deoarece zeii au plecat

Fiind pasionat de cercetarile din domeniul inteligentei am dat si peste cateva statistici pe care vreau sa le impartasesc. Ele se refera la evreii  Ashkenazi (cu o descendenta europeana):

Sunt grupul etnic din Statele Unite cu cel mai mare IQ mediu. In raport cu media grupului etnic al albilor americani sunt mai sus cu doua treimi dintr-o deviatie standard si, in unele studii, chiar cu o deviatie standard, ceea ce inseamna ca IQ-ul mediu graviteaza in jurul lui 110-115. Enorm!

Studentii evrei (ambii parinti evrei sau, in estimarea conservatoare, doar unul din parinti evreu) la facultatile din Ivy League (grupul celor mai prestigioase universitati americane: Harvard, Stanford, Yale etc.) reprezinta 33% din totalul studentilor. Iar asta in conditiile in care evreii reprezinta 2% din totalul populatiei Statelor Unite.

Din 100% premii Nobel obtinute de oameni de stiinta americani evreii americani au obtinut intre 27 si 40% (din nou, in functie de estimarea mai larga, liberala sau mai stransa, conservatoare). Echivalentul premiilor Nobel pentru matematica, the Fields Medals, au revenit evreilor americani in proportie de 26-34%.

30% din membrii Curtii Supreme de Justitie sunt evrei. Iar in privinta premiilor Nobel pentru economie evreii sunt suprareprezentati cu un factor de 200:1.

Ii sunt recunoscator pentru toate aceste date lui Richard Nisbett, Distinguished University Professor la Universitatea din Michigan!

Fireste ca trebuie sa exista o explicatie pentru aceste date uimitoare. Sunt 5 teorii. Dar nimeni nu stie care este teoria corecta! Un lucru e sigur: daca vrei copii mai inteligenti decat media, orienteza-te spre un sau spre o Ashkenazi.

PS1 In anul 64 marele preot evreu Yehoshua ben Gamla a emis un edict prin care cerea tuturor barbatilor sa fie capabili sa citeasca Talmudul. Aceasta exigenta a fost atinsa in aproximativ 100 de ani de la emiterea ei. Rezultatul: evreii au devenit primul grup etnic (barbatii) alfabetizat. Urmatorul grup care a reusit aceasta performanta cognitiva a inregistrat-o 1700 de ani mai tarziu!

PS2 Cunosc si eu o tanara pe care incerc sa o conving sa facem diverse lucruri impreuna (de fapt, mai mult ea) insa, din motivele enumerate mai sus, nu reusesc sa o pacalesc.

Ianuarie 2013. Dimineata. Deschid si eu jurnalul, ca tot omul. Nu, nu Jurnalul National, din pacate am gusturi mai proaste. Cognitive, Affective & Behavioral Neuroscience, numarul din ianuarie 2013. Vai, dar nu se poate! Iar romani? Incredibil, incredibil, nu mai scapam de ei!

Ma frec la ochi (poate am doar un vis urat) insa degeaba. Scrie negru pe alb: Alexandru Iordan, Sandra Dolcos si Florin Dolcos. Niste ametiti de la University of Illinois at Urbana Champaign, locul 56 in lume.

Sex differences in the response to emotional distraction: an event-related fMRI investigation

Alexandru, Sandra si Florin, cum nu cred ca presa romaneasca, intens preocupata de lenjeria intima, ar putea mentiona acest mic eveniment (exista cercetatori romani care publica in jurnale stiintifice prestigioase) v-am facut eu un pustiu de bine. Sa vedeti acum telefoane, interviuri, paparazzi!

Cum nu prea ma duce capul (unde?) sunt interesat de multi ani (secole?) de problema inteligentei (evolutii si regresii) si chiar am incercat (fara succes dar nu renunt) unele ierburi (fiind vegetarian) pentru a o impinge in sus (la altii, nu la mine) cu cel putin o deviatie standard (adica 15 puncte IQ).

Cum ziceam (am inceput sa ma repet, ma termina radicalii liberi), nu am abandonat proiectul si cercetez problema in continuare, cu ajutorul unor samani (sunt nesuferit, stiu: cu ajutorul unor oameni capabili de gandire stiintifica, in general aflati la IQ 130+). Am nevoie sa cred, cu dovezi, ca se poate (exista o dinamica a inteligentei, in ambele sensuri) si, sub influenta biasului optimismului, vreau sa-ti spun ca asa este. Hai sa-ti povestesc:

In timpul celui de-al doilea razboi mondial olandezii nu au fost foarte fericiti (aflandu-se sub asediul nazist) dar nu acelasi lucru se poate spune despre copiii lor, cei care, cu aceasta ocazie, nu au mai mers la scoala (uraaaaa!) Dar stii cum e cu bucuriile infantile! (stii, nu, doar le experimentezi si tu) Sunt costisitoare! Ce diferenta crezi ca exista intre copiii olandezi care au reluat scoala dupa o pauza de cativa ani si cei care, ghinionisti fiind, au suportat neintrerupt acest supliciu?

