“si acum, pentru binele tau mai inalt, iti voi da cateva palme la fund” (extras din dialogul interior al unui parinte pasionat de filosofia morala)

 

Iata un document Apps mai vechi. Este dificil de parcurs la sfarsit de saptamana, cand dispozitia ta mentala are o orientare mai hedonista. Te inteleg perfect si nu te judec. Oh, dar stai putin! De ce sa nu te judec? Este atat de placut sa evaluez daca alegerile tale sunt sau nu gresite! (cel mai adesea sunt, hihi!) Totusi, poate ca nu este atat de bine (din punct de vedere moral) sa-mi placa sa te evaluez (in grup, desigur…we call that sweet little gossip) Sau este? La naiba, m-am incurcat!

Pentru a intelege mai profund resorturile unei judecati morale iti ofer un model de analiza (pe care il poti amenda, desigur):

 X  (un barbat/o femeie) are un copil pe care, aproximativ o data pe saptamana, il loveste la fund (una/doua palme) atunci cand face o boacana  (comportament indezirabil)

Aceasta este situatia supusa evaluarii. Sunt posibile scoruri mici (0,1,2) si scoruri mari (4,5,6). Voi analiza cazul in care scorul este mare. In acest caz evaluatorul dezaproba actiunea lui X, intr-o maniera puternica sau foarte puternica (sa ne reamintim, doar „0” inseamna „aceasta actiune este ok”, cu 1 exista deja o usoara dezaprobare care apoi creste mai mult, dezaparobarea/respingerea actiunii fiind maxima (extrema) la 6)

Si acum sa punem lucrurile in context: X i-ar putea administra una-doua palme la fund copilului:

  • 2 zile pe saptamana (aproximativ)
  • 3 zile
  • 4 zile
  • 5 zile
  • 6 zile
  • In fiecare zi

DAR NU O FACE! (decat o singura data pe saptamana)

Si inca, i-ar putea administra, in acea unica zi:

  • 3-4 palme
  • 5-6 palme
  • 7-8 palme
  • 9-10 palme
  • Si tot asa

De la cate palme putem considera ca X isi bate copilul?

Daca ne uitam cu atentie la multimea situatiilor posibile (am exclus varianta starii emotionale a lui X (furie) presupunand ca nu ii da una-doua palme pentru a-si descarca nervii (actiune in serviciul lui X) ci pentru a-l ajuta sa inteleaga ca a gresit (actiune in serviciul copilului): cred ca esti de acord ca suntem in cea mai usoara situatie cu putinta (una-doua palme la fund o data pe saptamana vs (la capatul celalalt) 9-10 palme in fiecare zi)

Daca, din punct de vedere obiectiv, actiunea se plaseaza, pe un continuuum (zile/numar de palme) la un capat (o actiune foarte soft) atunci de ce, din punct de vedere subiectiv, tu, evaluatorul, ii acorzi un scor aflat spre capatul celalalt (un scor hard)?

Pentru a intelege mai bine: daca parintele isi loveste copilul (o palma la fund in mod limpede este o agresiune, presupune un contact fizic) atunci cand copilul greseste se poate spune ca si tu il lovesti pe parinte (X), simbolic, desigur, cu evaluarea ta (cu un scor mare)? Altfel spus, daca X a facut „o boacana” (i-a dat o palma la fund copilului, o data pe saptamana) si a primit un scor mare, tu ce scor ai primi de la o terta persoana (sau o alta retea neurala dinauntrul tau, mai conectata la context) pentru „lovitura” (dezaprobarea) ta? Este ca si cum i-ai da o palma simbolica parintelui sau este ca si cum i-ai da mai multe? („o mama de bataie, sa se invete minte!”)

