Arhiva 29 04 2013

mai putin de 70 (IQ)

29 04 2013

Te-ar interesa cateva senzatii tari? Hai sa presupunem ca intentionezi sa devii parinte, nu peste mult timp. Exista cateva lucruri de care viitorii parinti se tem (intensitati diferite ale anxietatii), fie in mod justificat, fie fara nici un motiv rational. Si exista un lucru pe care orice parinte doreste sa-l evite (desi, atunci cand se produce, multi parinti se achita intr-un mod remarcabil de rolul care le revine):

Retardul mental. Cosmarul barbatilor si femeilor care intentioneaza sa devina parinti.

Este posibil ca din parinti cu inteligenta normala sa se nasca, surprinzator, copii cu retard mintal. Da! Intrebarea este: cu ce probabilitate? Daca iti faci griji foarte mari in aceasta directie (si chiar amani sa ramai insarcinata din acest motiv) sunt sanse, in opinia mea, sa nu cunosti valoarea exacta a probabilitatii.

Da, exista o probabilitate, nu ne ajuta la nimic sa negam realitatea. Din parinti cu niveluri normale ale IQ-ului se nasc, uneori, copii retardati. Cat de des? Hai sa ne conectam la realitate:

1%.

Din 100 de copii care se nasc din parinti cu inteligenta normala unul va fi retardat. In acest caz, de ce prevalenta estimata de OMS pentru Europa si America de Nord este de 3% din populatia generala?

Deoarece alti copii retardati se nasc in familii (inalt) vulnerabile  la aceasta boala mentala. De exemplu, daca unul din parinti are un frate sau o sora cu retard mintal riscul este de 5 ori mai mare, adica, la 100 de copii ai unor parinti care au un frate/o sora retardati, 5 vor fi, in mod sigur, bolnavi (se vor naste astfel)

Ce mi-ar placea sa intelegi din acest (scurt) text? Ceva ce pare inca imposibil (sau foarte greu) de acceptat deoarece ne lipseste o educatie (sau o informare) de buna calitate si/sau suntem inca, unii dintre noi, excesiv de naivi sau idealisti:

Genele conteaza mult mai mult decat suntem dispusi sa credem.

Parintii cu inteligenta normala care au, totusi, un copil retardat, au transmis o vulnerabilitate genetica. Citeste cu atentie si observa ca nu am spus ca au transmis boala! (vreau sa previn eventuala culpabilizare nejustificata generata de absenta intelegerii) Pentru ca boala sa existe sunt necesare mai multe conditii indeplinite simultan. Vulnerabilitatea genetica este doar una dintre ele.

Ea nu reprezinta, in acest caz, factorul cauzal. Dar exista. Vreau sa intelegem asta. Genele exista si, in combinatie cu alti factori (prenatali sau de mediu), produc efecte. Cred ca a accepta acest fapt este o expresie nu doar a maturitatii cognitive (cunoastere corecta) ci si a maturitatii emotionale (nu mai negam realitatea)

99 de parinti cu o inteligenta normala vor avea copii cu inteligenta normala. Dar o pereche nu va avea. Un psihoterapeut numea asta a slap in the face (fiind vorba de propriul copil). Da, realitatea, unora dintre noi, fara nici un motiv (sa nu aud de explicatiile infantile karmice sau vointa bizara a lui Dumnezeu!), le administreaza o lovitura puternica.

Din punctul meu de vedere, eforturile acestor parinti sunt absolut admirabile. Dar nu i-as condamna nici pe aceia care isi incredinteaza copiii unor institutii. Poate ca, in locul lor, as fi facut la fel. Cine poate sti cum va reactiona intr-o situatie limita?

PS Se intampla sa fii parinte (deja) si sa ai un copil normal? (pe care tocmai te-ai suparat) Ai castigat la loteria genetica. Sfatul meu este sa sarbatoresti in fiecare zi. Ai fi putut fi in cealalta categorie.

 

trafic

29 04 2013

La volan. Ai condus si astazi, nu-i asa? (stiu ca exista si prieteni ai blogului care merg doar cu bicicleta…sau, chiar exista?) Si un sofer incompetent („cine i-a dat carnetul acestui idiot?”) ti-a taiat calea, a intrat pe banda ta fara sa semnalizeze, nu ti-a acordat prioritate, ma rog, lucruri pe care tu nu le faci niciodata.

Nu e prima oara cand ti se intampla asta. De fapt, ti se intampla zilnic. Norocul tau ca reactionezi. Da, nu esti o victima! Il injuri! Si pe buna dreptate (adica furia ta este indreptatita). Handicapatul acela chiar merita sa fie injurat (inca nu ai reusit sa rezolvi enigma privitoare la obtinerea carnetului)

In mod sigur nu te aude si probabil nici nu te vede. Dar tu il injuri. Te infurii. Asa faci mereu (sau destul de des). Nu te poti controla (vai, ce-am spus?) Dar de ce sa te controlezi? Furia ta este justificata. Si este placut sa o exprimi.

Produce ea un efect asupra soferului in mod clar incompetent? (si idiot, si idiot!) Nici unul. Comportamentul lui nu se schimba. Furia ta produce efecte doar in tine! Ce fel de efecte? Unele placute („te racoresti”) si altele mai putin placute. Iti strica dispozitia! (stii cum e sa te simti grozav si brusc un imbecil sa-ti taie calea, nu-i asa? S-a dus dracului dispozitia ta fericita!)

