deoarece zeii au plecat

Anul acesta, la BAC, un subiect mai special  (“despre alegerea unui model in viata, in 300 de cuvinte”) a produs euforie in randul elevilor, la concurenta cu joint-urile din timpul pregatirii intensive pentru examen. Asumandu-si mari riscuri, Lelia Munteanu, care nu mai este de mult o adolescenta, a indraznit sa raspunda si ea. Mi s-a parut minunat raspunsul ei, motiv pentru care il si reproduc, fara consimtamantul ziarului Gandul, pe care nu l-am putut contacta telepatic:

Modelul meu în viaţă este Anri Coadă respectiv avionul cu reacţie cum ar veni aeroportul Otopeni cu acelaşi nume fincă seamănă în mod deosebit de mult cu nea Gigi. Părerea mea. Mă refer la nea Gigi când nu-l bagase la zdup ceia ce a fost o nedreptate pentru întregul nostru popor care el nu a furat ci a dat tot mereu. Acest om foarte bazat care a plecat de jos de la o simplă oaie obişnuită ajungând pe culmile succesului la Maibak şi alte aspecte ale vieţii noastre creştine din cele mai vechi timpuri şi până astăzi. Ca mod de viaţă aş dori o carieră de Primar cu ajutorul lui dumnezeu ceva gen. Această meserie este foarte grea cu avantajele ei în permanenţă înconjurat de domnişoare finuţe în număr corespunzător care este cel mai simaptic cu smardoiala sa distinsă domnul Mazăre. Aş putea să mai amintesc câteva personalităţi din Ghencea enumerarea oprinduse aici. În concluzie am decât un ideal dorindu-i multă sănătate şi fericire şi suces la bac. Având în vedere cât nea minţit marele nostru poet naţional Mihai Eminescu de îl cunoştea vecinii toţi cât era de carditor iar Ion Barbu poet trăgea pe nas cu riga cript-o şi lapona ienicer care Odobescu s-a sinucis luânduşi viaţa eu nu pot să urmez aceste exemple negative. Vă mulţumesc din suflet pentru frumoasa dumneavoastră notă ce m-i-o v-eţi da la acest subiect dificil banii sunt în şerveţel care l-am pus în sertarul unde miaţi sugerat în mod repetat.    

Am primit, de-a lungul timpului, cateva intrebari pe tema inteligentei. Nu m-a dus capul sa le raspund. Glumesc. Iata un extras dintr-un curs Apps care le-ar putea fi de folos vizitatorilor curiosi:

Poate ai auzit de Federer, Nadal, Djokovici sau Murray (sau chiar suferi pentru unul dintre ei atunci cand pierde) Ei bine, echivalentii lor in lumea cercetarii inteligentei se numesc Jensen, Carroll, Deary, Gottfredson, Eysenck, Herrnstein, Mackintosh sau Sternberg. Interesandu-ma subiectul in care ei sunt experti, i-am consultat (nu direct, desigur). Iata ce am aflat:

