Arhiva pentru ‘Psihologia copilului si a parintilor’

food for thought (for many years)

11 12 2012

Iti place sa te gandesti, din cand in cand, intr-un mod serios, la o idee sau alta? Daca „da” si daca esti parinte si daca te preocupa influenta pe care o ai asupra fetitei sau baietelului tau, iata un motiv de meditatie: daca parintii au puterea de a influenta trasaturile de personalitate ale copilului…

…atunci cum se face ca nu exista nicio corelatie (conform studiilor) intre personalitatea copiilor adoptati si personalitatea parintilor adoptivi?

PS Exemplu: O mama adoptiva anxioasa are un copil temator. Dar un copil temator are si o mama adoptiva stabila emotional (securizata). Corelatia este zero (pentru un grup de mame si de copii adoptati)

“theory of mind”

09 12 2012

O prietena a blogului ma intreaba cum poate distinge intre specialistii in psihologia copilului, deoarece toti au diplome, formari, inclusiv, unii dintre ei, doctorate. Altfel spus, cum poate sti cine este si cine nu este conectat la cea mai avansata cunoastere, intemeindu-si interventiile (sau recomandarile) nu doar pe experienta personala (desi conteaza si ea), nu doar pe „intuitie” (desi conteaza si ea), nu doar pe faptul de a avea copii (desi conteaza si el), ci si pe asimilarea experientei controlate (stiintific) a altor specialisti, genul care publica in reviste peer-reviewed si lucreaza in universitati prestigioase.

Iata un criteriu: este vorba de o intrebare simpla (doar intrebarea e simpla) pentru cea pe mana careia vrei sa-ti dai adorabila progenitura si nu doar ca nu vrei sa o ameteasca sau sa-i transmita idei proaste despre realitate (first do not harm!) ci chiar ti-ar placea, pentru banii care iti zboara din buzunar (zbrr, pe-o dugheana!) sa se intample unele lucruri pozitive. Suna in felul urmator:

Imi puteti spune, va rog, mai multe lucruri despre „teoria mintii”?

PS „Theory of mind” sau „mindreading” este un mecanism psihologic innascut (un „organ mental”, un fel de „ochi”) care ajunge, in timp, sa se maturizeze (prietenii foarte vechi, dar nu si senili, ai blogului, isi amintesc de Sally)

Daca specialistul incepe sa clipeasca mai des sau, si mai grav, solicita mai multe amanunte („la ce teorie va referiti?”), sfatul meu este sa il/o saluti politicos si sa mergi in locul acela in care stii ca pot fi savurate niste prajituri grozave. Iti vor ramane bani pentru a veni si saptamana viitoare (pentru alte prajituri) stiind, simultan, ca sotul tau crede ca tu nu stii ca el stie ca nu mergi la psihologul pentru copii.

fetita cu chibrituri (si alte ganduri optimiste despre viata)

03 12 2012

Astazi am primit din partea unei tinere inzestrate cu o cantitate infricosatoare de lipici la copii (si careia ii prevad un viitor minunat in lucrul cu vietatile adorabile) urmatorul text:

Sa fiu cuminte?

De mic il vedeam pe Tarzan plimbandu-se dezbracat.

Cenusareasa venea acasa la 12 noaptea.

Pinocchio zicea minciuni.

Aladin era hot.

Batman mergea cu 320 km la ora.

Alba ca Zapada locuia cu 7 barbati.

Popeye fuma si era tatuat.

Prea tarziu! Nu este vina mea, este vina copilariei mele!

PS Nu stiu cui apartine acest text. Dar el se potriveste perfect cu confesiunea recenta a unei mamici, obligata de scoala sa-i procure vietatii din dotare „Legendele Olimpului” (si sedusa de respectiva creatura in a i le citi noaptea, inainte de culcare). In cazul in care nu-ti mai amintesti uluitoarea capodopera, te ajut: este vorba despre zei si familiile lor inalt disfunctionale.

Oare societatea ii pregateste in felul acesta pe copii pentru lumea adulta?

finding Nemo

01 12 2012

Socializare. Cunosti termenul, presupun! (psihopatii citesc alte bloguri) Traim intr-o societate (si nu in jungla, desi uneori am aceasta impresie) iar societatea are norme, reguli, legi, obiceiuri, valori morale si, fireste, limbaj. Toate aceste lucruri trebuie invatate de simpatica vietate.

Doar ca ea nu le invata pur si simplu (in afara de limbaj, pentru care dispune de mecanisme psihologice innascute). Cineva trebuie sa i le „predea” si sa se asigure ca le asimileaza („Spune ’Multumesc!’, puisor!”). Cine ar putea fi acest „cineva”?

