deoarece zeii au plecat

Se apropie alegerile. (Pe cat decembrie? Esti conectat la realitate? Tongue sticking out.)

Hai sa ne imaginam ca suntem in Franta! In 1943. Daca esti femeie nu poti sa votezi. Nu ai acest drept. (Il vei primi abia peste un an gratie unor oameni, barbati si femei, care au luptat pentru el, decenii in sir.)

Si daca am fi (tot in Franta) in 1945? Acum poti merge la vot dar alegi sa nu o faci. Votul nu este obligatoriu. Mergi daca vrei, nu ti se intampla nimic daca nu mergi.

Ba da, ti se intampla. (Insa poate nu-ti pasa.) Pretuirea mea pentru tine scade. (Poate nu doar a mea.) Mi se pare ca nu onorezi eforturile si suferinta celor care, fara sa te cunoasca, au luptat cu un sistem opresiv (patriarhal) pentru ca tu sa fii un om pe deplin, adica sa ai un cuvant de spus.

Insa stii ceva? Poate ca motivul pentru care nu mergi la vot este ignoranta. Pur si simplu nu stii nimic despre istoria acestui drept la care renunti atat de usor.

Daca este asa atunci solutia este educatia. Nu (in primul rand) cea scolara. (Nu prea am incredere in ea.) Ci P2P*.

*Pariez ca detii mijloacele necesare pentru a afla ce inseamna.

Mi-am amintit de un articol publicat (tot aici) cu mai mult timp in urma si, fara sa inteleg de ce (wink!), am decis sa il reiau. Se numea “De ce merita sa-ti doresti sa fii o persoana rationala”. Daca nu esti genul chitibusar, poti inlocui “rationala” cu “inteligenta”. (Desi Keith Stanovich, un psiholog obscur si lipsit de orice fel de importanta, nu ar fi de acord.)

De cate ori ai auzit spunandu-se despre cineva „Este (mult)  prea rational!”? (da, poate chiar despre tine) Dar ce inseamna sa fii prea rational? Este posibil sa fii prea rational sau folosim in mod gresit adverbul prea? (crezi ca sunt din cale-afara de analitic abordand aceasta tema sau ca alegerea mea nu este nici prea-prea nici foarte-foarte?)

Pentru a te ajuta sa raspunzi la intrebarile de mai sus, in cazul fericit in care nu ai disparut deja (fiind o persoana prea superficiala in gandire) mediteaza si la urmatoarea tema: Este posibil sa fii mult prea insarcinata? Sau sa fii insarcinata dar nu foarte mult? (in sensul de a purta un fat in pantece)

Vreau sa fac dreptate expresiei „a fi rational” indicand, inca de la inceput, existenta unui sens (nepotrivit!) in care ea este folosita (o persoana prea rationala fiind o persoana care nu valorizeaza sau chiar neaga emotiile) si unui alt sens (corect!) in care ea merita si trebuie sa fie folosita, daca intentionam sa gandim si sa vorbim corect.

Hai sa ne imaginam ca urmeaza sa mergi la o intalnire cu un Fat Frumos imbracata in cea mai sexy rochita a ta. Nefiind imprudenta, in ciuda hormonilor pe care ii identifici deja in mod eronat cu dragostea, te uiti pe fereastra si vezi cativa nori amenintatori (roz?), prevestind, desigur, o rapaiala (o partida scurta, daca imi poti scuza limbajul licentios; de ploaie, desigur)

Scopul tau este sa ajungi la intalnire placut uscata (si abia ulterior sa devii uda, da, mi-am tras anticipativ doua palme peste fata sau, daca verbul „a trage” are anumite conotatii, poftim, m-am autopalmuit…cine este perversa acum?)

Esti acasa (in punctul X) si vrei sa ajungi la intalnire (in punctul Y) doar ca intre X si Y este posibil sa te prinda ploaia iat tu  iti doresti sa ajungi in Y cu hainele dar si cu parul uscat (desi parul ud ar putea fi mai sexy functionand si ca un priming lipsit de subtilitate)

Cum este rational sa procedezi daca vrei sa-ti atingi scopul?

Fireste, sa-ti iei umbrela, atunci cand pleci de-acasa. Esti o persoana rationala daca iti iei umbrela si esti, dimpotriva, irationala daca nu ti-o iei (nu vrei sa te ude ploaia si cu toate acestea nu-ti iei umbrela) Esti cumva foarte rationala sau excesiv de rationala daca iti iei umbrela? Nu, esti pur si simplu rationala, fara nici un superlativ relativ sau absolut.

 A fi (o persoana) rationala inseamna a gandi astfel incat sa iti protejezi cele mai bune interese si sa iti atingi scopurile.

In cazul simplu ales de mine, scopul tau este sa ai imbracamintea uscata la intalnire iar pentru asta este necesar sa te aperi de ploaie cu ajutorul unei umbrele (asta deoarece taxiul nu poate parca exact la scara casei tale sau, si mai bine, direct in hol)

Daca am cazut de acord asupra definitiei (fiind persoane rationale?) atunci nu vei avea nimic de obiectat cand voi afirma ca  a fi sau a deveni persoane rationale este un lucru bun prin el insusi. Toti oamenii au nevoie sa fie „rationali” in masura in care au scopuri valorizate si, nefiind idioti, vor sa si le atinga.

