deoarece zeii au plecat

Psihologia cognitiva a descoperit modurile in care oamenii reusesc sa aiba ganduri complexe si sa comunice/actioneze pe baza lor. Astfel, ceea ce un copil reuseste, in cele din urma, dar un animal niciodata (cu unele exceptii de granita), este sa-si formeze concepte si chiar sa le ierarhizeze (fruct/mar/Golden delicios). Pe de alta parte, stocarea noilor informatii in memoria de lucru se face in baza unui principiu asociativ.

Este foarte probabil ca, daca te invit sa-mi spui la ce te face sa te gandesti cuvantul vacanta sa-mi spui, probabil, munte/mare/familie/prieteni/relaxare/placere/distractie/sex cu necunoscuti (stiu, ultimul item nu are de ce sa figureze in aceasta lista)

Pe de alta parte, cuvantul terorism ar putea fi asociat cu violenta/arme/bombe/atentate/cruzime/fanatism. Iti vine sa crezi ca l-am putea asocia, fortand putin limitele, si cu umor? Te informez ca:

La un moment dat, cativa teroristi palestinieni au proiectat un dispozitiv exploziv pe care intentionau sa il detoneze in Israel. Dar bomba a explodat in timp ce era in custodia lor. De ce? Deoarece au fixat ora exploziei dar au uitat sa o potriveasca tinand cont de schimbarea de fus orar. S-au aruncat in aer pe ei insisi.

Oare teroristii, in procesul de formare, dau teste IQ?

PS Am aflat aceasta informatie in contextul prinderii celui de-al doilea responsabil pentru atacul de la Boston. Cei doi frati ceceni au sechestrat un automobil si l-au fortat pe proprietarul acestuia sa retraga de la bancomat 800 de dolari. Mai mult, au mers cu el la o alta masina, de unde au ridicat alte dispozitive explozive. Apoi, dupa unele surse, i-au dat drumul!

James Randi este magician profesionist. Pare si un om foarte bogat din moment ce ofera un milion de dolari oricarei persoane care reuseste sa oferi dovezi credibile ale unui fenomen supranatural sau paranormal (prin intermediul fundatiei pe care a infiintat-o in mod special pentru acest scop)

Totul a pornit de la un pariu pe 1000 de dolari facut in 1964, in timpul unei emisiuni radio. Intre timp suma a tot crescut, ajungand astazi, cum spuneam, la un milion de dolari. Au trecut 49 de ani. Aproape 50 de ani!!!

Nimeni nu a castigat pariul. Desi oamenii  de pe micuta noastra planeta pretind aproape zilnic, foarte increzatori, ca au asistat la un eveniment supranatural, si unii dintre ei chiar au nevoie de bani (iti strica un milion de dolari?), nimeni nu a reusit sa treaca testele preliminare.

Nu ti se pare incredibil? In timp ce zeii, ingerii, demonii, spiridusii, fantomele si alte entitati stranii intervin aproape zilnic in vietile noastre (hi hi!), nicio persoana, pana in acest moment, nu a reusit sa-i sterpeleasca banii lui Randi (un cunoscut critic al paranormalului si un aparator al gandirii critice)

http://www.randi.org/site/

Daca ai rabdare (intrand pe situl de mai sus) te poti delecta cu o diagrama Venn (cei care au studiat logica vor intelege trimiterea) a ceva ce Randi numeste irrational nonsense. Si, evident, poti citi despre The $1M Challenge!

Nu ti se pare si tie ceva ciudat? De ce nu se inghesuie oamenii pentru a primi milionul de dolari? In fond exista sute de mii (cred eu) de case bantuite de fantome. La fel de multe sincronicitati. Un numar practic nesfarsit de comunicari telepatice. Nu inteleg. Milionul de dolari trebuia adjudecat de mult de o persoana cu inclinatii mistice (si aversiune fata de gandirea stiintifica)

Ah, si era sa uit: exista milioane de rugaciuni la care unul din zeii de serviciu (e o problema de geografie) raspunde, rezolvand probleme majore dar si minore (cum ar fi obtinerea unui loc de parcare) ale oamenilor.