Sapte puncte IQ, in favoarea celor care au mers la scoala.

Ah, imi tremura degetele pe tastatura (de la ierburi) cand scriu asta dar scoala chiar conteaza. Cel putin in materie de puncte IQ! Scoala ne face mai inteligenti. Numarul de ani de scoala este cel mai bun predictor pentru IQ-ul unui individ (atentie la cei care au facut doua facultati, nu, nu simultan, am spus „numarul de ani de scoala”, nu „numarul de ani de facultate”, sunt imposibili ca parteneri de cuplu dar simpatici si chiar folositori ca prieteni )

The effects of war upon the intelligence of youth. De Groot, A. D. Journal of Abnormal & Social Psychology vol. 43 issue 3 July 1948. p. 311-317

PS Aflu, dintr-o stire de astazi, ca educatorii si invatatorii ar putea fi obligati, in urmatorii sase ani, sa absolve studii de licenta pentru a-si putea pastra posturile. Cu alte cuvinte, liceul pedagogic nu mai este suficient. Ma intreb cum se simte acum o invatatoare de 50 de ani, confruntata cu perspectiva de a-si relua (si imbunatati) educatia. Doamna, este posibil sa fiti dezamagita de facultatea particulara la care veti merge dar v-ati putea alege cu cateva puncte IQ! Nu stiu daca in plus sau in minus.

Urmeaza o poveste horror, cu tine in rolul principal (e doar o poveste, da?). Ne imaginam ca ti-ai pierdut bratul drept intr-un accident de munca (lucrand la computer, evident). Nu mai ai un brat, pur si simplu. Cu toate acestea, il simti! Simti o durere cat se poate de reala. Si de vie. In bratul nonexistent!

Nu, imi pare rau, nu este o dovada a existentei corpului astral (sau a altor aberatii). Se numeste „membru fantoma” ceea ce traiesti tu si are o explicatie neurologica. Daca te consoleaza cu ceva, afla ca 95% din persoanele carora le-a fost amputat un brat se confrunta cu dureri in membrul fantoma. Dureri pe care nu le pot opri deoarece bratul nu mai exista pentru a-i face ceva (o injectie, de exemplu)

Crezi ca se intampla numai cu bratele amputate? Imi pare rau, am vesti proaste. In literatura stiintifica dedicata durerii pot fi intalnite cazurile unor femei care continuau sa aiba dureri menstruale la multi ani dupa ce uterul fusese scos complet si ale unor barbati distrusi de hemoroizi (durerea asociata cu ei) desi rectul fusese, si el, indepartat chirurgical. Ah, sa nu uit de cei cu o nevoie irezistibila de a urina desi nu mai aveau vezica urinara.

De ce se intampla toate aceste lucruri? (si altele, la fel de interesante, dar care par normale deoarece reprezinta experienta a miliarde de oameni) Deoarece creierul este un maestru vrajitor! Daca incepi sa-l cunosti este imposibil sa nu ramai fascinat. Creierul ne poate face sa credem, sau sa simtim, lucruri uluitoare.

Cum ar fi aceasta mancarime persistenta din bratul tau lipsa! Hai, incearca sa te scarpini! Nu ai cum sa scapi de ea. E doar o experienta pe care ne-o imaginam impreuna dar realizezi cam ce poate insemna pentru cineva care o traieste, nu-i asa? E cumplit!

Din fericire, un neurolog indian cu un doctorat si in psihologie, la Trinity College, a gasit o solutie. El a devenit primul doctor din istorie care a reusit sa opereze un brat inexistent. Da, pacientii lui au scapat de dureri. Omul se numeste V.S. Ramachandran si spune despre creier ca este o masinarie de creat realitati virtuale.

Rama, Rama, cata dreptate ai! Uneori durerea este construita  de creier (alteori este reala, fireste), la fel ca imaginea corporala. Ai si tu o prietena care crede despre sanii ei minunati ca sunt urati? Sau despre urechi? Sau despre buze? Sau despre nas? Sau despre coapse? In general, despre orice parte identificabila cu un nume a corpului?

Poate exemplul cel mai tulburator de imagine  corporala distorsionata este cazul unei tinere anorexice. Crede-ma, ea este convinsa ca este grasa! Tocmai de aceea incearca sa slabeasca (sa se infometeze). Ea vede ceea ce creierul ei ii livreaza (o imagine) in acelasi fel in care si tu vezi alti sani (si nu pe ai tai, cei reali, admirati de partenerul tau si, probabil, de colegii de la birou, in timp ce se apleaca peste laptopul tau, chipurile pentru a vedea mai bine documentul acela in Excel).

