Ea/El: Sunt psiholog.
Eu: Cum stii asta?
Ea/El: Am terminat facultatea de psihologie.
Eu: De aici nu rezulta ca esti psiholog.
Ea/El: Dar de unde rezulta?
Eu: Cat ai castigat, in medie, intr-o luna (in ultimele 6 luni), practicand psihologia?
Ea/ El: Ah, nu am castigat nimic.
Eu: Si din ce iti platesti mancarea?
Ea/El: Fac altceva.
Eu: Ai inteles de ce nu esti psiholog?
Ea/El: Vrei sa spui ca nu este suficient sa fiu pasionat(a) de psihologie si sa fi absolvit o facultate de profil?
Eu: Da, asta vreau sa spun. Si eu am absolvit o facultate de inginerie si, cu toate acestea, nu sunt inginer. Si sunt pasionat de creier dar asta nu ma face un neuroscientist.
Ea/El: Si cand voi putea spune ca sunt, cu adevarat, psiholog?
Eu: In momentul in care niste oameni vor considera ca le-ai oferit ceva (relativ) valoros (servicii psihologice) si iti vor da, in schimb, o suma de bani, din care tu iti vei putea cumpara de mancare.
Ea/El: Dar lucrul acesta se poate intampla la 5 ani de la absolvirea facultatii.
Eu: Corect. Atunci vei fi psiholog. Deocamdata nu esti. Esti doar o persoana pasionata de psihologie. Poate vei fi un psiholog bun sau, de ce nu, unul care sa fi atins excelenta profesionala. Iti doresc sa faci sa se intample lucrul acesta (sunt putini cei care reusesc).
Ea/ El: Bine, si in acest caz, daca nu sunt (inca) psiholog, cine sunt?
Eu: Este cea mai buna intrebare pe care am auzit-o astazi.