Istoria APPS incepe in ianuarie 2013 (cu un proiect pe nume “Neurobics”) si se ramifica in doua directii noi, APPS PENTRU COPII (deja in derulare) si APPS PENTRU SENIORI (din 2015). Insa radacinile cursului APPS sunt mult mai vechi, datand din adolescenta mea, atunci cand am intalnit o vorba inteleapta care continua sa nu-mi dea pace: mens sana in corpore sano („minte sanatoasa in corp sanatos”, traducere pentru vizitatorii sedusi de consumul de cofeina, wink wink).
Am o rezerva serioasa fata de oamenii care nu fac miscare (nu neaparat sport) si, evident, o mare simpatie pentru cei care au inteles ca suntem fiinte active, cu inimi proiectate (de selectia naturala, nu de un zeu) sa iasa din zona de confort, din cand in cand. Pe de alta parte, cei care sunt dedicati miscarii dar nu par a prefera si exercitiul gandirii nu-mi inspira, nici ei, un prea mare entuziasm ba, pentru a fi sincer, ii evit cat pot.
Din aceasta combinatie personala de preferinte sau vulnerabilitati (depinde cum te uiti) a iesit o creatura nazdravana, cursul APPS in care incerc sa integrez exercitiile fizice cu stimularea cognitiva, fara a uita de dimensiunea sociala (si, prin urmare, emotionala) care ne defineste ca specie. Descris doar astfel pare un proiect ambitios (si unic in Romania, conform investigatiilor mele) insa e chiar mai mult decat atat.
Mi-am propus sa particip, atat cat este posibil, la vindecarea mintii colective a tarii noastre, o minte care a determinat 3 milioane de romani sa-si ia lumea in cap si un numar necunoscut de alte milioane, ramase in tara, sa lupte cu (sau sa fie invinse de) lipsa de speranta, cu neputinta si cu ceea ce eu cred ca este (si acum folosesc un termen tehnic) „neajutorare invatata”. Cred ca exista, separat de realitatea economica, sociala sau politica (ai vazut si tu secventa suprarealista cu premierul aflat intr-o barca impinsa de pompieri?, triplu wink), in chiar natura noastra, premise solide care ne permit sa speram ca putem fi fericiti (in sensul lui Aristotel).
De aceea grupul APPS pune la dispozitia studentilor instrumente (validate stiintific, cele mai multe) care pot fi folosite in serviciul amplificarii calitatii vietii (WB/ Well-being, in idiomul psihologiei pozitive), fiind, din acest punct de vedere, un grup experimental focalizat pe un STIL DE VIATA sanatos (fizic si psihologic) si nu un grup de psihoterapie marcat de patologie, diagnostice si interpretari.
In mod paradoxal, desi pozitia mea fata de corporatii este una in mod limpede critica ( nu-mi par nimic altceva decat forme institutionalizate ale lacomiei), multi studenti APPS sunt „corporatisti”, oameni de foarte buna calitate care inteleg ca viata are multe culori si, intr-un fel sau altul, lupta pentru a-si proteja umanitatea amenintata de reguli, proceduri, termene-limita si sefi despre care umbla vorba ca au o alergie ingrijoratoare fata de carti (well, it seems that I’m just another mean guy).
Am oferit aceste cateva (minime) informatii despre APPS pentru a raspunde celor curiosi, din prezent sau din viitor. In cazul in care, chiar acum, simti o dorinta irezistibila de a participa si tu, in stilul meu imprevizibil trebuie sa-ti spun ca nu este posibil, deocamdata. Toate locurile pentru APPS 1.0 din septembrie 2014 sunt potential ocupate (da, si cele de pe lista de asteptare).
Spuneam ceva despre disperare, undeva mai sus? No need for that, cel mai probabil in luna iulie voi deschide lista de inscrieri pentru cursul din ianuarie-iunie 2015. Ihm, imi place sa fac lucrurile din timp, mai ales ca functia psihologica a anticiparii se bucura de o atentie speciala la curs!
Pana atunci, daca reusesti sa ma convingi (sunt sensibil la profunzimea cognitiva si transparenta emotionala, plus unele anumite raporturi WHR, fiind un om imperfect) ai putea beneficia de o invitatie la una din sesiunile grupurilor APPS in desfasurare.
Am uitat sa mentionez ceva? Ah, da, APPS este un (fel de) acronim pentru APLICATII ALE PSIHOLOGIEI SI NEUROSTIINTELOR IN VIATA DE ZI CU ZI.
PS Si cand spun “psihologie” ma refer (in primul rand) la psychological science asa cum este inteleasa, creata si propusa in locatii cu nume exotice de tipul Berkeley sau Stanford.