deoarece zeii au plecat

Daca ai intrat din proprie initiativa pe acest blog sunt 7 sanse din 10 sa fii femeie (intr-o zi voi face o cercetare profesionista) Dupa ce il vei citi s-ar putea sa simti nevoia sa il semnalezi unui prieten barbat (si iata cum raportul mentionat mai sus s-a schimbat deja, hihi!) De ce?

Pentru ca este un articol despre penis si erectii!

Male stuff. Despre un subiect foarte, foarte delicat. Barbatii vorbesc foarte rar despre asta, inclusiv cu specialistii (stiu ce spun, am oferit candva consultatii terapeutice in probleme sexuale)  Din pura solidaritate (plus o doza de compasiune budista) vreau sa le dau o veste buna:

Cele mai multe probleme de disfunctie erectila nu au o cauza fizica (medicala) ci una psihologica.

Si exista o modalitate foarte simpla de a realiza aceasta distinctie, fara a-i face o vizita urologului preferat (care iti va spune acelasi lucru) Este nevoie doar de putina atentie si, eventual, de cooperarea dezinteresata a unei partenere.

Nu, nu e nevoie de investigatii medicale amanuntite, eventual invazive. Din urmatorul motiv:

Toti barbatii fizic sanatosi au erectii IN TIMPUL NOPTII.

Cel putin patru sau cinci daca esti cumva IT-ist (adica iti plac calculele). Fiecare erectie dureaza in jur de 30 de minute si ultima poate fi observata foarte usor deoarece o ai atunci cand te trezesti (deja ma adresez unui public masculin, imaginandu-mi ca vizitatoarele de sex feminin au abandonat acest subiect; sau poate nu?)

Majoritatea erectiilor coincid cu fazele REM ale somnului, adica se produc in timp ce visam (noi, barbatii sanatosi) Nimeni nu cunoaste cauza exacta a acestei sincronizari (dar psihanalistii sunt invitati sa asocieze liber) Erectiile nu sunt sexuale. De ce spun asta? Pentru ca si bebelusii le au (incredibil, stiu ce vei face acum: te vei uita intre picioarele puiului tau, in timp ce doarme)

Este adevarat, pe masura ce inaintam in varsta frecventa si durata erectiilor nocturne se diminueaza dar, daca suntem sanatosi, ele nu dispar (tu, prietene in varsta de 70 de ani, inca le mai ai…apropo, cum ai nimerit pe acest blog?), mai ales daca ai avut un stil de viata exemplar, nu ai fumat, ai refuzat joint-urile in tinerete si ai realizat in mod regulat exercitii fizice.

In cazul in care preferi proceduri mai pretentioase poti incerca, la recomandarea medicului specialist, un test NPT (nocturnal penile tumescence) Da, vei avea un device in jurul penisului  (vezi, nu era mai bine sa-ti rogi partenera sa te examineze in timp ce dormi dezbracat?) iar miscarile adoratului tau organ vor fi inregistrate pe un fel de poligraf.

Nu cred ca este necesar sa ajungi pana acolo. Daca ai erectii nocturne si te confrunti, totusi, cu ejaculare foarte rapida sau foarte lenta, daca iti pierzi erectia sau nu mai simti aproape deloc dorinta sexuala, iti sugerez sa cauti cauzele in mintea ta si in mediul social in care functionezi. Corpul tau este sanatos. Dar ceva, undeva, la etaj, iti fileaza.

Poti fi optimist. Exista electricieni.

Vizitatorii mai noi ai blogului nu stiu ca arhiva acestuia nu se reduce la ceea ce se vede (in dreapta). Deoarece blogul exista inca din ianuarie 2010 multe lucruri au fost spuse (scrise) pe el, doar ca un daimon provenit din dialogurile lui Socrate cu tineri atenieni (si supravietuind in mod miraculos, intr-un univers paralel) le-a sters.

Din fericire o zana ma ajuta sa le recuperez din cliseele Akashice (just playful teasing) si sa le pun la dispozitia noilor vizitatori, pentru a intelege, grabnic, ce anume au pierdut. Astazi reiau un articol nu doar despre strategiile de mating ci si despre ce se intampla in capul unui individ de teapa mea, ca urmare a unor doze excesive de psihologie evolutionista.

