Priveste atent ecranul laptopului (sau al telefonului mobil)! Acum ridica-te si priveste din nou. Foarte bine. Acum fa un pas la stanga (esti in picioare) si priveste din nou. Excelent! (nu, nu incerc sa te dresez) Acum fa doi pasi la dreapta si, pentru a patra oara (sunt pisalog? sau psiholog?), te rog, priveste neasemuitul ecran. Perfect, poti lua loc!
Tocmai ai trait patru experiente usor diferite, diferenta fiind data de cele patru puncte de vedere usor diferite. Daca esti o persoana cat de cat constienta ai remarcat deja, pana la aceasta varsta (frageda?), ca intotdeauna cand te uiti la ceva, te uiti dintr-un anumit punct de vedere. Al cui oare? Al tau!
Imi exprim speranta, dar fara prea multa convingere, ca ai mai remarcat ceva. Anume: desi tu privesti ecranul laptopului din mai multe puncte de vedere (sa ramanem la cazul concret, din memoria de scurta durata), nu exista nicio modalitate prin care sa te uiti la tine!
Serios vorbesc, ai remarcat aceasta ciudatenie pana astazi? Poti vedea orice dintr-un anumit punct de vedere, al tau, dar nu te poti vedea pe tine. Atentie, nu spun ca nu-ti poti vedea ochii! Spun altceva:
Niciodata nu-ti poti vedea sinele!
Sinele, adica tu, adica persoana care are o experienta senzorial-vizuala (vede un ecran de laptop dintr-un anumit unghi). Sau o experienta auditiva (Lady Gaga, pe fundal). Sau o experienta sexuala (ma rog, asta a fost azi-noapte). Sau orice alta experienta. Exista cineva care traieste experienta, nu? Cine s-ar putea indoi de asta? Cum ar putea sa existe o experienta in absenta unui experimentator? Pare absurd.
Totusi, daca realizezi cateva mici exercitii, pe care le poate intelege si fiica ta de 5 ani (aceea care a descoperit placerea masturbarii si nu stii ce naiba sa faci), poti constata, pe cont propriu, ca, desi ai in mod evident un punct de vedere, nu poti cu nici un chip sa te observi pe tine, observatorul (pe cel care are un punct de vedere si trebuie sa fie cineva sau ceva, mama ei de filozofie!)
Nu ma crezi? Mai priveste o data ecranul laptopului (iPhone-ului, scuze, Alteta!) si acum priveste-te! Pe tine. Nu la corpul tau, you stupid thing! Am zis „pe tine”! Observa-te cu atentie! Te vezi? Te auzi? Te simti? Cum esti tu? Nu ce experienta ai, acum, prietene! (ti-as da una peste ceafa daca ai fi in fata mea) Ci experimentatorul! Nu experienta pe care o ai ci pe tine!
Mmm?
Anything? Anyone? Nu renunta asa de usor, ofera-ti mai mult timp! Cateva zile, poate o luna, chiar si doi-trei ani, sunt rabdator. Observa-te in diferite locuri, in diferite contexte sociale, facand diferite lucruri. Si daca te vei putea extrage din experienta, astfel incat sa te observi pe tine, anunta-ma! Pe mine „ma”. Isn’t life so outrageously funny?
Bibliografie: David Hume, „A Treatise on Human Nature”, 1739 (avea 28 de ani atunci cand l-a scris)