Am dat astazi doar cateva exemple, banale in bogata literatura asociata cu neurostiintele. Dar felurile in care creierul ne insala sunt numeroase. Ah, nu, inelul acela pe care l-ai vazut astazi nu este o iluzie. Da, pare a fi destinat sa stea la mana ta (pe inelar si apropo, ce lungime are?-doar pentru connaisseuri), moment in care vei fi, in sfarsit, fericita. Da, da. Foarte fericita!

Educatoarea ti-a spus, si nu de putine ori, ca ai un copil foarte inteligent. Sotul tau a fost convins ca va fi asa, inca de cand creatura facea tumbe prin burta ta („deoarece imi va semana”). Si tu pari a fi de aceeasi parere si iti notezi constiincioasa toate comentariile stralucitoare intr-un carnetel.

Totusi, avand si o parte sceptica („inteligent in raport cu cine?”, bravo, bravo, iti trebuie grup de control!) te hotarasti sa il duci la un psiholog pentru copii. Unul care a dat sute de dolari pe un test profesional (WISC –IV:intre timp prichindelul a crescut, a trecut de bariera de 6 ani si poate fi testat) si trebuie sa-si amortizeze investitia (sic!)

Oh, felicitari, nu a fost doar wishful thinking si „nu spun ca e inteligent pentru ca este al meu ci pentru ca asa este”, micutul purtator de gene identice a obtinut un scor frumos (IQ 142). Poti visa la un doctorat la o universitate unde chiar se face carte. Poti da si o petrecere: in sfarsit, confirmarea stiintifica! (testarea te-a costat in jur de 100 euro, un mizilic)

Te-ar interesa un pic de apa rece direct pe fata? Minunat, ai venit la cine trebuie! (fiind intr-o dispozitie generoasa azi, dupa intamplarile de azi-noapte, am pregatit, special pentru tine, o butelie de 5 litri, fosta Bucovina, acum doar de la chiuveta aflata in grija corporatiei Apa Nova)

Sa trecem repede peste faptul oarecum jenant ca psihologii nu au cazut de acord asupra unui raspuns precis la intrebarea „ce este inteligenta?” si sa ne concentram pe testele de inteligenta care ghici ce masoara? Inteligenta, desigur, aceea despre care nu stim ce este.

Bun. Pustiul are sase ani si jumatate si un IQ impresionant (tot ce depaseste 130 se numeste „inteligenta exceptionala”). Insa stii ceva? Creierul lui inca se mai dezvolta! (te vei convinge de lucrul acesta in adolescenta, as prezice, dar nu vreau sa-ti stric ziua). Daca se mai dezvolta poate ca nici inteligenta, indiferent ce ar fi ea, nu va ramane la fel (da, da , va creste la 170, simultan cu anumite patrupede verzi pe pereti)

Nici un test IQ nu este credibil mai devreme de 8 ani (aproximativ).

Abia dupa 8-10 ani scorurile IQ raman relativ stabile. Sa-ti traduc ce inseamna „relativ”: corelatia scorurilor IQ la 8 respectiv 18 ani (sau 40 de ani, conform altor studii) este de 0,70 (de la 0,70 la 1,00 mai este un drum lung)

Daca ti-ai testat vietatea dragalasa inainte de 5 ani si ai obtinut, sa zicem, tot 142 (sau 86, ca sa-ti dau si cativa fiori), poti arunca la gunoi rezultatele. Aceste scoruri nu prezic nimic (dar te pot face sa visezi frumos…sau urat, in celalalt caz)

Rezultatele testelor IQ devin in mod progresiv stabile de-a lungul copilariei, ating o credibilitate moderata pe la 8 ani si se consolideaza in jurul varstei de 12 ani (clasa a patra sau a cincea). De ce? Deoarece creierele copiilor nu sunt terminate (terminator?) si abia pe la 20 de ani sau 20+ putem vorbi de finalizarea dezvoltarii neuronale.

Prin urmare, orice ar spune educatoarele, invatatoarele si psihologii pentru copii, fie de bine („e foarte desteapta fata dvs.”), fie de rau („nu se va alege nimic de el, nu-l duce capul”), iti recomand sa primesti cu o doza sanatoasa de scepticism! Acesti oameni fie nu stiu ce spun, ceea ce este grav, fie sunt prea entuziasti in aprecieri, fie vor, nu neaparat in mod constient, sa obtina ceva de la tine (zambete, neliniste, aprobare, vinovatie, buchete de flori, cofeina, excursii in tari exotice)

Eu nu vreau nimic (in afara de mesaje creative o data pe an) asa ca iti pot spune adevarul: testele cognitive la bebelusi si copii mai mici de 8 ani pot distinge dezvoltarea normala de retard dar nu pot distinge diferente moderate ale inteligentei normale. Asa ca iti propun sa astepti pana la 12 ani. In acel moment merita sa mai imi faci o vizita virtuala deoarece iti voi spune ce anume prezic testele de inteligenta. Tu nu ma vezi dar eu zambesc in timp ce scriu asta.