A costat in jur de jumatate de miliard de lire sterline si este elementul central al acestor zile. Poate l-ai vazut (la televizor). Nu ar fi exclus chiar sa-l fi vazut in varianta 3D, adica sa fi fost acolo atunci cand Ussain Bolt a incheiat cursa de 100 de metri, spre plictiseala generala, din nou pe primul loc. Da, stadionul olimpic din Londra, construit special pentru acest eveniment, in 3 ani. Cu o capacitate de 80.000 de locuri.
Imagineaza-ti acum acest stadion, plin doar pe jumatate, undeva in Africa. Mai exact, in orasul Kigali, in Rwanda, pe 24 aprilie 1998 (cand nu aveai la fel de multe riduri ca astazi). Ce fac spectatorii? Se uita, evident, ce altceva ar putea face un spectator? Dar nu la Liu Xiang, cel care incearca sa coboare sub 13 secunde la 110 metri garduri (si nici la Na Iv Jong, care joaca intr-un alt film, de asemenea de mare succes)!
Presimt ca nu ma vei crede si vei simti nevoia sa verifici. Foarte bine, iata o atitudine sceptica sanatoasa! Pe 24 aprilie 1998, in vazul a mii de oameni stransi pe un stadion si, trebuie sa adaug, in uralele lor, 22 de persoane au fost ucise.
Executie publica.
Cu mii de spectatori, ca la Olimpiada? Da! In (aproape) secolul 21? Da! Nu voi oferi amanunte referitoare la motivele pentru care cele 22 persoane, printre care si Froduald Karamira, liderul aripei extremiste a unui partid din Rwanda (le poti gasi cu ajutorul Google). Dar te invit sa intrebi: ce fapte ar putea explica, si intemeia din punct de vedere moral, o intamplare de acest gen? Cat de evoluata este specia umana daca, in secolul 21, intr-un loc de pe planeta, mii de oameni merg pe un stadion pentru a urmari cum sunt omorati 22 de semeni de-ai lor? Daca tot fusesera condamnati la moarte, executia nu putea fi discreta? Era nevoie de un spectacol?
Oare ce-au facut cei 22? (nu intreb daca procesul a fost corect) Exista o anumita categorie de fapte pentru care si tu ai gasi acceptabil din punct de vedere moral un asemenea mod de administrare a pedepsei? Cat de departe poate ajunge cruzimea umana si, ulterior, nevoia de razbunare?
Scriu aceste randuri gandindu-ma la actorii politici mult prea bine cunoscuti noua, mai ales in ultimele saptamani. Mi se pare ca si ei sunt gata sa se sfasie unii pe altii si tot ceea ce ii impiedica este absenta stadionului din Kigali. Oare vor gasi resurse pentru a ne demonstra ca nu reiau, la un alt nivel, tensiunile sangeroase dintre Hutu si Tutsi?
Asa cum evolueaza lucrurile, se pare ca gastele se indreapta catre acceptarea infrangerii in lupta cu berbecul. Ma tem, insa, sa nu fie doar o iluzie. Ma tem ca berbecul va fi resentimentar si prevad ca gastelor le va cadea rau la stomac acest esec rasunator. Imi pun, totusi, sperantele in reconciliere, mediata de acest monument de intelepciune numit Patriarhul Romaniei, inspirat de bunul Dumnezeu, dupa cum ai putut observa, de-a lungul acestor saptamani de cosmar, sa nu faca nimic.
Curat sensibilitate sociala! Si ce curaj uimitor! Ce echilibru! Ai vazut si tu, nu? Parol!