Iata ce ai fi avut de facut daca erai unul din subiectii lui Brase (2006,”Cues of Parental Investment as a factor in Attractiveness” , publicat in Evolution and Human Behavior): te uiti la cateva poze cu barbati si femei facand diferite lucruri si apreciezi masura in care ti-ai dori ca respectiva persoana sa-ti fie, dupa caz, vecin, prieten, partener sexual sau sot/sotie. Pozele infatisau oameni lucrand in gospodarie, ajutand pe cineva mai in varsta, stand langa o masina sport sau de familie sau avand un anumit gen de comportament (pozitiv, neutru sau negativ) fata de un copil. Te uiti la poze si spui cine te atrage. Atat.

Din multimea acelor actiuni, barbatii care interactionau pozitiv cu un copil au fost cei mai apreciati, adica au fost considerati atragatori in toate calitatile posibile de vecin, prieten, partener erotic sau sot (ma refer acum la alegerile femeilor). Pentru a evita orice neintelegere: nu au fost alesi cei mai chipesi barbati, indiferent de ceea ce faceau (sau facusera candva: ore in sir petrecute la sala pentru a avea pectorali proeminenti) ci au fost alesi ca foarte atragatori acei barbati care manifestau interes, grija sau tandrete fata de un copil.

Surprinzator? In niciun caz: Robert Trivers, intr-un fel, a prezis asta cu 34 de ani inainte (teoria investitiei parentale). Oamenii ii prefera ca parteneri pe cei capabili sa investeasca mai mult din resursele lor in protectia si cresterea copiilor. Si cum ii depisteaza femeile pe cei capabili sa se implice inainte de a face un copii cu ei? Le monitorizeaza (inconstient) comportamentele in relatie cu alti copii.

„Un barbat care inca de acum e bland si interesat de copii, daca avem o relatie sexuala si raman insarcinata, va fi un tata bun”. Acesta e programul mental care ruleaza undeva in zonele adanci ale creierului si le determina pe femei sa-i placa mai mult pe barbatii iubitori cu copiii altora (cu exceptia femeilor care au probleme serioase cu integrarea feminitatii si resping, in diferite feluri, dorinta arhaica de a deveni mame). Evident, un barbat care stie lucrul acesta (nu, nu chiar tu) dorind sa cucereasca o anumita femeie (cu perspectiva de a o parasi dupa un weekend inflacarat) isi va spori atractivitatea sexuala nu neaparat schimband scutece (probleme logistice cu bebelusii) ci vorbind doar despre ce minunati sunt copiii si cat de mult isi doreste sa fie un parinte bun.

Pe de alta parte, tu (femeie inca disponibila), stiind la randul tau ca ar putea fi doar o strategie de seductie (sofisticata, intr-adevar) a unui barbat impins la actiune de milioanele de spermatozoizi produsi zilnic in fabricutele dintre picioare) vei fi mai atenta cu tipii care incearca sa te agate prin parcuri, la locurile de joaca pentru copii (sau la birou, artandu-ti poze, in pauza de pranz, cu nepotelul preferat si ultima jucarie pe care i-a daruit-o, plin de generozitate)

De fapt, acesta este un articol despre motivele pentru care imi plac foarte mult femeile tinere care au caini (in cartierul in care locuiesc vad in fiecare zi oameni care isi scot cainii la plimbare, de toate varstele, si unii si altii). Nu doar cele cu caini: candideaza cu sanse bune (daca as fi un subiect al lui Brase sau macar al lui La Cerra, 1995,”Evolved mate preferences in women: Psychological adaptations for assesing a man’s willigness to invest offspring”) si femeile tinere care au in ingrijire hamsteri, papagali, pisici si, mai ales, pantere sau serpi de apartament. Totusi, pentru simplitatea exprimarii, ma refer in continuare doar la caini.