• Exista un consens in privinta aspectelor esentiale ale inteligentei (asa cum este masurata de testele IQ) dar nu exista o definitie universal acceptata. Aspectele esentiale sunt: gandirea abstracta, capacitatea de a rezolva probleme, capacitatea de a dobandi cunostinte, memoria si viteza mentala. Fiecare aspect, la randul lui, poate fi impartit in sub-componente, de pilda avem gandire inductiva si deductiva.
• Nu exista un model al inteligentei agreat de toata lumea ci exista modele/teorii rivale (iar unii cercetatori evita sa-si mai vorbeasca, atat de pasionati sunt de modelele pe care le sustin) Aceste modele pot fi impartite in doua categorii largi: (1) inteligenta este una singura (factorul g, „g” de la „general”) si toate abilitatile mentale sunt aspecte ale acestui misterios g si (2) exista abilitati mentale primare, mai mult sau mai putin independente (abilitati verbale, abilitati spatial-vizuale, abilitati de rationament abstract)
• Testele IQ nu reusesc sa capteze aspecte importante ale inteligentei umane
• Desi nu se stie exact ce masoara testele IQ (inteligenta?) acestea au o anume valoare predictiva pentru succesul scolar (academic). Astfel, corelatiile IQ – performante scolare (note) sunt undeva la 0,40-0,70, cele mai mari corelatii fiind specifice copiilor (pe masura ce avansam spre facultate corelatiile scad spre 0,40). Corelatia IQ – numar de ani de educatie este pe la 0,50-0,60. Intre cei care finalizeaza studiile cu o diploma (BAC/licenta) si cei care renunta pe parcurs exista o diferenta de 10-15 puncte IQ.
• Exista dovezi clare ca scoala este „buna” pentru IQ (contribuie la cresterea lui) si nu este surprinzator ca cei care petrec mai mult timp in scoala (doua facultati, programe de master, doctorat) sa aiba scoruri mai mari.
• Mai devreme de 10 ani IQ-ul nu prezice aproape nimic insa dupa varsta de 10 ani (IQ-ul la 10 ani este destul de asemanator, in medii statistice, cu IQ-ul la 40 de ani), si mai ales dupa 20 de ani, IQ-ul pare a de stabiliza (cel mai faimos studiu longitudinal a urmarit oamenii de la 11 la 80 de ani, corelatiile fiind in jurul a 0,73!!!)
• Daca ai copii de gradinita si vrei sa-i testezi pentru a afla ce rezultate vor avea cand vor fi mari iti pierzi timpul si banii (dar ei s-ar putea sa se distreze cu probele care le sunt administrate)
• Corelatia IQ-status ocupational este de 0,40-0,60. Desi este o corelatie modesta, IQ-ul prezice mai bine statusul ocupational decat clasa sociala a parintilor (copiii nascuti in familii „bune” au sanse mai mari sa acceada la slujbe „bune” (prestigioase) dar corelatia nu sare de 0,35)
• Corelatia IQ-venituri este slaba (in jur de 0,20-0,23)  si e valabila numai dupa 35 de ani (la 20-24 de ani corelatia este 0,06)
• Corelatia IQ-performanta la locul de munca (ocupationala) este in zona 0,55-0,65. Pentru patronii/antreprenorii din grup, interesati de resurse umane: IQ-ul prezice mai bine performanta ocupationala decat testele specifice de abilitati, CV-ul, referintele, nivelul educational sau interviurile. Doar abilitatea spatiala este un predictor mai bun pentru anumite joburi.
• IQ-ul nu este singurul determinant al succesului scolar (vezi corelatiile 0,40-0,70) si este posibil ca urmatorii factori sa conteze la fel de mult sau chiar mai mult (tehnici de studiu, disponibilitatea de a amana gratificatia, disciplina). Toti pot fi incadrati la inteligenta practica din modelul Sternberg (voi reveni)
• O directie foarte noua de cercetare (epidemiologia cognitiva) sugereaza ca diferentele de IQ sunt asociate cu diferente in starea generala de sanatate si niveluri de mortalitate (precizare pentru cei interesati de stiluri sanatoase de viata)
• Succesul exceptional intr-un domeniu nu este asociat cu un IQ foarte inalt ci cu practica deliberata (conceptul lui Ericsson: regula de 10 ani sau cele 10.000 de ore)
• Daca iti doresti o educatie avansata pentru copilul tau poti fi sigur ca, in urma anilor de scoala, ii va creste IQ-ul. Dar asta nu-i asigura succesul in viata. IQ-ul este doar o parte din poveste si e posibil sa nu fie nici macar cea mai importanta parte (vezi modelul Sternberg, in curand)
• Membrii unei familii pot diferi intre ei cu 12 puncte IQ, in medie
• Testele IQ au o acuratete foarte buna (fidelitate si validitate) in raport cu alte teste psihologice (in cazul in care te intereseaza o cariera in domeniul testelor)
• Rolul IQ-ului nu este sa masoare inteligenta (nici nu stim ce este inteligenta) ci sa prezica cine va avea succes in diferite domenii ale vietii. Reuseste sa faca asta la un nivel modest!
• Asa cum, pana nu de mult, dogma in neurostiinte a fost ca nu exista plasticitate a creierului (ba exista!) tot asa s-a crezut despre inteligenta fluida (vezi modelul Cattell: fluida/cristalizata) ca este fixa (de fapt, este fixa pana la o anumita varsta si apoi intra in declin). Un studiu uimitor de acum 4 ani (replicat ulterior), la care voi reveni pe larg, demonstreza ca inteligenta fluida poate sa creasca
• Pentru a prezice succesul in viata reala (singurul care conteaza cu adevarat) si nu doar succesul scolar este nevoie de o perspectiva mai larga asupra inteligentei (mai larga decat IQ-ul). Cred ca o astfel de perspectiva (desi imperfecta, la randul ei) este furnizata de modelul Sternberg sau de modelul inteligentei reflexive (cel cu metacognitiile, am vorbit deja despre el)