Parintii, desigur! Cel putin asa ne spune teoria conventionala (sau simtul comun). Cu amendamentul minor ca teoria conventionala nu este sustinuta de dovezi (de ce copiii de japonezi care stau cel putin 4 ani in California si apoi se intorc in tara natal-copii de expati, cunosti si acest termen-asimileaza complet stilul american de viata si au mari dificultati de adaptare, vezi studiul psihologului social Yasuko Minoura).

O doza de psihologie evolutionista te-ar interesa? Hai sa ne gandim (deoarece nu ne putem teleporta acum 100.000 de ani): Care ar putea fi rostul copilariei? De ce exista copilarie? Evident, copilarie este un timp pe care vietatile dragalase il au la dispozitie pentru a se pregati pentru viata adulta.

Si unde se va desfasura aceasta viata adulta? Cu Mami si Tati? In unele cazuri (tragice) da, dar in cele mai multe nu. Viata adulta va presupune negocierea continua a relatiilor cu alti adulti (altii decat parintii). Si, foarte probabil, nu se va desfasura in casa parintilor (decat daca e foarte mare) ci in alte locatii.

Prin urmare, copiii nu se pregatesc pentru a trai pana la sfarsitul vietii cu parintii lor, in casa parintilor. Are sens ce spun? (are, normal, doar verific daca esti atenta) Si atunci, daca sarcina copiilor viitori adulti va fi aceea de a se adapta la alti adulti, in mod sigur mai putin toleranti decat parintii lor, care ar putea fi agentul socializator cel mai potrivit? Cine sunt viitorii adulti la care se vor raporta si alaturi de care, taras-grapis, vor incerca sa traiasca (frumos, eventual)?

Asa este , prietene, copiii nu sunt socializati in primul rand de parinti (cam ce fel de veste este aceasta, stimata mamica si stimate tatic?) ci de alti copii. Agentul socializator dominant (ca forta de impact) ar putea fi grupul de copii (din care prichindelul face parte). Sau, pentru a fi mai riguros, diferitele grupuri de copii: copiii din bloc, de pe strada, de la cursul de actorie sau de balet, de la scoala etc.

Intelegi, nu-i asa? Vreau sa spun, intelegi consecintele acestei stari de fapt? (pe care tu, parinte, o poti controla foarte putin) Iar daca nu-ti convine ceea ce intelegi, poti da vina pe psihologia evolutionista. Probabil este gresita iar succesul de care se bucura (nu si in Romania, noi suntem mereu in urma, aproape in orice domeniu) este intamplator.

Probabil. Totusi, cu ce fel de creier ai gandit ultima afirmatie?

la altitudine

30 10 2012

Astazi am date (statistice), gratie unor persoane pe nume John Komlos si Robert Fogel. Le prezint imediat, o clipa, Sano Vita imi spune sa aleg sa fiu sanatos, asa ca aleg o noua bucatica de cantalup, stiind ca 100 de grame reprezinta 81% din doza zilnica recomandata de vitamina C (vei intelege imediat rostul acestei informatii nutritionale).

Bine (yummy yummy!), sa revenim: In Germania (pe atunci Bavaria), la mijlocul secolului 19, inaltimea medie a adultilor era de 167,3 cm. Exact in aceeasi perioada media barbatilor americani albi era la valoarea de 174,1 cm. Cu aproape 7 centimetri mai mult!

Si acum sa vedem cum stateau lucrurile putin mai tarziu, de exemplu la sfarsitul secolului 20 (adica peste 150 de ani): americanii erau la 178 cm (castigasera doar 4 cm) pe cand germanii se aflau la un incredibil 180 cm. Nu doar ca recuperasera deficitul de 7 cm dar chiar ii depasisera pe americani.

De ce? S-au schimbat genele in doar 150 de ani? Imposibil, genele au nevoie de zeci de mii de ani pentru schimbari semnificative la nivel de grupuri umane mari. Si atunci? Cum se explica saltul de 13 cm in doar 150 de ani? (al americanilor)

Inaltimea are o heritabilitate foarte inalta (peste 90%). Cu toate acestea, iata, schimbarea conditiilor de mediu (nutritia, in acest caz) poate avea un impact urias asupra unei trasaturi inalt heritabile. Da, parintii inalti tind sa aiba copii inalti. Dar de aici nu rezulta ca parintii de inaltime medie nu pot avea, si ei, copii inalti. Ba da: daca ii hranesc bine! (prin “bine” inteleg si proteine de origine animala, precizare pentru parintii obsesivi)

Ai inteles de ce ma (auto)tratez cu cantalup? Cu amendamentul ca, in cazul meu, e putin cam tarziu! (nu pot concura cu administratorul sitului, un gigant venit direct din NBA, simbolic vorbind, dar nici nu sufar prea tare, din moment ce sunt asemenea americanului mediu de acum 15 ani, chinuit acum de cosmarul pe nume Sandy) Insa tu, daca ai vietati dragalase in preajma sau doar in proiect, ai grija ce le dai sa manance. Usile la apartamentele clasice sunt proiectate pentru 200 de centimetri.