Ele nu sunt atragatoare pentru ca asa vreau eu (imi creeaza anumite probleme aceste atractii, norocul meu ca sunt efemere!) ci pentru ca asa vor stramosii mei (pe o linie transgenerationala veche de milioane de ani). Sper ca ma intelegi, nu e prea comod (la fel e si la tine, daca esti femeie si reactionezi conform studiilor de mai sus). Cum prelucreaza mintile noastre grija fata de copii sau animale de companie? In modalitati foarte simple (testate de-a lungul timpului si selectate evolutionist):

„Daca are un caine sanatos pe care, iata, l-a scos la plimbare, inseamna ca, in prealabil, a realizat cu succes o multime de lucruri: l-a hranit, i-a facut toate vaccinurile necesare, l-a dus la veterinar cand a fost bolnav, l-a protejat de rottweilleri sociopati, l-a mangaiat, i-a acordat cantitati mari de atentie”. Trebuie sa fie o persoana de foarte buna calitate. Cu siguranta va fi o mama excelenta. Posibilii mei copii cu ea vor beneficia de multa grija iubitoare”. Asa se naste atractia in capul meu (si al oricarui barbat interesat de propagarea genelor). O femeie care poate avea grija de un caine, deducem impreuna, dragi camarazi nesindicalizati, va avea grija si de un copil. Deja a demonstrat ca este capabila. Invers, o femeie care are un animal de companie pe care il neglijeaza (eventual, care se imbolnaveste si moare) sau il paraseste (sau il incredinteaza nepasatoare altcuiva) este mai putin atragatoare ca partenera pe termen lung, serioasa si responsabila (dar poate fi o excelenta oportunitate pentru sex recreational, pasional fara obligatii sau tantric cu etichete spirituale).

Trebuie sa recunosc, m-as simti foarte atras (conditional optativul arata ca nu mi s-a intamplat) de o tanara care inca mai are in acvariu pestii tropicali pe care i-a cumparat, cu sacrificii, acum cateva luni (numai schimbarea apei rivalizeaza cu o teza de doctorat). Apreciez, de asemenea, oamenii care au grija de plante si, cand merg undeva, imi evaluez gazdele, fara ca ele sa stie, si din acest punct de vedere (asa au ajuns sa mi se para inutile testele psihologice, mari consumatoare de timp: e mai simplu sa observi, doar ca trebuie sa stii ce!)

Indiferent daca e vorba de pesti cu nume ciudate, de pisici aristocrate sau de un excesiv de jucaus collie, existenta lor si sanatatea de care se bucura imi vorbesc despre capacitatea stapanilor de a functiona ca oameni responsabili, de a le purta nevoile in constiinta si de a renunta la unele distractii facile, de dragul lor. Cum sa nu-i placi pe acesti oameni? (mai ales daca sunt femei cu un bun diametru talie-solduri, desi nu-mi dau seama cand mai au timp sa mearga si la sala) Animalele care ii insotesc sunt hartia de turnesol a gradului de constiinciozitate cautat candva de Brokken, Goldberg, De Raad, Costa sau McCrae (cativa dintre psihologii interesati de descriptorii de personalitate si implicati in dezvoltarea Big Five-ului, cel mai relevant, in opinia mea, chestionar de personalitate)

O persoana care isi plimba cainele prin parc, adesea fara sa stie, semnaleaza lucruri importante despre identitatea lui (si nevoile activate, mai ales daca nu este casatorita). Aceste semnale (animalele de companie) nu sunt unice, dimpotriva, exista un registru complex de indicatori sau doar indicii ale calitatilor pe care noi, oamenii, cel mai adesea fara sa ne dam seama, vrem sa le expunem. Mi se pare deosebit de interesant sa le putem „citi” in mod constient deoarece, cum spuneam, fie ca vrem sau nu, suntem oricum influentati de ele. Asa cum au fost si antecesorii nostri si vor fi si copiii nostri (preocupati intens, deocamdata, de iTunes). Mereu Viata, mergand inainte, imperturbabila, pe doua sau pe patru picioare.