De cate ori ai auzit spunandu-se despre cineva „Este (mult)  prea rational!”? (da, poate chiar despre tine) Dar ce inseamna sa fii prea rational? Este posibil sa fii prea rational sau folosim in mod gresit adverbul prea? (crezi ca sunt din cale-afara de analitic abordand aceasta tema sau ca alegerea mea nu este nici prea-prea nici foarte-foarte?)

Pentru a te ajuta sa raspunzi la intrebarile de mai sus, in cazul fericit in care nu ai disparut deja (fiind o persoana prea superficiala in gandire) mediteaza si la urmatoarea tema: Este posibil sa fii mult prea insarcinata? Sau sa fii insarcinata dar nu foarte mult? (in sensul de a purta un fat in pantece)

Vreau sa fac dreptate expresiei „a fi rational” indicand, inca de la inceput, existenta unui sens (nepotrivit!) in care ea este folosita (o persoana prea rationala fiind o persoana care nu valorizeaza sau chiar neaga emotiile) si unui alt sens (corect!) in care ea merita si trebuie sa fie folosita, daca intentionam sa gandim si sa vorbim corect.

Hai sa ne imaginam ca urmeaza sa mergi la o intalnire cu un Fat Frumos imbracata in cea mai sexy rochita a ta. Nefiind imprudenta, in ciuda hormonilor pe care ii identifici deja in mod eronat cu dragostea, te uiti pe fereastra si vezi cativa nori amenintatori (roz?), prevestind, desigur, o rapaiala (o partida scurta, daca imi poti scuza limbajul licentios; de ploaie, desigur)

Scopul tau este sa ajungi la intalnire placut uscata (si abia ulterior sa devii uda, da, mi-am tras anticipativ doua palme peste fata sau, daca verbul „a trage” are anumite conotatii, poftim, m-am autopalmuit…cine este perversa acum?)

Esti acasa (in punctul X) si vrei sa ajungi la intalnire (in punctul Y) doar ca intre X si Y este posibil sa te prinda ploaia iat tu  iti doresti sa ajungi in Y cu hainele dar si cu parul uscat (desi parul ud ar putea fi mai sexy functionand si ca un priming lipsit de subtilitate)

Cum este rational sa procedezi daca vrei sa-ti atingi scopul?

Fireste, sa-ti iei umbrela, atunci cand pleci de-acasa. Esti o persoana rationala daca iti iei umbrela si esti, dimpotriva, irationala daca nu ti-o iei (nu vrei sa te ude ploaia si cu toate acestea nu-ti iei umbrela) Esti cumva foarte rationala sau excesiv de rationala daca iti iei umbrela? Nu, esti pur si simplu rationala, fara nici un superlativ relativ sau absolut.

 A fi (o persoana) rationala inseamna a gandi astfel incat sa iti protejezi cele mai bune interese si sa iti atingi scopurile.

In cazul simplu ales de mine, scopul tau este sa ai imbracamintea uscata la intalnire iar pentru asta este necesar sa te aperi de ploaie cu ajutorul unei umbrele (asta deoarece taxiul nu poate parca exact la scara casei tale sau, si mai bine, direct in hol)

Daca am cazut de acord asupra definitiei (fiind persoane rationale?) atunci nu vei avea nimic de obiectat cand voi afirma ca  a fi sau a deveni persoane rationale este un lucru bun prin el insusi. Toti oamenii au nevoie sa fie „rationali” in masura in care au scopuri valorizate si, nefiind idioti, vor sa si le atinga.