Este ilogic sa fi asistat la un eveniment paranormal, cu atat mai mult sa-l produci, si sa joci la Loto pentru a-ti rotunji veniturile, pierzand banii in mod regulat, cand ai putea sa obtii milionul lui Randi. Iar in cazul afli abia astazi de aceasta divina (sic!) oportunitate, cu atat mai bine: voi fi mandru ca un roman de-al nostru sa-i administreze o lectie acestui sceptic arogant si autosuficent, convins ca milioane de oameni cred in lucruri care nu exista si gata sa riste, pentru a-si sustine opinia, un milion de dolari.

PS Intre 1997 si 2005 au fost inregistrate 360 de aplicatii, aproximativ 40-50 pe an. Niciuna nu a trecut testul preliminar.

Sa presupunem ca te numesti Othello (da, esti un barbat) si eu iti spun ca sotia ta (i-am uitat numele, asa ca ii voi spune Monica) te insala. Nu te simti prea bine auzind acest lucru dar nici atat de rau incat sa nu ma intrebi:

Ce dovezi ai?

Insa eu iti raspund smechereste: Arata-mi tu ca Monica iti este fidela! Hai, sa te vad! Vino tu cu dovezile din care rezulta ca este credincioasa!

Acum poti reveni la identitatea ta reala (daca exista asa ceva, hi hi!). Nu e nevoie de un IQ 130+ pentru a raspunde la intrebarea „Daca Adrian ii spune lui Othello ca sotia lui il insala, cine trebuie sa demonstreze ca respectiva afirmatie este adevarata?”

Evident, eu (Adrian) trebuie sa demonstrez deoarece eu am facut afirmatia. Eu sunt cel care am spus ceva despre realitate („Sotia lui Othello il insala” (cu un tip Cassio, producator de ceasuri,dar asta ramane intre noi)) Nu Othello este cel care trebuie sa demonstreze contrariul („Sotia mea imi este fidela”) deoarece nu el este autorul afirmatiei (ci receptorul ei).

Eu sunt autorul afirmatiei. Eu sunt responsabil pentru ea. Prin urmare, daca eu cred ca este adevarata (am o anume credinta despre realitate), este datoria mea de a demonstra acest lucru. Aceasta situatie poarta un nume. Se cheama…

…the burden of proof.

Eu, autorul afirmatiei, port povara justificarii ei. Eu trebuie sa depun un efort mental (si nu Othello, el poate sta linistit pana vin cu niste dovezi serioase).

Imagineaza-ti ca, pentru a ridica un pic miza, spun despre tine ca esti o criminala de copii (in fiecare week-end pleci din Bucuresti in satele din apropiere si ucizi cate un copil, uneori doi, cand esti intr-o forma mai buna) Spun asta in fata prietenilor tai (e o afirmatie destul de jenanta, sper ca esti de acord!) Tu trebuie sa-ti demonstrezi nevinovatia sau eu trebuie sa aduc dovezi in sprijinul afirmatiei mele? (si, daca nu reusesc, sa-mi cer scuze, poate chiar sa accept sa-ti platesc daune morale pentru afirmatii calomnioase)

Sunt convins ca nu ai nicio problema in a intelege, in cele doua situatii ipotetice de mai sus, cine poarta povara dovezilor  (sa le caute, sa le comunice, sa se asigure ca sunt puternice, deci convingatoare etc.)

Si acum sa ne jucam putin: Tot eu spun ca sobolanii sunt capabili de rationamente deductive de tip Modus Tollens (cele cu p implica q si non q) Tu ai unele dubii (destul de mari) si le exprimi. Iar replica mea este:

De unde stii ca nu este asa?

In mod intentionat am separat-o de text, si am folosit aldine, deoarece am intalnit-o de prea multe ori in conversatii pe teme, hmm, cum sa le spun, pe teme inefabile, hai sa zic asa! Insa ce arata ea? (replica)

Un singur lucru, in opinia mea: arata ca cel care pune aceasta intrebare nu a participat niciodata la un curs de gandire critica (pot spune acelasi lucru intr-un mod insultator dar ma abtin, fiind duminica si temandu-ma de pacat intr-o zi speciala)

Daca eu cred ca sobolanii sunt capabili de rationamente deductive (de cele inductive nu mai zic, sunt de la sine intelese), imi revine responsabilitatea furnizarii unor dovezi credibile. Nu e obligatoriu sa-mi asum aceasta responsabilitate. Insa, daca fac o afirmatie si nu-mi asum responsabilitatea justificarii ei, ce fel de persoana sunt?