Ai auzit cumva de ghilotina lui Hume? (dar de David Hume?) Hume a fost un filosof scotian (unul destul de inteligent din moment ce este mentionat, adesea cu admiratie, in toate manualele de filozofie) si lui i se datoareaza distinctia este-trebuie, reluata ulterior (Hume scria prin 1740) de un filosof englez pe nume G.E.Moore (in 1903) in ceea ce acum s-a incetatenit, in limbajul de specialitate, drept eroare naturalista (the naturalistic fallacy)

In esenta, David Hume ne-a ajutat sa intelegem diferenta dintre fapte si valori, respectiv dintre ceea ce este descriptiv (ceea ce este) si ceea ce este prescriptiv (ceea ce trebuie sa fie). Oamenii care cad in capacana erorii naturaliste il confunda pe „este” cu „trebuie”, adica au tendinta de a crede ca ceea ce este natural este, simultan, si bun (ai baut vreodata suc de fructe pe a carui eticheta scria „100% natural”? Departamentele de marketing au inteles foarte repede vulnerabilitatile oamenilor la eroarea naturalista)

Insa orice om care este capabil de gandire rationala (si o exercita) intelege ca nu tot ce este natural este si bun (dupa cum nu tot ce este artificial/nenatural este rau). Cutremurele sunt naturale (si ucid sute de mii de oameni). Tuberculoza este naturala. Virusii (HIV, anyone?) sunt naturali. Microbii sunt naturali.

Iar vaccinul nu este natural (insa l-a salvat pe copilul tau de la o moarte pe care un parinte foarte sarac, din Somalia, de exemplu, nu o poate preveni in cazul copilului lui). Nici spalatul pe dinti nu este natural si trebuie invatat.

Daca am lamurit acest lucru de la bun inceput si vei fi atent(a) sa nu comiti eroarea naturalista, adica sa nu consideri ca ceea ce urmeaza sa citesti (o descriere stiintifica)  este totuna cu felul in care trebuie sa stea lucrurile (prescriptie), adica, daca faci diferenta intre fapte (cum sunt lucrurile in mod natural) si valori (cum ne dorim sa fie lucrurile, fiind fiinte inzestrate cu gandire si constiinta), putem continua.

Iata si vestile pe care ni le aduce o disciplina stiintifica (pe care ai studiat-o si tu multi ani, in generala si liceu), anume biologia:

Regnul animal contine un numar de increngaturi (anelide, viermi lati, nematode, cordate etc.). Cordatele sunt animale al caror corp este sustinut de un ax rigid. Ele se impart in mai multe clase: pesti, reptile, mamifere, amfibieni, pasari (mai tii minte cand am intrebat daca sunt sau nu „la egalitate”? La asta ma refeream, la faptul ca sunt clase de animale).

Cea mai interesanta clasa pentru noi o reprezinta mamiferele (deoarece apartinem de ea). Mamiferele sunt animale cu sange cald care isi alapteaza puii (si pasarile sunt animale cu sange cald dar ele nu isi alapteaza puii si, in plus, depun oua; sau oo, hihi!)

Clasa mamiferelor are mai multe ordine (rozatoare, carnivore, primate etc.) Primatele (din care facem parte si noi) sunt maimute si alte animale similare (oamenii: homo sapiens sapiens) cu maini si picioare care pot prinde obiecte. Din faptul ca suntem primate, asemenea maimutelor, nu rezulta ca „ne tragem” din maimute ci ca suntem inruditi cu ele.

Un ordin, la randul lui, de pilda carnivorele, are mai multe familii (feline, canine etc.), familiile au mai multe genuri iar genurile, finalmente, au mai multe specii (deci : ”genul” este o categorie mai larga decat „specia”). Cam asa arata regnul animal despre care am invatat in clasa a… (ah, nu-mi amintesc)

Si acum sa ne uitam la fapte, mai exact la o anumita categorie de fapte. In primul rand, cate specii de mamifere exista? Raspuns:

In jur de 4000.

Cum sunt aceste mamifere din punct de vedere al comportamentului sexual? (acest document se inscrie in seria documentelor despre dopamina, molecula dorintei si, implicit, a dorintei sexuale) Sunt mai degraba inclinate catre parteneri sexuali multipli sau catre monogamie? Raspuns:

Doar cateva specii sunt monogame.

Pe aceasta lista scurta intra gibonii (o specie de maimute), castorii, unele tipuri de vulpi, vidrele, liliecii, tamarinii, cateva specii exotice si unele tipuri de soareci. Ti se pare ca lipseste cineva? Cineva important?

