si m-am intristat.

Dar mi-a trecut repede, fiind o natura optimista. M-am gandit la tine (numai daca esti undeva in intervalul 20-30). Poate ca tu vrei sa traiesti altfel. Poate ca tu vrei sa dai un sens vietii tale si sa nu o lasi la voia intamplarii sau a celor care abia asteapta sa o modeleze in feluri avantajoase pentru ei. Poate chiar aspiri sa studiezi la o universitate prestigioasa, avand incredere in IQ-ul tau. Poate vrei sa faci o diferenta.

As vrea sa te asigur ca este posibil dar nu este usor. Am avut acest sentiment sau, mai bine zis, mi-a fost confirmat, inca o data, privind-o pe tanara care a ales sa ma viziteze la putin timp dupa o intrevedere  privata cu un laureat al premiului Nobel pentru economie.

Nu ii dau numele deoarece acest articol nu este despre ea. Este despre tine.