Dar oamenii nu fac afirmatii stranii despre sobolani. Ei fac afirmatii mult mai spectaculoase. Sunt ok cu asta. As vrea doar sa-si asume responsabilitatea pentru propriile afirmatii si sa nu le ceara altora sa le infirme. Pe cei care isi asuma aceasta responsabilitate, chiar daca nu reusesc sa se achite de ea (nu gasesc dovezi) ii respect. Dar cum i-as putea pretui pe ceilalti? Nu am cum. Ei doar fac niste afirmatii dar refuza sa investeasca energie si timp pentru a le demonstra ca fiind adevarate. Te rog, ofera-mi un motiv pentru care sa-i respect (din punct de vedere intelectual, nu ca persoane) deoarece eu nu gasesc unul.

Nu am motive sa-i respect pe lenesi (ma refer la lenea cognitiva). Ii respect pe cei care muncesc desi, uneori, rezultatele muncii lor (intelectuale) sunt modeste. Insa macar au depus un efort. Ceva s-a intamplat in mintea lor. Au iesit din mindset-ul infantil. Au miscat niste rotite. Viata a mers un pic mai departe.

Daca se intampla sa spui ca un zeu (sau o asociatie de zei si zeite) a creat Universul, si vrei sa participi la o conversatie cu oameni care gandesc, ar fi bine sa vii cu niste dovezi!

Daca afirmi ca exista o retea de canale invizibile prin care circula o energie misterioasa, de asemenea, iti sugerez sa vii cu niste dovezi.

Daca sustii ca exista demoni implicati in deciziile proaste (autodistructive) pe care le iau oamenii iti propun sa ai niste temeiuri verificabile.

Si, pentru a nu uita de psihoterapeutii care promoveaza contactul cu realitatea in timp ce se departeaza de ea, daca afirmi ca cineva este bolnav (se confrunta cu atacuri de panica, pentru a face referire la un episod din serialul In deriva la care m-am uitat intamplator, dorindu-mi foarte tare sa fac si unele lucruri prostesti) deoarece nu si-a rezolvat o relatie din copilarie cu un parinte (sau, si mai comic, deoarece un parinte nu si-a rezolvat relatia din copilarie cu propriul parinte: nepoata care achita nota de plata asociata relatiei dintre mama ei si  bunicul ei, cum ar veni) ar fi bine, in acelasi spirit, al gandirii rationale, pe care deja o aplici in alte arii ale vietii tale, sa oferi cateva dovezi serioase.

Cu cat afirmatiile au un grad mai mare de generalitate („oamenii atrag evenimente pozitive sau negative deoarece se gandesc la ele”, ca sa ofer si o mostra de gandire aflata in stadiul preoperational-Piaget, iarta-ma!) cu atat dovezile trebuie sa fie mai convingatoare, mai numeroase, mai sistematice, mai ample.

Iar daca lucrul acesta nu se intampla, in conversatiile la care participi, sfatul meu este sa le opresti si sa-ti cauti ceva mai bun de facut. Altfel iti pierzi timpul cu un partener de dialog pentru care notiunea de „responsabilitate” ramane un mister. Un mister spiritual, desigur!

Un tanar doctor in psihologie, pe care l-am indrumat catre Robert Plomin, imi scrie si ma intreaba de ce aceste cunostinte nu sunt predate in facultatile de psihologie din Romania.

Nu stiu, prietene! Si de ce ma intrebi pe mine, un mosneag autor al unui blog citit pe cinci continente? (mama lor de eschimosi vegetarieni, nu vrea niciunul sa dea un click-doua, macar de complezenta) Intreaba-i pe decani, pe sefii de departamente, pe secretarii stiintifici! (si, te rog, nu mai generaliza, sunt sigur ca exista si lebede negre)

PS Doar ca sa ne amuzam, impreuna cu cei care nu disting heritabilitatea de ereditate: Sa presupunem ca tu esti o femeie iar mama ta a fost diagnosticata, acum cativa ani, si operata intre timp (cancer la san). Stiinta ne spune ca heritabilitatea cancerului la san este in jur de 27%. Ce crezi, este cazul sa te ingrijorezi? Ok, normal ca te ingrijorezi. Dar cat de mult?

