Deoarece m-am intors recent dintr-o calatorie in timp sunt sigur ca acest articol va fi citit mai intai de vizitatoarele blogului apoi printat si inmanat, ritualic, partenerilor de cuplu (vezi, exact ce spuneam!) Motivul este simplu: pare ca vorbesc despre relatia voastra (un anume aspect al ei). Hai sa verificam impreuna:
Ca in orice cuplu, exista diferente de opinie si perspective personale in legatura cu un subiect, de la frecventa si durata vizitelor la socri pana la temperatura potrivita a supei de pui (de legume, pentru vegetarienii interesati de animale pe care nu le vor vedea niciodata). Conflictele pot fi foarte productive , desigur, deoarece fiecare invata, ascultand pozitia celuilalt, lucuri noi, dar ideea aceasta este valabila mai mult in teorie decat in practica. Cel putin nu in practica specifica relatiei voastre.
Se intampla asa: unul din voi emite o observatie critica, celalalt raspunde fie intr-un mod defensiv, fie in unul ofensiv, nu conteaza, si, pana sa va dati seama ce se intampla, El (da, prietene, tu!) se transforma. Iti spun si cum, nu degeaba calatoresc in timp si, uneori, prin mintile oamenilor (printre sinapse, pentru a ne aminti mereu de viziunea stiintifica).
Ea devine tot mai emotionala, El devine tot mai rational.
Hiper-rational, as zice. Si nu suntem deloc in situatia in care Ea este cu mai mult de 5-10 puncte IQ sub nivelul lui intelectual, ba uneori este chiar deasupra lui. Insa este coplesita de emotii si nu mai poate face fata, din punct de vedere intelectual, discutiei care deja a escaladat. El devine tot mai sigur pe pozitia lui, ea se simte tot mai neinteleasa si respinsa. Si sa-ti spun un secret:
Nici nu conteaza cine are dreptate!
E foarte posibil ca ceea ce spune El sa fie intemeiat si corect. Cu toate acestea, pentru economia emotionala a cuplului, acest lucru nu mai este important (in acel moment). Genul acesta de comunicare nevrotica creeaza distanta emotionala si un lant de emotii negative despre care putem spune orice, mai putin ca ar fi binefacatoare pentru relatia lor.
Iar lucrurile acestea se repeta din nou si din nou, aproape la fiecare conflict. Oare unde se va ajunge? Sa-l intrebam pe verisorul lui Nostradamus? Sa ne uitam pe sinastrie (horoscopul comun) la casa a saptea subminata de prezenta lui Marte? Nu, nu e nevoie sa aruncam in acest mod copilaresc banii pe fereastra. Cred ca si tu poti prezice un anumit curs al relatiei, aparent inconturnabil (da, invat cuvinte noi de la studentii mei deveniti, cumva, ineluctabili). Asa este, se indreapta spre catastrofa.
Doi oameni ok din alte puncte de vedere, captivi, fara sa-si dea seama, unui tipar disfunctional de comunicare. Nu trebuie sa fii John Gottman pentru a identifica acest tipar desi, daca esti, te rog, suna-ma, sunt mereu deschis catre curiozitati ale naturii. Ce ar fi de facut? Doar nu-ti imaginezi ca voi incepe sa (-ti) dau sfaturi. Astazi imi place doar sa pun diagnostice. Diagnostice naspa, pentru a fi mai explicit. Si sa ma intreb, cu privire la natura umana, nu la cineva anume:
Oare de ce este asa de important pentru El sa-i arate ca are dreptate cand tot ce isi doreste Ea este sa se simta valorizata si iubita?