In ce masura scopurile alese de oameni le amplifica sau le coboara calitatea vietii (vezi un articol mai vechi despre miswanting) este o alta discutie (oamenii pot da dovada de gandire modesta atunci cand isi stabilesc scopurile: poate fi o idee foarte proasta sa te intalnesti cu Fat Frumos purtator de HPV) De asemenea, oamenii pot avea credinte gresite despre cel mai bun mod prin care isi pot implini obiectivele (fiind neinformati sau prizonieri ai unor biasuri sau indusi deliberat in eroare) Dar incercarea de a potrivi comportamentele cu scopurile, folosind informatiile care le stau la dispozitie (inclusiv propriile credinte) arata ca sunt persoane rationale.

Noi toti avem tot felul de scopuri si gandim astfel incat sa ni le atingem, nu gandim astfel incat sa nu ni le atingem. Aceasta gandire se numeste „rationala” iar noi suntem persoane rationale atunci cand o exersam (si dragalasa ta vietate, proaspat iesita din stadiul senzoriomotor, este „rationala” atunci cand stie ca, plangand, te face sa cedezi din indiferent ce ti-ai propus si nu are legatura cu dorinta ei, si, normal, se comporta ca atare (desi cred ca o astfel de circumstanta este una din ultimele cand tu ti-ai putea evalua odrasla ca fiind rationala, hihi!))

Putem dezbate daca progeniturile purtatoare de pampersi merita atributul de „rationale” dar, dincolo de asta, sau de ele, mai bine zis, calitatea de a fi rationala a gandirii unei fiinte umane este inalt dezirabila si, daca ne intereseaza sa traim vieti mai bune, adica sa fim fericiti, ar trebui sa ne preocupe si, in loc sa ne temem de ea sau sa o devalorizam, sa o cultivam sistematic, inclusiv la adorabilele aschimodii care ne submineaza incat dar sigur bugetele de venituri si cheltuieli.

Asa cum este bine sa respiri este la fel de bine sa fii o persoana rationala! (in cazul in care intentionezi sa-ti amintesti o singura propozitie din acest articol)

A fi rational nu inseamna a iti nega emotiile, dorintele, nevoile sau sentimentele ci a gandi in armonie cu scopurile tale (a gandi astfel incat sa iti atingi scopurile iar daca ma intrebi de ce este important sa iti atingi scopurile este randul tau sa-ti tragi nu o palma peste fata ci un ciocan peste degetele care te-au purtat pe acest blog: iti sugerez Sledgehammer, Peter Gabriel, din vremea adolescentei mele)

Fireste ca poti gandi si altfel in raport cu scopurile tale. Iti poti dori sa nu ajungi uda la intalnire si poti alege sa mergi prin ploaie, eventual rugandu-te sa fie insotita de grindina (cateva roci mai sanatoase te-ar putea ajuta sa-ti vii in fire). Iti poti dori o relatie de cuplu calma si linistita si poti alege sa te casatoresti cu cel mai agresiv si resentimentar barbat din cercul tau de cunostinte. Iti poti dori sa intri la un liceu prestigios si sa nu te prezinti la Evaluarea Nationala (recent incheiata).

Iti poti dori sa ajuti oamenii sa se vindece de unele probleme psihologice si poti alege o scoala de psihoterapie notorie pentru lipsa ei de rezultate sau pentru rezultatele intamplatoare pe care le obtine. Iti poti dori o silueta de viespe (WHR 0,72) si poti alege sa mananci in fiecare seara 500 de grame de inghetata cu ciocolata, in fata televizorului. S.a.m.d., ai prins ideea.

Poti fi o persoana irationala  si cel mai trist lucru ar fi sa nu-ti dai seama de asta. Ba chiar sa numesti aceste comportamente, autoglorificandu-te, creative, spontane sau originale. Nu, creativitatea sanatoasa/adaptativa este cu totul altceva. La fel spontaneitatea sau originalitatea.