Da, noi lipsim. Oamenii. Homo sapiens sapiens. Nu suntem monogami (esti treaza, da? Nu am spus ca nu putem fi monogami sau ca nu putem alege sa fim monogami ci doar ca, din punct de vedere biologic, nu suntem monogami. Dar gibonii sunt, fapt care ne poate enerva.

Printre mamifere monogamia este ceva foarte rar. Iar urmatoarea intrebare, pentru un cercetator, este, desigur, „de ce”? De ce lumea este asa cum este? (si nu este altfel) Din pacate biologii nu pot vorbi cu selectia naturala (sa o supuna unui interogatoriu) deoarece selectia naturala nu este o persoana sau cineva care sa aiba o minte. Selectia naturala este un proces si tot ce pot face oamenii de stiinta este sa ghiceasca (si, ulterior, sa verifice) de ce un anume comportament a fost selectat iar altul nu.

In acest caz (absenta monogamiei) raspunsurile sunt simple. Toate mamiferele detin gene  (ca orice gene, „interesate” sa se reproduca de foarte multe ori, pentru a-si maximiza sansele de a ajunge pe generatia urmatoare) si, in mediile in care mamiferele au evoluat, genele care au supravietuit si au fost selectate au fost cele care „au construit” creiere infidele, adica creiere (si corpuri) orientate catre a avea mai multi (si nu mai putini sau unul sau deloc) parteneri sexuali.

Mai multi parteneri sexuali inseamna mai multe sanse de a ajunge pe generatia urmatoare (mai ales in cazul masculilor, voi reveni) si mai inseamna, de asemenea, mai multa diversitate genetica (deci sanse mai mari ca unele progenituri sa iasa castigatoare la loteria generica si sa detina, „in proprietate”, caracteristici mai bine adaptate la mediile in care vor urma sa traiasca)

Asa cum nu este bine sa-ti pui toti banii la o singura banca (ce te faci daca da faliment?) sau asa cum nu este mai bine sa-ti pui toate ouale (?!) intr-un singur cos, tot asa nu este mai bine, din perspectiva genelor de mamifer, sa te imperechezi cu un singur partener, de-a lungul sezoanelor de imperechere pe care le ai de-a lungul vietii. Insa exista si exceptii, cum tocmai am precizat, adica gene „fidele” care si-au croit drumul prin istoria evolutionista, reusind sa supravietuiasca.

Multa vreme s-a crezut despre pasari ca sunt monogame (92%, afirmatia ornitologului David Lack) dar si acest lucru s-a dovedit a fi un mit. Nu, nici lebedele nu sunt monogame!  Nici macar gibonii, ca sa revin la mamifere, nu sunt tot timpul monogami, adica, uneori, calca si ei pe bec. Toate aceste informatii au putut fi acumulate pe masura ce observatiile empirice si metodele de investigare („cu cine a fost facut acest pui?”) s-au dezvoltat.

Exista, totusi, macar o singura specie  care sa fie 100% monogama, toata viata? Ei bine, DA! (vezi, am si vesti foarte bune). Este o specie de vierme. Se numeste Diplozoon paradoxum (ai chef sa-i memorezi numele?). Traieste inauntrul anumitor pesti, in branhii, mai exact.

Si acum sa revenim la cea mai importanta intrebare. De ce? De ce selectia naturala a favorizat, la o scara atat de mare, „promiscuitatea” sexuala? De ce este „infidelitatea” mai valoroasa, ca strategie de reproducere, decat „fidelitatea”? De ce chiar si oamenii care le sunt devotati partenerilor de viata simt, uneori, atractie sexuala (chiar foarte intensa) pentru alti barbati sau alte femei? (si de ce un presedinte al celei mai puternice natiuni de pe glob cedeaza impulsului riscand initierea procedurii de suspendare?)

Te las pe tine sa te gandesti! (si revin cu partea a doua)

Serviciile secrete, specializate in calculul probabilitatilor, m-au informat, adineauri, ca sunt sanse mari ca tu, persoana aflata in vizita acum pe acest blog, sa fii femeie si afland subiectul articolului (e despre fotbal) sa parasesti de urgenta acest splendid spatiu virtual.

