Acum cativa ani, pe o bancuta intr-un parc recent amenajat de primarul care este, stateam de vorba cu o prietena si ascultam, uimit, ingrijorarile ei privind anul 2012. Mai exact: 21 decembrie 2012, sfarsitul calendarului Maya si, cumva, al intregii civilizatii (in unele interpretari hiper-anxioase).
La vremea respectiva am asigurat-o ca nu se va intampla nimic si, mai mult decat atat, vom sta pe aceeasi bancuta, poate chiar pe 21 decembrie, sau mai bine pe 22 (nu se stie niciodata, hi hi!), amuzandu-ne in legatura cu naivitatea incredibila a oamenilor (inclusiv a celor educati).
Ei bine, suntem in noiembrie 2012. Mai avem putin. Predictia mea se va adeveri desi asta nu ma face in nici un fel mandru. Doar ma ingrijorez, la randul meu, gandindu-ma cati oameni sunt in continuare prizonieri ai gandirii magice si nu reusesc sa depaseasca biasul superstitios al mintii.
Pe 21 decembrie nici nu se vor alinia planetele (si chiar daca s-ar alinia, asta nu ar avea nicio importanta pentru Pamant) si nici nu ne vom izbi de misterioasa planeta Niburu care se indreapta chiar acum catre noi, desi nu a detectat-o nici un astronom (sau au detectat-o dar tin informatia secreta, pentru a nu declansa panica-teoria favorita a mintilor paranoide).
Va fi o zi ca oricare alta, poate un pic mai friguroasa decat cea de azi.
Cu toate acestea, as indrazni sa mai fac o predictie: amatorii de esoterism pentru care gandirea stiintifica este o nuca mult prea tare vor afirma ca evenimentul mult-asteptat chiar s-a intamplat, doar ca a fost unul „spiritual” iar efectele in planul fizic vor aparea mai tarziu (cand?) deoarece au nevoie de timp pentru a se propaga din planul subtil in planul material.
Si uite-asa va incepe o noua asteptare, in acord cu calendarul (pa) paya.