Un prieten care stie ca sunt inclinat sa accept ca valoroase si corecte explicatiile de tip evolutionist, sperand (copilareste!) ca aduce un argument puternic impotriva lor imi spun ceva de genul urmator:

Tu spui ca toate comportamentele noastre sunt influentate sau au de-a face cu cele doua nevoi fundamentale stabilite de gene, anume supravietuirea si reproducerea (Da, asta spun, cat de bine ma intelegi!) si ca acceptarea acestei teorii ne-ar permite sa fim mai adaptati la realitate (Sunt mandru de prietenia noastra, ai inteles intr-un mod desavarsit!)

Insa eu iti voi da un singur exemplu din care rezulta ca nu este asa. Gandeste-te la cineva care fumeaza! Aproape toata lumea, cu exceptia idiotilor, stie ca fumatul este un obicei periculos (fapt demonstrat stiintific). Cine fumeaza isi pune viata in pericol, poate nu pe termen scurt dar pe termen lung in mod sigur. Imi poti arata in ce fel anume acest comportament este asociat cu nevoia de supravietuire?

Este doar un exemplu concret insa eu ma refer la categorii de comportamente autodistructive (prietenul meu, mai inteligent decat mine, opereaza  frecvent cu categorii abstracte) Daca nevoia de supravietuire este prezenta, fie si subtil, in toate alegerile si deciziile noastre, cum se face ca fumatorul actioneaza, adesea perseverent, astfel incat sa-si minimizeze sansele de supravietuire?

Imi plac foarte mult conversatiile cu prietenul meu. Sunt invidios pentru IQ-ul lui din percentila 99 si ma bucur cand imi ridica mingea la fileu pentru a-mi redresa stima de sine (in raport cu el). Pentru ca este un subiect de interes public (fumatul si, prin extensie, comportamentele autodistructive, nu relatia noastra competitiva!) m-am gandit sa impartasesc raspunsul meu la aceasta enigma. Si incep cu o afirmatie care te va face si pe tine sa ai dubii in privinta capacitatii mele de a gandi corect, macar la nivel de percentila 50.

Fumatul este un comportament in serviciul supravietuirii.

De dragul tensiunii dramatice as putea incheia articolul aici, revenind maine (sau alta data), facandu-te sa te intrebi, mai ales daca ma stii de ceva timp, cat de mult s-au accelerat procesele de senilizare (deterioarea cerebrala incepe pe la 25 de ani, in cazul in care te simteai in siguranta, hi hi!)

Dar nu voi face asta, si nu pentru ca am o inima iubitoare, mai ales pentru necunoscute care-si pierd timpul pe Internet, in loc sa se reproduca (just teasing), ci pentru ca nu ma lasa insesi procesele evolutioniste pe care, in imaginatia mea, am ajuns sa le inteleg oarecum si pe care, intr-un acces absolut infantil, le-as vrea intelese si de alti semeni, astfel incat suferinta inutila din vietile lor, generata de ignoranta si de confuzie, sa scada.

Sa revenim la fumatorul nostru si sa-i spunem F (nu de la „fraier”, de ce esti prezumtioasa?-doar pentru amatorii de WAIS IV). Cum a inceput el sa fumeze? (fireste ca nu este singura explicatie, acum doar iti ofer un model de explicatie si tu vei face restul, folosindu-ti gandirea independenta indelung antrenata de sistemul scolar magnific la care ai fost expus: pentru cititorii mai noi, cu trasaturi obsesive nerecunoscute, manifestate in urmarirea vigilenta a (in)corectitudinii politice, ii anunt ca in text folosesc exprimari alternative, referindu-ma la tine cand ca la un barbat, cand ca la o femeie, cand ca la o persoana)

Era si el adolescent si facea parte dintr-un grup. In care, ce sa vezi? De la un moment dat membrii grupului au inceput sa fumeze si asta a devenit rapid o norma de grup (cu sprijinul nepretuit al parintilor, cei care, neintelegand psihologia adolescentilor, le-au interzis sa fumeze). El nu era interesat de fumat dar era extrem de interesat de apartenenta la grup. Apartenenta la grup, nevoia de a face parte dintr-un grup, valoarea pe care grupul o are pentru mintile noastre, toate acestea au legatura cu faptul ca suntem mamifere iar mamiferele sunt animale sociale. Ele au  „descoperit”, in mod natural, grupurile si importanta pentru supravietuire de a face parte din ele (mamiferele solitare au sanse mai mici de supravietuire decat mamiferele care traiesc intr-un grup)

