Esti un hominid de acum cateva sute de mii de ani. Ai plecat din nou (se intampla sa faci asta zilnic deoarece nu ai frigider) dupa ceva de rontait (intrucat iti ghioraie matele). Cum mergi tu prin savana africana la un moment dat ti se pare ca vezi un tigru. O rupi la fuga. Ajuns la o distanta suficient de mare (plus ca nu prea te mai ajuta picioarele) te opresti si verifici (privesti cu mai multa atentie).
Nu, nu era nici un tigru, te-ai inselat (si ai consumat in mod inutil niste calorii). Dar esti viu, nu-i asa? Asta e tot ce conteaza. Da, ai facut ceea ce psihologia evolutionista numeste eroarea de tip 1 (fals pozitiv: sa „vezi” ceea ce de fapt nu exista) Nu-i nimic, important este faptul ca esti viu.
De acord, sistemele tale perceptive sunt sau incep sa fie distorsionate (esti inclinat sa vezi tigri („pozitiv”) acolo unde nu exista nimic („fals”)) iar copiii tai vor mosteni genele care construiesc astfel de creiere. E in regula, iti poti permite unele erori daca beneficiul obtinut este supravietuirea.
Better deluded than dead.
PS Cum probabil iti imaginezi, cei care aveau sisteme perceptive inclinate in cealalta directie (sa nu vezi tigrul desi tigrul exista) nu s-au mai intors niciodata, contribuind simtitor la wellbeing-ul tigrilor din acele vremuri.