S-a intamplat vreodata ca, parinte fiind, atunci cand fiica ta (fiul tau) a venit la tine, sincer nelinistita de o problema, sa o minimalizezi, sa o ridiculizezi, sa nu-ti poti stapani un zambet sau chiar sa razi cu pofta? Ce crezi, acesta a fost un semn de respect pentru sentimentele ei? Acesta este scenariul nr. 1.
Acum gandeste-te la o situatie in care tu ii impartasesti unei prietene o teama a ta (cu adevarat importanta pentru tine) iar ea te ia peste picior, iti spune ca exagerezi, iti zambeste superior sau realmente se distreaza pe seama ta. Acesta este scenariul nr. 2.
Da, am schimbat putin perspectivele. (Probabil metoda mea preferata la curs.)
Cum ti pare acum? Te simti acceptata si respectata?
(Prin ce anume difera cele doua scenarii? Te aud (telepatic): Adrian, e doar un copil! Am inteles. Sentimentele copiilor nu merita sa fie respectate.)
PS Priveste in jur si vei observa parinti care rad de copiii lor. Peste (foarte) multi ani se vor intreba (amar) de ce acestia nu-i viziteaza sau nu-i suna.