Pe situl lui dedicat gandirii critice, tanarul Sas Seramis (care nu mai este deloc tanar dar in felul acesta ii creez iluzia ca nu a intrat in declin cognitiv) a publicat un articol cu un titlu care mi-a contorsionat cortexul cingulat anterior: Iubirea orbitofrontala
Am gasit, inauntrul acestu articol, cateva idei interesante si le impartasesc, aici, cu tine, fara consimtamantul autorului:
Dupa mintea mea (banuiesc ca si a ta), iubesti fara inteligenta cand raspunzi unor nevoi din mintea ta, nu a lui (a ei), cand cauti sa-l sufoci cu grija, cu afectiunea ta, cand te sacrifici, cand esti intruziv(a), cand sabotezi orice initiativa, orice schimbare a celuilalt, cand ii limitezi spontaneitatea, cand cauti sa-l schimbi, pentru ca-l vrei altfel.
Si inca:
Maturitatea iubirii este atunci cand te poti indragosti, fara ca experienta iubirii sa-ti copleseasca alte zone ale propriei existente. Fiind matur, poti exercita un oarecare control (observa, te rog, un oarecare, caci nu te pui cu hormonii!), nu asupra excitatiei tale (pe nivelul fiziologic) si emotiei de dragoste (din plan psihologic), ci asupra actiunilor impulsionate de acestea.
Restul articolului poate fi ignorat. Totusi, daca mi-a scapat ceva?