Am reluat recent un articol despre biasul de confirmare iar Google Analytics imi spune, in stilul lui sec si obiectiv, ca a fost extrem de citit (in raport cu alte articole). Ok, hai sa ne mai delectam cu unul, in acest caz! Oldies but goldies:
Astazi am primit flori. Minunate! Incantatoare! Si rezistente, cat un mandat prezidential complet. Nu e nicio aluzie subtilissima, pur si simplu sunt rezistente la curgerea implacabila a timpului fiind handmade (persoana care mi le-a oferit a intuit, presupun, ce cred despre oamenii care rup flori, chiar si cu scopul nobil de a le darui; da, nu sunt nici eu normal!).
Si cum ma uitam la ele, si le admiram, mi-am imaginat cum ar fi daca as fi femeie, daca as fi primit flori reale ( cum altfel?) de la sotul/partenerul meu si as suferi, simultan, de o boala indetectabila (in primele stadii) pe nume bias de confirmare.
Poate vrei sa te delectezi alaturi de imaginatia mea in desfasurare? (si sa inveti si un pic de psihologie, poate chiar despre tine) Sunt o femeie, ziceam, si tocmai am primit flori de la partenerul meu. Trebuie sa stii un secret: il suspectez ca ma insala (dar nu i-am spus). Si acum strang dovezi. Am o intuitie foarte puternica iar tu stii cat de dezvoltata este intuitia la femei. Simt ca ma insala, pur si simplu simt.
Dar inca nu-i pot demonstra. De cand urmaresc blogul lui Adrian Nuta am inceput sa-mi dezvolt o atitudine stiintifica. Mi-am dat seama cat as fi de penibila spunandu-i direct ca ma insala, fara dovezi. E buna si stiinta asta, recunosc. Asa ca sunt in plin proces de testare a ipotezei mele. Iar astazi am identificat o noua dovada:
Astazi am primit flori (hm, de ce am sentimentul ca ma repet?). Mi-a adus flori fara nici un motiv special. Nu este ziua mea, nu sarbatorim nimic, nu am obtinut un succes profesional, nimic. Ultima data mi-a adus flori acum un an, daca imi amintesc bine. Intelegi, nu-i asa? Trebuie sa intelegi daca ai macar o inteligenta medie (IQ 90-110).
Mi-a adus flori pentru ca se simte vinovat!
M-a inselat din nou, nu poate trai cu constiinta incarcata si, pentru a se elibera putin, mi-a cumparat acest buchet spectaculos de flori. Nu exista „din senin”, totul are o cauza. In acest caz, o cauza ascunsa, de care eu sunt constienta, pentru ca nu sunt proasta. Nu mi-a adus flori pentru ca ma iubeste ci pentru ca m-a inselat si se simte vinovat. Totusi, cat de proasta ma crede? Chiar crede ca sunt incapabila sa-mi dau seama ce inseamna sa-i aduci flori unei femei, din senin? Hai ca ma si enervez!
Iar acum, cand iti povestesc, vorbeste la telefon de fata cu mine. Pana acum se scuza si mergea sa vorbeasca in bucatarie sau pe terasa (avem o terasa larga pentru care ii suntem recunoscatori, aproximativ 30 de ani, bancii care ne-a oferit imprumutul pentru casa). Intelegi si asta, nu-i asa? Acum vorbeste de fata cu mine ca sa ma faca sa cred ca nu are nimic de ascuns. Oh, Doamne, chiar crede ca sunt o tampita! E atat de limpede ca se comporta demonstrativ, cum de nu-si da seama? Sunt sigura ca a pus-o pe colega aia a lui (cu care ma insala) sa invete toate intrebarile astea chipurile profesionale (o si vad:le are scrise in fata), sa sune duminica seara iar el sa raspunda calm, metodic, ca si cum nu ar fi vorba de altceva. Off, pana unde va merge tot circul asta? Cat o sa mai suport?
Insa nu zic nimic deoarece, temporar, sunt om de stiinta (Nuta, esti multumit, uite ce-ai facut din mine!). Strang dovezi, una cate una. Imi confirm ipoteza. Ipoteza mea este ca ma insala (ipoteza pe dracu: e clar ca ma insala!). Tot astazi, de exemplu, cand am iesit impreuna in oras (nu spun unde, sa nu se interpreteze ca as fi o iubitoare de gaste sau de berbeci), si am condus eu, pentru prima data de cand il stiu nu m-a criticat distructiv. El spune ca merge la un grup unde a invatat diferenta dintre critica adresata persoanei („Habar nu ai sa conduci, cum naiba ai luat carnetul ala?”) si critica focalizata pe actiuni specifice, fara nici un fel de evaluari personale. Mai zice ca efectiv a avut o iluminare intelegand aceste diferente.
Hai sictir! Vrea sa-mi intre in voie, de aceea nu ma critica in stilul lui obisnuit. E prea cusuta cu ata alba povestea asta: e adevarat ca mi se pare foarte ok felul in care imi vorbeste, chiar ma ajuta sa ma corectez, dar nu sunt aterizata ieri de pe Luna ca sa nu-mi dau seama ca este o strategie. Da, o strategie machiavelica, oh, Dumnezeule (crestin, precizez), cat de departe poate merge fatarnicia umana? Cat de perfizi pot fi oamenii? Cata viclenie incape in capul acela care a inceput in mod vizibil sa cheleasca? (apropo, asta inseamna ca i-a crescut nivelul de testosteron, stiu eu, barbatii cheliosi sunt mai potenti iar el imi spune ca trece printr-o perioada cu un apetit sexual mai mic? Sictir!)
Nu cred ca il mai suport mult. Sunt peste tot semne! Doar sa ai ochi sa le vezi! Nici nu vreau sa ma gandesc la toti anii in care am fost oarba si am avut incredere in el. Cu cate „colege” s-o mai fi f…t, mai ales cand mergea in teambuilding-uri? „E doar pentru angajatii companiei, acestea sunt regulile, nu am ce face, nu te pot lua si pe tine”, asa imi spunea. Mai, barbatii astia chiar cred despre noi ca suntem handicapte?
Intr-un fel au dreptate, sa stii! Asa-mi trebuie daca am avut incredere si am inghitit tot ce mi-a spus! Dar acum m-am trezit. Gata, s-a terminat cu misculatiile, ticalos patentat ce esti! In fiecare zi acumulez noi dovezi. Nici nu trebuie sa fac mari sapaturi la cat de inteligenta sunt! E suficient sa am ochii deschisi si sa privesc.
Hai ca te pup, ma cheama la cina. Sigur, cu glasul acela mieros care, citit de un om destept, nu spune decat „Vreau sa-ti calmez temerile. Imi dau seama ca ai unele banuieli si vreau sa le sting.” Te tin la curent sau, mai bine, te chem direct la judecatorie. Da, bag divort. La ce dovezi am imi raman si casa si masina. Si cartea aceea din bibiloteca, despre biasuri sau asa ceva. Niste prostii! Auzi, draga (am deschis-o la intamplare):
Se numeste bias de confirmare tendinta de a cauta dovezi care iti sprijina credintele si de a nu observa sau respinge dovezile care se opun credintelor tale.