Da, ti-am intins o cursa prin formularea acestei situatii, recunosc, insa numai pentru a te ajuta sa inveti ceva despre tine (iar acum fac debriefing, asa cum este etic in orice experiment psihologic )

Rolul acestei „curse” (experimentul) este sa te ajute sa intelegi metaevaluarea (iti mai amintesti cursul in care am vorbit de inteligenta reflexiva si metacognitii? Exact asta fac acum)

Cand tu sau eu (noi) evaluam din punct de vedere moral actiunea corecta sau gresita a cuiva, evaluare cuantificata printr-un scor, putem sa ne oprim cu gandirea in acel punct (scorul respectiv) sau putem merge mai departe astfel incat sa ne evaluam propria evaluare!

Foarte putini oameni fac asta! (printre altele deoarece presupune un efort cognitiv si o folosire a functiei executive numite „teoria mintii”) Insa fara aceasta metaevaluare pozitiile morale pe care ne situam (  spontan si apoi rational prin judecati post-hoc, conform teoriei lui Haidt) nu mai pot fi schimbate (sunt inflexibile adica rigide)

Am incercat sa simbolizez acest mecanism prin asezarea spatiala. Cand ai dat un anumit scor te-ai asezat intr-o anumita pozitie in sala de curs insa, pe masura ce discutiile avansau si realizai ca exista o perspectiva noua, mai adecvata asupra situatiei, te puteai deplasa, simbolizand astfel schimbarea pozitiei tale morale.

Metaevaluarea  creeaza conditii mai favorabile flexibilitatiii (a-ti schimba pozitia in baza unor argumente mai puternice sau a unei „perceptii” mai extinse) iar flexibilitatea este un atribut mintal mai dezirabil decat rigiditatea (sau cel putin aceasta este judecata mea morala) Evident, nu sustin ca oamenii trebuie sa fie mereu flexibili si ca rigiditatea este mereu ceva gresit ci ca, in anumite situatii, a avea puterea de a parasi o pozitie (morala) pentru a te plasa pe o alta, in care exista o intelegere mai extinsa/bogata/profunda) este un lucru bun.

Ar fi destul de trist sa fim „inghetati” intr-o pozitie (judecata morala instinctiva sustinuta post-hoc cu argumente) si sa nu putem „curge” catre o alta, adica sa ne putem schimba (sa ne adaptam intr-un mod superior). Dar aceasta schimbare poate mai adecvata (uneori nu este potrivita) nu este posibila fara metaevaluare,  adica fara a iesi dinauntrul tau si a te examina, ca si cum ai fi altcineva.

Metaevaluarea nu apare spontan tot asa cum controlul impulsurilor sau capacitatea de a amana gratificatia imediata nu se produc spontan ci este nevoie de un antrenament (fiind responsabilitatea parintilor sa cultive aceasta atitudine la copiii lor; si a profesorilor fata de studentii lor?)

Prin urmare, in orice situatie in care judecam o actiune ca fiind ok sau non-ok, acceptabila sau inacceptabila (in diferite grade), corecta sau gresita (iar asta se intampla zilnic, de zeci sau sute de ori) putem traversa doua etape:

  1. Evaluez actiunea lui X (X pot fi chiar eu)
  2. Evaluez propria mea evaluare, dintr-o perspectiva mai larga

Oamenii care fac saltul de la (1) la (2) sunt putini insa ei sunt singurii care isi extind, isi nuanteaza sau isi rafineaza gandirea morala adica evolueaza psihologic din acest punct de vedere.

Poti fi foarte multumit cu pozitiile tale morale (1) insa viata nu sta pe loc, contextele se modifica (nu mai suntem in mediul ancestral in care schimbarile erau extrem de lente) si este posibil ca o pozitie morala pe care te-ai „asezat” sa fie acum depasita (intr-o societate democratica si educata interdictia sexului premarital a devenit acum un mod mai degraba nepotrivit de a gandi si a-i educa pe tineri, riscand sa genereze dificultati psihologice si sentimente de alienare; ceea ce vreau sa spun este ca unele pozitii morale, mai potrivite, poate, in alte timpuri, se pot dovedi, in noile medii, periculoase pentru oameni si ar fi adaptativ ca ele sa fie schimbate)