Propunerea mea este sa ramai si-ti spun si de ce: ai ocazia sa-ti impresionezi partenerul preocupat de fotbal, urmarind impreuna un meci (poate chiar finala Ligii Campionilor, sambata).

Mai intai trebuie sa afli ce este acela un ofsaid: este atunci cand cel mai avansat membru al echipei care ataca, in clipa in care i se transmite mingea, se afla in spatele celui din urma membru al echipei care se apara (cu exceptia portarului). Cine face aceasta evaluare? Arbitrul de tusa! Este ea simpla? Aparent, da, insa exista anumite particularitati ale creierului care o fac dificila (iar partenerul tau, daca nu citeste carti dedicate neurostiintelor, nu stie asta: de aceea zic, sau prezic, o impresie excelenta pe care o vei face)

Problema este urmatoarea: arbitrul de tusa nu poate focaliza simultan privirea pe cel care trimite pasa (pozitia lui), pe cel care urmeaza sa o receptioneze si pe ultimul aparator al echipei adverse. El (arbitrul) trebuie sa mute privirea iar aceasta operatiune ii ia cel putin 100 de milisecunde. Eh, cate lucruri se pot intampla in 100 de milisecunde (milioane de suporteri pot fi distrusi, sufleteste, desigur!)

Daca doua evenimente se produc simultan tendinta creierelor noastre este sa considere primul eveniment observat/vazut ca producandu-se primul! Aceasta este prima sursa de erori. A doua sursa de erori se numeste the flash-lag effect si iti sugerez sa faci pe misterioasa si sa nu-i explici iubitului tau plin de testosteron (pentru ca nu vei sti: deoarece nici eu nu-ti explic tie, te rog doar sa ma crezi pe cuvant)

Cele doua surse de erori, cumulate, genereaza adevarate drame (fotbalul este noua religie, aducand in sanctuarele lui, uneori, si 50 sau 60.000 de „enoriasi”). Da, arbitrii de tusa gresesc, fiind convinsi ca au apreciat corect (nu stiu ca sunt pacaliti de propriile lor creiere). Cred ca partenerul tau va fi curios sa afle (de la tine!!!) procentul de judecati gresite dintr-un meci.

Si, ca sa fii si mai interesanta (deci atragatoare, hihi!) poti face o predictie inca de la bun inceput: ii privesti cu atentie pe cei doi arbitri de tusa, mimezi un proces misterios de evaluare a lor si apoi spui: Sunt aproape sigura ca fiecare dintre ei, daca va avea de judecat cel putin 8 faze dificile (la limita), va face cel putin doua greseli.

La final iti sugerez sa joci cartea modestiei si sa pretinzi ca nu ai realizat nimic special. Stiinta este de partea ta: 25% din fazele de ofsaid sunt evaluate gresit de arbitri. De ce? Pentru ca exista cele doua surse de erori mentionate mai sus.

McDonald, J. J., Teder-Sälejärvi, W. A., Di Russo, F., & Hillyard, S. A. (2005). Neural basis of auditory-induced shifts in visual time-order perception. Nature Neuroscience, 8, 1197-1202.

http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC535985/

Astazi au fost 29 de grade. Destul de cald. Am cerut permisiunea managerului meu de a merge in parc, in timpul orelor suplimentare corporatiste. Am primit-o (managerul meu sunt tot eu).

Doar ca in parc m-a asteptat o mare surpriza. Prin fata mea au defilat numeroase adolescente si tinere femei (o sa mai merg, negresit) Nu asta a fost surpriza. Ci faptul ca din 10 in jur de 7-8 aveau pantaloni (imi plac statisticile, stii deja). La 29 de grade.

Ce se intampla cu aceste fete?

Nu sunt confirmate de parintii lor? Nu sunt constiente de feminitatea lor? Se tem de ea? Partenerii lor (la fel de tineri, presupun) nu stiu sa le spuna ca sunt frumoase?

Intr-o zi poate voi tine un curs de psihologia cuplului la liceu. Dar imi trebuie o sala incapatoare.