deoarece zeii au plecat

M-am intalnit recent cu o prietena dintr-o viata anterioara si am primit in dar o cutiuta, de marimea unei cutii de chibrituri. Plin de nerabdare, m-am uitat inauntru si, ce sa vezi: un ropotrix! Nu stii ce este un ropotrix? Eh, ai putea afla daca te-ai uita in cutia mea. Regret, nu te voi lasa sa faci asta. Eu sunt singurul care poate contempla ropotrixul. Numeste asta „egoism” sau „instinct excesiv al proprietatii”! Nu ma intereseaza! Am un ropotrix in cutie si sunt singurul care il poate privi.

O alta stire despre care cred ca nu te intereseaza este ca recent m-am intalnit si cu fratele meu mai mare, pilot pe o nava spatiala care se misca destul de repede, cu viteza luminii, mai exact. Tocmai revenise dintr-un voiaj de 100 de ani se se pregatea pentru o noua calatorie, spre constelatia Gastelor Inteligente, daca am inteles bine (precizare necesara, a mentionat el, intrucat exista si constelatia Gastelor Fara Minte). In mod ciudat, arata mai tanar decat mine insa nu despre asta vreau sa-ti vorbesc.

Avea si el o cutie, o cutiuta, de fapt, si mi-a marturisit, foarte serios, ca are inauntru un ropotrix. „Pot sa-l vad?”, asta a fost prima mea reactie (ma stii, sunt un tip impulsiv) „Nu!” (un raspuns clar si ferm, de pilot intergalactic) „Dar am si eu un ropotrix!”, am continuat, plin de speranta. „Asa crezi tu”, mi-a replicat el. Si a plecat, cum iti spuneam, pentru o alta suta de ani, in spatiul cosmic.

Insa dilema mea a ramas: daca eu sustin ca am un ropotrix in cutie si el afirma, de asemenea, ca are un ropotrix in cutie (in cutia lui), si niciunul nu se poate uita in cutia celuilalt, cum putem sti ca ne referim la acelasi lucru?

Gandeste-te putin la aceasta intrebare! (dar nu un minut)

Poate ai ajuns la concluzia ca doar eu stiu ce inseamna „ropotrix”, pentru mine, dupa cum doar el stie ce inseamna „ropotrix”, pentru el. Ah, era sa uit, deoarece semanam, nici eu nici el nu lasam pe altcineva sa se uite in cutiile noastre. Nimeni nu are acces la continutul cutiilor noastre. Suntem singurii care putem vedea, adica putem fi constienti de continutul cutiilor noastre. Si fiecare spunem, pe deplin convinsi, ca inauntru se afla un ropotrix.

Fireste ca inauntrul cutiei mele se poate afla ceva pe care eu il numesc „ropotrix” iar inauntrul cutiei lui se poate afla cu totul altceva pe care el il numeste „ropotrix”. Dar noi nu vom sti niciodata daca ne referim la acelasi lucru fara a ne examina, reciproc, cutiile (si tocmai am mentionat ca niciunul nu este de acord cu aceasta examinare publica).

Ai realizat despre ce este vorba in acest articol?

Ai putea crede ca are legatura cu un baiat genial, cam singuratic de felul lui, in acest moment mort de-a binelea, pe nume Ludwig Wittgenstein? (si o carticica pe nume Philosophical Investigations, aparuta in 1953, adica la doi ani dupa moartea lui, si considerata, de unii, cea mai importanta carte de filosofie scrisa in secolul 20)

Oh, are foarte multa legatura cu tine, chiar daca nu te intereseaza filosofia. Te asigur. Si tu ai o cutiuta in care nu se poate uita nimeni. Spre deosebire de mine si de fratele meu, tu chiar vrei sa se uite si altcineva in cutiuta ta. Insa nu se poate uita nimeni. Pur si simplu. Nici macar iubitul sau iubita ta. Si voi spuneti ca aveti un ropotrix in cutiutele voastre. Insa nu veti sti niciodata daca va referiti la acelasi lucru! Puteti crede ca va referiti la acelasi lucru, puteti fi convinsi ca va referiti la acelasi lucru, puteti chiar jura pe o carte sfanta (la investitura, ministrii nostri  oare jura pe Biblie?, intrebare in mod vadit malitioasa) dar nu veti sti niciodata dupa cum nici eu nu voi sti (mai ales ca a plecat spre niste gaste mai bune) daca fratele meu chiar are un ropotrix in cutia lui (si invers).

Ti se pare ca sunt obscur sau misterios? Nu sunt nici intr-un fel, nici in celalalt. Iti spun adevarul adevarat. Tu ai o cutiuta si nimeni nu poate vedea ce contine. Off, de ce nu ma crezi? Poate din cauza tineretii. Poate pentru ca nu ti-a povestit nimeni despre acest baiat nascut la Viena, intr-o familie extrem de bogata, care a renuntat la mostenirea lui (si care a avut trei frati care s-au sinucis). Poate pentru ca esti o persoana pragmatica si nu-ti irosesti timpul cu filosofia. Te inteleg. Tocmai de aceea te invit, cu prima ocazie cand rostesti (sau auzi rostindu-se) o propozitie de genul urmator, sa meditezi putin (dar nu un minut):

Am o durere in bratul stang.

Astazi Curtea Constitutionala a decis prelungirea filmului in care majoritatea dintre noi parem a fi figuranti. Nu voi comenta aceasta decizie insa nu ma pot opri sa nu-mi exprim admiratia pentru cei doi magistrati care au acceptat sa vorbeasca, din fericire nu prea mult, cu presa.

O femeie si un barbat. Sunt fascinat. Ce minti sclipitoare, ce inteligenta vie, ce fluiditate a exprimarii si, nu in ultimul rand, ce viteza uluitoare de exprimare! Sigur, sigur, IQ-uri peste 140, o spune unul preocupat de mult timp de astfel de evaluari. Cu toate acestea, in mod absolut irational, dupa scurtele intalniri cu aceste minti stralucitoare, sentimentul ca, intr-un fel, destinele noastre depind si de ei, a intrat, simultan cu prabusirea leului in raport cu euro, intr-o zona ingrijoratoare. Inca mai poate cobori, avand in vedere ca mai sunt sapte magistrati. Pentru linistea mea iluzorie, poate ca ei nu vor spune nimic.