Dupa ce l-ai injurat nu este exclus sa te gandesti in continuare la el. Ganduri intunecate!  Sunt aceste ganduri de natura a-ti aduce inapoi dispozitia pozitiva pe care o aveai inainte de incident? Fireste ca nu! Mai mult, gandurile intunecate (pe care nu le poti controla si nici nu vrei, corect?) iti alimenteaza starea de nervi (pe care o porti cu tine si o oferi, cu generozitate, si altora)

Prin urmare, ce-ai obtinut fiind furioasa?

Si, daca ceea ce ai obtinut (o stare proasta) nu este ceva valoros, cum crezi ca ar fi intelept sa procedezi pentru ca data viitoare sa obtii altceva? Repetand comportamentele deja descrise? Sau facand ceva diferit?

Stiu, esti o persoana rationala si esti de acord cu ideea de mai sus (pentru a obtine ceva diferit este necesar sa te comporti diferit). Dar vrei  si sa actionezi intr-un astfel de sens? (nu doar sa te gandesti: strategie cognitiva) Si, de dragul discutiei, in cazul in care vrei, poti invata?

PS Iti garantez ca exista modalitati prin care poti ajunge sa iti pastrezi linistea interioara in ciuda traficului din Bucuresti (sau din alte orase asemanatoare). Nu in sensul de a deveni un maestru Zen (indivizi care stau ascunsi prin manastiri) ci de a reusi, cel mai adesea (deci nu mereu, esti doar o fiinta umana), sa-ti pastrezi o dispozitie pozitiva in ciuda evenimentelor externe (soferi idioti)

PPS Imi pare rau, pentru a le afla (de la mine) trebuie sa platesti. Hmm, ce placut ma simt!

sete electorala

29 04 2013

Luni dimineata. Tocmai am baut un pahar cu apa plata. De ce nu am baut un pahar de vin? Sau de bere? Sau de vodca? Nu, nu pentru ca nu sunt alcoolic ci pentru ca am vrut sa beau un pahar cu apa.

Si acum hai sa ne gandim impreuna: daca eu am vrut sa beau un pahar cu apa si chiar am baut, sunt sau nu un om liber? Dintr-o anumita perspectiva, sunt: imi controlez comportamentul si imi satisfac dorintele („fac ceea ce vreau”) Dar din alta perspectiva nu sunt!

Da, am dorit sa beau un pahar cu apa, chiar am baut si, cu toate acestea, nu sunt un om liber (nimeni nu este: in cazul in care te gandeai adineauri ca tu ai fi). De ce?

Deoarece nu eu am decis sa am aceasta dorinta.

Dorinta de a bea un pahar cu apa, luni dimineata, nu a fost aleasa de mine. Dorinta a fost un eveniment neural produs de creierul meu. Eu nu ma aflam undeva intr-un spatiu transcendent, adancit in propria mea beatitudine, si, la un moment dat, nu am spus „Sa fie o dorinta! Dorinta de a bea un pahar cu apa.”

De ce nu am dorit sa beau un pahar cu suc de mandarine? Nu stiu. Nu mi-a trecut prin cap aceasta dorinta. Creierul nu a produs aceasta dorinta (sucul de mandarine) Am fost eu liber sa beau un pahar cu suc de mandarine? Fireste ca nu, nici macar nu m-am gandit la asta. Dar am fost liber sa beau un pahar cu apa?

Doar dintr-un anumit punct de vedere (compatibilist, pentru amatorii de fineturi filosofice). Din alt punct de vedere (determinist) nu am fost, nu sunt si nu voi fi niciodata un om liber. Libertatea de a alege, din aceasta perspectiva, este o iluzie. O iluzie necesara, produsa ce creier, servind excelent supravietuirea. Dar o iluzie. Nu e usor sa intelegi asta. Aproape ca as spune ca este revoltatoare o astfel de constientizare (de ce ai ales sa citesti acest articol, hihi?)

Imi plac foarte mult oamenii care sustin ca avem liber arbitru, adica un fel de esenta spirituala neinfluentata de nimic din care se nasc alegerile. Sunt o sursa inepuizabila de buna dispozitie. Cred ca si pentru Gregory Walton de la neinsemnata universitate Stanford (un baiat care studiaza, din punct de vedere psihologic, natura sinelui si a identitatii, adesea intr-un context motivational: asa l-am si descoperit, sunt pasionat de noua stiinta a motivatiei, pe cale de a se naste)

Bryan, C. J., Walton, G. M, Rogers, T. & Dweck, C. S. (2011). Motivating voter turnout by invoking the self. Proceedings of the National Academy of Sciences of the United States of America.

Walton doar i-a intrebat pe oameni daca este important pentru ei sa mearga la vot a doua zi. Oameni liberi, cetateni americani. Insa i-a intrebat in doua feluri, usor diferite:

  • Cat este de important pentru tine sa votezi la alegerile de maine?
  • Cat este de important pentru tine sa fii un votant la alegerile de maine?

Intr-o proportie statistic semnificativa cei care au avut de raspuns la a doua intrebare au mers la vot a doua zi. Stiu si de ce dar nu-ti spun (poate te motivez sa cauti singura). Insa raspunsul are mare legatura cu psihologia. Stiinta psihologica.  Stiinta care reprezinta o sursa de putere (nu doar cognitiva).

Ah, si oamenii au liber arbitru, desigur. Ei aleg sa mearga la vot.