Fiind intr-o dispozitie nostalgica, azi, mi-am amintit de vremurile in care eram profesor si, in aceasta calitate, dadeam note (operatiune pe care am detestat-o de la inceput pana la sfarsit). Cu un astfel de priming, inca de dimineata, articolul de mai jos era, cumva, inevitabil. Daca esti student(a) te-ar putea interesa. Insa si mai bine este sa-l tiparesti si sa-l oferi, sub protectia anonimatului (al meu, nu al tau!) unor doamne, domnisoare si domni profesori. Ar putea afla unele lucruri despre orientarea lor politica implicita, poate neconstientizata, plecand de la note.
Pentru simplitate ma voi referi la domnul Conservator si doamna Liberala (atentie, folosesc termenii „conservator” si „liberal” in sensul limbajului politic american, in care a fi „liberal” este o orientare asociata cu „stanga” si viziunile progresiste iar a fi „conservator” se asociaza cu „dreapta” si valorizarea stabilitatii; da, libertarienii ma vor ierta!)
Stii ce fel de note da doamna Liberala? Intr-un registru mai restrans! De exemplu, la unul din examenele pe care l-ai sustinut in sesiunea recent incheiata cu dansa, la care ai luat si tu un amarat de 7, poti observa cum nimeni nu a luat 10, doar cativa tocilari au impuscat un 9 si, spre bucuria tuturor, nimeni nu a picat. Pe vremea mea astfel de profesori erau numiti de treaba (nu-mi pot stapani un zambet!)
Si domnul Conservator cum procedeaza atunci cand distribuie recompense (note mari) si pedepse (note mici)? Eh, notele dansului sunt intr-un registru mai larg! La materiile domnului profesor Conservator se iau si note de 10 dar si note de 4 sau chiar de 3, daca nu cumva unii sunt prinsi copiind, ca urmare a unei supravegheri mai vigilente (in comparatie cu lejeritatea de la examenele doamnei Liberala) si primesc nota 1.
Aha, si ce-i cu asta? Aproape nimic daca nu se intampla sa fi aflat ce alte comportamente si atitudini sunt asociate cu cele doua tendinte rapid identificate privind un catalog. Se intampla sa stii sau, ca de obicei, trebuie sa te luminez? (sunt si intr-o dispozitie modesta, de asemenea)
Parca te-as lasa putin in tensiune, sugerandu-ti doar sa te gandesti daca domnul Conservator, avand copii acasa, ar putea fi mai degraba strict sau mai degraba relaxat in optiunile lui parentale? (si nu politice) Iar doamna Liberala, avand un partener (tot acasa) ar fi mai degraba generoasa cu infidelitatile lui (posibile) sau mai degraba aspra si intoleranta? (fireste, putem roti perspectiva astfel incat sa ne gandim daca ar fi mai probabil sau mai putin probabil, in raport cu colegul Conservator, sa comita chiar dansa o infidelitate)
Si o multime de alte comportamente (sau doar atitudini) pe care le putem infera (insa doar in termeni probabilistici) plecand de la un amanunt minor, anume felul in care sunt distribuite, pe un continuum, notele, dar numai daca, placandu-ne psihologia, am mai aflat una-alta. De exemplu (only for teasing, also) am putea sti, la un nivel superior sansei, daca doamna Liberala isi mai articuleaza progeniturile, din cand in cand (mai des sau mai rar decat domnul Conservator) si am mai sti daca domnul Conservator isi viziteaza (sau macar le telefoneaza) mai rar sau mai des parintii, adesea chiar conformandu-se cererilor sau solicitarilor lor.
Nu ti se pare si tie ca psihologia este frumoasa? (cand o studiezi intr-o maniera stiintifica)
Talia Bar & Asaf Zussman, 2012. “Partisan Grading,” American Economic Journal: Applied Economics, American Economic Association, vol. 4(1), pages 30-48, January.
PS Era sa uit: daca iti plac mai mult profesorii „corecti”, cei care ii recompenseaza pe cei mai buni studenti si ii pedepsesc (prin note, nu prin torturi fizice) pe cei mai slabi (lenesi?) sau, dimpotriva, simti o afinitate mai mare fata de profesorii cu orientari mai egalitariste (cu mai multa compasiune pentru cei care nu au invata?), deja stii mai multe despre tine. Dar nu-mi spune!