Fiind implicat intr-un proiect de dezvoltare a tolerantei inalte la frustrare si a autocontrolului, proiect la care participa adulti, sunt uneori intrebat cum ar putea fi ajutati copiii in aceasta (nobila) directie. Ah, in multe feluri. Iata unul dintre ele:
Copiii isi doresc lucruri. Foarte multe lucruri. Sunt fabrici de dorinte in care se lucreaza 24 din 24 (noul capitalism, hihi!) Si, cu unele exceptii (parinti extraordinari de prosperi, capabili, la momentul potrivit, sa deturneze fonduri publice), aceste dorinte nu pot fi indeplinite. Nici nu este sanatos a fi indeplinite (unele dintre ele). Bine, si atunci cum sa procedezi?
Recomandarea mea, pentru copii mai mari de 5 ani, este sa le oferi un buget si sa-i lasi sa ia propriile lor decizii in limitele acelui buget. Copiii mai mari de 5 ani sunt capabili de (unele) decizii economice. Fireste, primele lor decizii vor fi proaste. Probabil chiar foarte proaste. Nu-i nimic, vor suporta consecintele si vor invata din ele. Urmatoarele decizii vor fi mai bune (deoarece capacitatea de anticipare si inhibitia impulsurilor vor evolua) si, cand vor ajunge adulti, sunt sanse sa nu cumpere case pe credit pentru care sa plateasca de doua ori (cel putin) contravaloarea lor.
Copiii au nevoie de limite, acest lucru este foarte clar. Ei au nevoie (in opinia lor) si de jucarii, bomboane, prajituri, jocuri etc. Foarte bine, sa se exprime si sa fie constienti de ceea ce isi doresc. Dar ar fi o idee interesanta sa fie si responsabili pentru dorintele lor, nu-i asa?
In loc sa le stabilesti tu limite, si sa te urasca (temporar) pentru asta, de ce sa nu le oferi sansa de a invata sa-si seteze singuri limitele si sa se antreneze pentru a accepta diferite frustrari? (de care in mod sigur Viata nu ii va scuti, mai tarziu) Pe cine se vor supara in acest caz? Poate pe ei insisi daca vor constata, absolut uimiti, ca si-au consumat tot bugetul la un singur raid prin supermarket. Dar se vor invata minte si, data viitoare, vor fi un pic mai atenti (in functie si de volumul memoriei, hihi!)
Tu te protejezi de negocieri nesfarsite si, eventual, scene publice penibile iar dragalasa vietate invata sa faca alegeri mai intelepte (da, inca de la 5 ani), sa amane gratificatia si sa-si controleze, din ce in ce mai bine, impulsurile.
Stai, nu ma intreba care sa fie marimea bugetului (alocatiei)! Aici puterea (economica) este la tine. Tu decizi daca ii pui la dispozitie 5% sau 50% (don’t even think!) din veniturile familiei. Si, dupa ce ai facut asta (ai stabilit cuantumul alocatiei) nu-ti ramane decat sa fii consistenta (nu exista rectificari bugetare) si, probabil, sa te distrezi.
PS Ai putea incerca ceva asemanator si cu tine insati.