Aceasta tendinta (de a face parte din grupuri) a fost selectata evolutionist  (adica s-a dovedit mai „inteligenta” decat alte optiuni) si a ajuns pana la noi. Ea este adanc imprimata in creierele noastre. Prin urmare F, impins de maximizarea sanselor de supravietuire, in acest caz de nevoia de apartenenta la grup, incepe sa fumeze, nu pentru beneficiile nutritive (teasing, again) ale fumatului, nici pentru sansa de a-si saruta iubita intr-un mod care sa-i sugereze acesteia posibilitatea de a linge o scrumiera, ci pentru a nu fi respins de grup („daca nu fumezi nu esti de-al nostru!”)

Da, intr-o anumita masura ar putea fi constient de pericolul pentru sanatate reprezentat de fumat insa, in raport cu castigul mai mare, anume sansa de a-si pastra locul in grup, riscul mentionat poate fi asumat.

Unde este eroarea in acest caz? Evident, in constientizarea insuficienta a faptului ca, in timpurile noastre moderne, putem face parte din multe grupuri.  Acest lucru  era imposibil pe vremea stramosilor hominizi (Lucy?) care traiau in mici comunitati de cel mult 100-150 de oameni (vezi si Robin Dunbar). Daca suntem exclusi dintr-un grup, sau nu ne putem adapta la el, putem oricand sa gasim altul!

Dar aceasta realizare cognitiva ii este proprie doar cortexului prefrontal. Creierul de mamifer al lui F, creierul tau si creierul meu (tot de mamifer) continua sa traiasca intr-o lume ancestrala in care excluderea dintr-un grup este echivalenta cu moartea. F nu are cortexul prefrontal suficient de dezvoltat pentru a opera cu intelegerea superioara de mai sus si se comporta conform „logicii” de mamifer: fumeaza si, astfel, obtinand acceptarea si valorizarea grupului, isi amplifica sansele de supravietuire.

Sper ca nu esti in percentila 30 astfel incat sa nu poti pricepe rationamentul de mai sus. Si, doar de dragul creativitatii, te informez ca mai exista o explicatie, pe care doar incep sa ti-o impartasesc si o duci tu mai departe. Ea nu are legatura cu supravietuirea ci cu reproducerea (la care, in mod interesant, prietenul meu nu s-a gandit dar il iert, chiar si inteligentele avansate o mai dau, uneori, in bara)

Lui F ii place o fata insa nu are curaj sa o abordeze (ce bine il inteleg si cat de mult regret ca nu mi-a spus nimeni aceste lucruri la 14 ani). Dar vrea foarte mult sa o cunoasca si sa petreaca timp impreuna (aceste dorinte ii devin si mai clare cand se masturbeaza in timp ce face dus). Totusi se teme sa o contacteze. Cum naiba sa faca?

Asa ca ii trece prin cap urmatoarea idee: daca ar fuma o tigara, oare cum s-ar simti? Ar fi un pic mai petulant? Scuze, mai joc intr-un film, reformulez: ar fi un pic mai curajos? Zis si facut. Fumeaza (dar nu o tigara, a fost nevoie de mai multe) si, voila, o abordeaza pe fata. Victorie!

Mai departe gandeste-te si tu! Nu, nu la prostii! Incearca sa-ti reprezinti cum codifica creierul lui acest eveniment (puternic emotional) Ce asocieri neuronale se produc spontan in creierul lui? Si care sunt urmarile acestor asocieri pe termen mediu si, poate, chiar lung?

Salutari evolutioniste!

PS Deoarece zeii au plecat: sunt aproape sigur ca, daca oamenii ar avea acces la explicatiile reale (stiintifice) ale fenomenelor naturale si sociale, si-ar putea trai vietile la un nivel mai inalt de constientizare  si ar putea lasa pleiada de entitati spirituale in zona  care le este potrivita si chiar nostima, anume la gradinita.