Daca imi evaluezi propria mea pozitie morala fata de subiectul schimbarii (asa cum fac eu acum) vei spune ca reflecta mai degraba o orientare liberala. Corect! Doar ca nu sustin o schimbare de dragul schimbarii. Sustin procesele metacognitive (metaevaluarea) fiind constient ca nu oricine se poate angaja in ele (exista niste conditii care trebuie indelinite in prealabil)

Uneori metaevalurea sugereaza o schimbare necesara dar alteori nu! Insa nu vom sti niciodata daca pozitia noastra poate fi nuantata (sau dezvoltata) in absenta metaevaluarii. De aceea te incurajez sa o realizezi, adica sa te antrenezi. Este un alt mod, foarte subtil, de a pastra creierul suplu, dar nu mai putin important decat alte sarcini cognitive (in viziunea mea chiar mai important, tocmai de accea am ales sa abordez aceasta tema la mijlocul cursului Apps)

Si acum revin la cazul concret de la care am plecat. Incearca sa realizezi o metaevaluare plecand de la contextul largit pe care ti l-am descris la inceput. Repet, ai dreptul la orice pozitie morala dar, de asemenea, ai sansa (cognitiva) de a-ti schimba pozitia daca realizezi ca o alta este mai adecvata.

Poate pozitia ta a fost 6 („X face ceva extrem de gresit, absolut intolerabil”) si sa ramana 6 dar la fel de bine (nu stiu) ar putea fi diminuata la 5 sau la 4 sau poate la 2! Poate ramai ferm ancorat(a) pe scorul tau mare si consideri ca 1-2 palme la fund, fara nervi (furie), o data pe saptamana, ca raspuns la un comportament indezirabil este ceva foarte foarte gresit. Este ok, ai dreptul de a imbratisa o viziune extrem-conservatoare (insa in acest caz intreba-te cate palme la fund le dai tu, simbolic, acelor X care ti se pare ca fac ceva extrem de gresit  adica daca nu cumva incriminezi un comportament in care chiar tu esti angajat(a), fara sa-ti dai seama)

 

Sau poate pozitia ta a fost de la bun inceput 0 sau 1 si, dupa metaevaluare, consideri mai potrivit sa o amplifici (nu ma astept la asta dar viata este imprevizibila). Ceea ce incerc sa-ti transmit nu este necesitatea de a avea un anume scor ci de a te angaja in metaevaluare si nu pentru ca putini oameni fac asta ci pentru ca metaevaluarea este un potential al mintii umane si ar putea fi frumos si interesant sa il exploram si sa il valorificam.

Nu este obligatoriu sa faci asta (adica sa traiesti in acord cu valoarea mea morala: „ai grija de mintea ta, fii responsabil(a) pentru potentialul ei si ajut-o sa infloreasca”). Dar poti incerca si abia apoi sa spui daca merita sau nu. Poti fi deschis(a) catre experienta urmarind sa inveti din ea. Poti fi mai putin aspru/aspra cu cei care dau o palma la fund copiilor, o data pe saptamana, fara furie, nu pentru ca asa spune Adrian, ci pentru ca ai pasit in afara ta  si ti-ai largit perspectiva.

As putea spune ca nu este problema mea ce faci tu (cum gandesti din punct de vedere moral) insa, dintr-o perspectiva mai larga (orientata catre evolutie) este si problema mea (sau a copiilor mei, deci a genelor mele) daca grupul/socieatatea in care functionez este intr-o masura mai larga umana, cultivand in mod constient abilitatile metacognitive ale mintii umane. Tu ai putea spune ca societatea in care traim este deja suficient de buna si ca ne complicam inutil incercand sa gandim mai profund sau altfel,mai intai la nivel individual apoi la nivel de microgrupuri (in familiile noastre), grupuri si, in cele din urma, la nivel social.

Si nimeni nu poate stabili in mod absolut care este pozitia corecta, nu-i asa?

 

Comentarii oprite.