Am hotarat sa imi complic existenta. Purtat de aceasta nobila aspiratie le pun oamenilor, din cand in cand, o intrebare. Considera, te rog, ca ti-am pus-o si tie:
Tu ai o filosofie coerenta de viata?
In cazurile (nu foarte dese) in care primesc un raspuns pozitiv exista foarte mult loc pentru distractie gratie atributului „coerenta” strecurat in mijlocul intrebarii, intr-o maniera scandaloasa. Daca nu ai lucruri mult mai bune de facut si meditezi la intrebarea de mai sus, tine cont si de posibilitatea de a avea o filosofie incoerenta de viata (sa urmaresti scopuri ultime care se bat cap in cap)
Dar de ce ar conta daca ai sau nu o filosofie, fie si coerenta (sic), de viata? Ah, este simplu: deoarece nu poti avea o viata buna in absenta unei filosofii coerente de viata. Viata ta nu poate avea sens si nu poate fi implinita daca nu te indrepti catre ceva, in mod constient, daca esti asemenea unei barcute pe ocean purtate de valurile si vanturile Realitatii, in tot felul de directii.
Pentru a avea o viata buna este necesar sa fii capitanul propriei tale corabii (sau barcute, pentru cei mai putin inzestrati). Este necesar sa traiesti orientat catre ceva, sa ai o destinatie finala, foarte valoroasa (din punctul tau de vedere, nu neaparat al altora).
Esti intr-o astfel de situatie? Daca te iau foarte repede si nu-ti las mult timp de gandire, esti in stare sa oferi raspunsuri noncontradictorii, asumate? Sau dai din colt in colt si ceri timp de gandire? (ceea ce este un lucru bun)
Care este filosofia ta de viata? (coerenta, coerenta) Ce anume consideri a fi cele mai importante sau valoroase lucruri din viata si ce strategii constiente ai (si folosesti) pentru a le obtine? (sau oferi) Cum stii ca…
…nu iti irosesti viata prin alegeri proaste?
PS Da, eu am o filosofie coerenta de viata si chiar mi-a trecut prin cap sa o impartasesc unor oameni, cu promisiunea ca, in cazul in care li se pare interesanta si o aleg, se vor numara printre persoanele cu cele mai bune vieti din Romania (de aici nu rezulta ca vor castiga 5.000 de euro pe luna)
Acesta este anuntul public prin care risc variate forme de ridiculizare si umilinta daca nu ma achit de promisiune.