Datele si teoriile stiintei psihologice, unele dintre ele containtuitive, sunt putin cunoscute de publicul larg si, in Romania, imi pare rau sa o spun, si de multi absolventi ai facultatilor de psihologie, mai tineri sau mai in varsta. Ma refer, in mod specific, la impactul copilariei (si al conditiilor familiale) asupra personalitatii adulte.
Acest impact (si evenimentele asociate cu el) este foarte mult supraevaluat si toata lumea are de pierdut: parintii se culpabilizeaza inutil sau se ingrijoreaza gandindu-se la efecte care, cel mai adesea, nu se vor intampla niciodata, copiii, deveniti intre timp adulti, au reprezentari gresite despre propriul lor destin (invinovatindu-i, nemeritat, pe parinti) si psihologii, cei care, sustinand mitul influentei parentale, isi proiecteaza interventiile ghidati de idei si teorii care par de la sine intelese dar sunt gresite.
Foarte multi oameni se tem de divort si de consecintele devastatoare pe care acest eveniment (nedorit dar, uneori, necesar) le va avea asupra copilului (sau copiilor). Aceste temeri nu sunt justificate. Daca parintii isi vor juca intr-un mod responsabil rolurile parentale, chiar despartiti fiind, divortul nu va avea un impact asupra destinului viitorului adult (ci doar, eventual, asupra dispozitiei de moment a copilului)
Este normal sa ai dubii si sa te intrebi, citind: „Dar cine este acest Adrian Nuta si de ce l-as crede?” Felicitari, esti o persoana sceptica! Te invit, de aceea, sa citesti propozitiile de mai jos, rostite nu de mine ci de Martin Seligman (1993 si 2007, doua editii succesive), fost presedinte al psihologilor americani (presedinte APA, mandatul din 1998) si cercetator renumit:
If your parents divorce (we must exclude the studies that don’t even bother with control groups of undivorced families), there is a slight disruptive effect on later childhood and adolescence. But the problems wane as children grow up, and they may not be detectable in adulthood.
O serie de psihologi si psihoterapeuti vor fi surprinsi de afirmatiile de mai sus dar exista explicatii simple pentru o astfel de pozitie:
- · Nu au pus niciodata sub semnul intrebarii teoriile de orientare psihodinamica/psihanalitica la care au fost expusi in facultate si in scolile de formare
- · Sunt captivii propriei experiente clinice pentru care nu exista grupuri de control
- · Nu inteleg principiile cercetarii stiintifice
- · Nu citesc jurnale de specialitate
- · Isi consolideaza credintele discutandu-le doar cu cei care le impartasesc, intr-un cerc inchis
Cum ar fi daca mai multi oameni (specialisti), mai des, ar scrie despre mitul influentei decisive a copilariei (si al parintilor) asupra personalitatii adulte, asupra deciziilor luate de oameni in toata firea sau asupra optiunilor posibile pentru cei care sunt in stare sa-si cumpere singuri lenjeria intima? Cum ar fi daca din ce in ce mai multi parinti ar afla ca nu sunt forte modelatoare pentru copiii lor deoarece copiii lor nu sunt din plastilina? (si nu sunt nici precum o tabla goala pe care parintele atotputernic scrie vrute si nevrute) Cum ar fi daca ne-am uita mai atent la mostenirea blestemata a dependentului de cocaina Sigmund Freud, am lasa-o jos (din mentalul colectiv), usurati, si apoi am ingropa-o pentru totdeauna, asemenea (sic!) unui vis urat?
Probabil un numar coplesitor de oameni s-ar simti usurati si mai linistiti. Probabil alti oameni (unii dintre ei clienti ai serviciilor de psihoterapie) nu si-ar mai dramatiza problemele, identificand, nevrotic, tapi ispasitori, si ar incepe sa caute solutii intr-un mod activ, fiind orientati catre viitor. Si da, unii specialisti in sanatatea mentala vor intra in somaj dar acest lucru nu este deloc ingrozitor deoarece psihologia este un domeniu ofertant si multe lucruri rezonabile inca asteapta sa fie facute.
Sunt optimist precum bunica mea materna. Dar nu (in primul rand) pentru ca m-a crescut ea in acest spirit. Ci pentru ca i-am mostenit genele!
PS Doar pentru pasionatii de behavior genetics: daca ai un geaman identic care a divortat sansele ca si tu sa divortezi sunt de sase ori mai mari:
http://menghusblog.wordpress.com/2013/02/10/genetic-influence-on-risk-of-divorce/