Visezi de mult timp sa-ti cumperi o casa (acum stai cu chirie) si, evident, faci sacrificii in acest sens (economisesti) urmand a face sacrificii si mai mari (calatorii lunare spre o banca plina de altruism). In cele din urma vei reusi sa o cumperi (stii ca sunt optimist). Si, dupa aceea, vei fi foarte fericita.
Sau poate nu?
Daca ai studiat psihologia intr-o maniera mai serioasa (absolvirea unei facultati de profil nu este o garantie) este posibil sa fi auzit de un fenomen ciudat pe nume adaptare hedonica. Daca auzi pentru prima oara aceasta sintagma promit sa revin cu un articol mai amanuntit, condimentat cu trimiteri la studii stiitifiice. Dar pana atunci ai putea sa ma crezi pe cuvant?
Atentie, nu spun ca este o idee proasta sa-ti cumperi o casa (desi majoritatea elvetienilor sau germanilor, de exemplu, nu sunt proprietari ci chiriasi eterni). Altceva nu este in regula si nu am de gand sa te menajez. Adica am sa-ti spun verde(sic!) -n fata!
Iti vei cumpara o casa si, cu toate acestea, nu vei fi mai fericita!
(decat, eventual, in primele trei luni sau, pentru a fi generos, in primele sase) Apoi vei reveni la nivelul tau natural (cronic?) de satisfactie cu propria viata. Plus o serie de rate simpatice, distribuite pe urmatorii 25 de ani.
Daca nu ma crezi te invit sa procedezi in felul urmator: masoara-ti timp de cateva luni nivelul de satisfactie cu propria viata acum, cand inca nu esti detinatoarea unui apartament atragator intr-un cartier normal sau, si mai bine, unul rezidential. Vei obtine, in medie, un anumit scor, sa zicem, doar de dragul demonstratiei didactice, 7.2 (pe o scala 0-10)
La un an dupa ce ai devenit proprietar (si sclavul modern al unei banci impersonale) realizeaza din noi aceeasi masuratoare (timp de cateva luni, din nou) Nu te cunosc dar cunosc natura umana asa ca imi permit sa fac o predictie: nivelul satisfactiei tale cu viata (presupunand ca nimic altceva nu s-a schimbat) va fi 7.5.
Da, ai reusit performanta incredibila de a plati 40.000 de euro (sau mai mult, in functie si de avans) pe 0,3 puncte de fericire.
PS In cazul in care esti curioasa te-as informa ca exista si alte modalitati de a deveni (mai) fericita, mai putin costisitoare. Ba chiar gratuite. Iti spune unul care nu a avut niciodata credite la banci.
PS Toate aceste lucruri au de-a face, un pic, si cu psihologia evolutionista. Cea mai puternica paradigma (pe care o cunosc) pentru a intelege comportamente si decizii majore. Nu, nu se studiaza in Romania. Insa aceasta stare de fapt se va schimba, asa mi-a spus mie un spiridus. Sau un hobbit, am inceput sa-i incurc.