Nu are nici un sens sa fii irationala. Irationalitatea nu te duce nicaieri, doar iti iroseste timpul, energia sau resursele si niciunul din acesti factori nu are reputatia de a fi infinit. Cand sunt constienti de cele mai bune interese ale lor oamenii  au nevoie sa fie rationali. De aici nu rezulta ca imediat ca noi (oamenii) suntem si capabili sa gandim bine, sa operam cu credinte (relativ) corecte despre realitate si sa luam cele mai bune decizii in vederea atingerii scopurilor. Dar putem depune eforturi serioase in aceste directii, eforturi care, mai devreme sau mai tarziu, se vor dovedi recompensatoare.

Oamenii rationali au sanse mult mai mari sa se bucure de viata si sa traiasca vieti pline de sens (fericirea eudaimonica, conform lui Aristotel) decat cei irationali. Cei irationali vor sa nu fie udati de ploaie dar circula prin ploaia torentiala fara umbrela. Apoi, eventual, sunt mirati de intreaga poveste.

Dar nu-i nimic, mirarea este inceputul intelepciunii.

Mi-am propus sa revin, anual (sau mai des) asupra unui nume de psiholog (si, mai ales, la lucrarile lui) despre care, discutand cu studentii ultimelor generatii, am aflat, stupefiat, ca nu li se vorbeste, cu atat mai putin sa fie obligati sa-i citeasca articolele sau, macar, ultima carte publicata (printr-un miracol divin tradusa si in limba romana: Gandire rapida, gandire lenta, felicitari, editura Publica!)

DANIEL KAHNEMAN

Un mosulica de 79 de ani, inca profesor la Princeton University si, arguably, unul dintre cei mai inteligenti psihologi din lume. Merita sa ne reamintim, in anul 2002 a primit premiul Nobel.

Si-a adus contributii valoroase intr-o ramura a psihologiei cu un impact colosal asupra vietilor noastre (psychology of judgment and decision-making) si se numara printre initiatorii a doua discipline de mare actualitate, behavioral economics si hedonic psychology.Poate ca intr-o zi vor face parte din programele facultatilor de psihologie din Romania, renuntandu-se la copilarii de tipul „Tehnici proiective” sau „Abordari psihanalitice ale consumului de cocaina la Freud” (ok, am inventat acest curs)

Cartea deja mentionata (best-seller in SUA) condenseaza cele mai importante idei pe care le-a avut de-a lungul vietii (si le-a testat, fiind un practicant al stiintei psihologice) Un psiholog care vrea sa devina profesionist nu are voie sa nu fie la curent cu gandirea lui Kahneman (nu neaparat sa o aprobe).

Este adevarat, aceasta ultima lucrare este un pic descurajanta din punct de vedere al numarului de pagini (in jur de 500, editia mea in limba engleza) insa lectura si, daca se poate, intelegerea ei, reprezinta sacrificii mici in raport cu unele cursuri insipide sau indigeste pe care le-ai parcurs in sesiune (si care ti-au distrus neuronii din aria Brodmann 40, hihi!)

PS In cazul in care, prin gratia unei sincronicitati infantil-jungiene cu elemente de lege retardata a atractiei, ne intalnim, exista riscul sa te intreb asa: Crezi ca este posibil ca ultima decizie majora de viata pe care ai luat-o sa fi fost distorsionata de iluzia focalizarii?

Ionut Budisteanu.

Inca nu a dat Bac-ul. Locuieste in Ramnicu Valcea (cunoscuta, in afara tarii, drept Hackerville, din motive cunoscute de unii dintre noi). Pare inteligent. Dar nu este. Este foarte inteligent.

O opinie asemanatoare au avut cei de la Intel (cea mai mare companie de semiconductoare din lume), relativ recent, oferindu-i un premiu de 75.000 de dolari la un concurs stiintific pe care nu l-a mai castigat nici un european in ultimii 20 de ani. Un concurs pentru pusti (liceeni).

Inventia lui ar putea diminua accidentele de masina in intreaga lume  (in jur de 2 milioane de oameni mor anual). Dar predictia mea este ca nu se va opri aici. Stai cu ochii pe el.

Este roman.