In ce masura scopurile alese de oameni le amplifica sau le coboara calitatea vietii (vezi un articol mai vechi despre miswanting) este o alta discutie (oamenii pot da dovada de gandire modesta atunci cand isi stabilesc scopurile: poate fi o idee foarte proasta sa te intalnesti cu Fat Frumos purtator de HPV) De asemenea, oamenii pot avea credinte gresite despre cel mai bun mod prin care isi pot implini obiectivele (fiind neinformati sau prizonieri ai unor biasuri sau indusi deliberat in eroare) Dar incercarea de a potrivi comportamentele cu scopurile, folosind informatiile care le stau la dispozitie (inclusiv propriile credinte) arata ca sunt persoane rationale.

Noi toti avem tot felul de scopuri si gandim astfel incat sa ni le atingem, nu gandim astfel incat sa nu ni le atingem. Aceasta gandire se numeste „rationala” iar noi suntem persoane rationale atunci cand o exersam (si dragalasa ta vietate, proaspat iesita din stadiul senzoriomotor, este „rationala” atunci cand stie ca, plangand, te face sa cedezi din indiferent ce ti-ai propus si nu are legatura cu dorinta ei, si, normal, se comporta ca atare (desi cred ca o astfel de circumstanta este una din ultimele cand tu ti-ai putea evalua odrasla ca fiind rationala, hihi!))

Putem dezbate daca progeniturile purtatoare de pampersi merita atributul de „rationale” dar, dincolo de asta, sau de ele, mai bine zis, calitatea de a fi rationala a gandirii unei fiinte umane este inalt dezirabila si, daca ne intereseaza sa traim vieti mai bune, adica sa fim fericiti, ar trebui sa ne preocupe si, in loc sa ne temem de ea sau sa o devalorizam, sa o cultivam sistematic, inclusiv la adorabilele aschimodii care ne submineaza incat dar sigur bugetele de venituri si cheltuieli.

Asa cum este bine sa respiri este la fel de bine sa fii o persoana rationala! (in cazul in care intentionezi sa-ti amintesti o singura propozitie din acest articol)

A fi rational nu inseamna a iti nega emotiile, dorintele, nevoile sau sentimentele ci a gandi in armonie cu scopurile tale (a gandi astfel incat sa iti atingi scopurile iar daca ma intrebi de ce este important sa iti atingi scopurile este randul tau sa-ti tragi nu o palma peste fata ci un ciocan peste degetele care te-au purtat pe acest blog: iti sugerez Sledgehammer, Peter Gabriel, din vremea adolescentei mele)

Fireste ca poti gandi si altfel in raport cu scopurile tale. Iti poti dori sa nu ajungi uda la intalnire si poti alege sa mergi prin ploaie, eventual rugandu-te sa fie insotita de grindina (cateva roci mai sanatoase te-ar putea ajuta sa-ti vii in fire). Iti poti dori o relatie de cuplu calma si linistita si poti alege sa te casatoresti cu cel mai agresiv si resentimentar barbat din cercul tau de cunostinte. Iti poti dori sa intri la un liceu prestigios si sa nu te prezinti la Evaluarea Nationala (recent incheiata).

Iti poti dori sa ajuti oamenii sa se vindece de unele probleme psihologice si poti alege o scoala de psihoterapie notorie pentru lipsa ei de rezultate sau pentru rezultatele intamplatoare pe care le obtine. Iti poti dori o silueta de viespe (WHR 0,72) si poti alege sa mananci in fiecare seara 500 de grame de inghetata cu ciocolata, in fata televizorului. S.a.m.d., ai prins ideea.

Poti fi o persoana irationala  si cel mai trist lucru ar fi sa nu-ti dai seama de asta. Ba chiar sa numesti aceste comportamente, autoglorificandu-te, creative, spontane sau originale. Nu, creativitatea sanatoasa/adaptativa este cu totul altceva. La fel spontaneitatea sau originalitatea.

Nu are nici un sens sa fii irationala. Irationalitatea nu te duce nicaieri, doar iti iroseste timpul, energia sau resursele si niciunul din acesti factori nu are reputatia de a fi infinit. Cand sunt constienti de cele mai bune interese ale lor oamenii  au nevoie sa fie rationali. De aici nu rezulta ca imediat ca noi (oamenii) suntem si capabili sa gandim bine, sa operam cu credinte (relativ) corecte despre realitate si sa luam cele mai bune decizii in vederea atingerii scopurilor. Dar putem depune eforturi serioase in aceste directii, eforturi care, mai devreme sau mai tarziu, se vor dovedi recompensatoare.

Oamenii rationali au sanse mult mai mari sa se bucure de viata si sa traiasca vieti pline de sens (fericirea eudaimonica, conform lui Aristotel) decat cei irationali. Cei irationali vor sa nu fie udati de ploaie dar circula prin ploaia torentiala fara umbrela. Apoi, eventual, sunt mirati de intreaga poveste.

Dar nu-i nimic, mirarea este inceputul intelepciunii.

Speranta de viata la nastere, in Japonia, la femei, a ajuns la peste 87 de ani. (Barbatii, peste tot in lume, traiesc mai putin.) Si noi (Romania) ne miscam in aceeasi directie. (Doar ca va mai dura.)

Pe de alta parte, desi pare important sa traiesti mult (cantitate), la fel de important ar fi sa traiesti bine (calitate). La ce bun sa traiesti 90 de ani daca ultimii 30 sunt chinuitori?

Doua (aproape tinere) femei pe care le cunosc de mult timp au demarat, cu aproape un an in urma, un proiect care tinteste exact aceasta a doua (sau a treia) parte a vietii.

Vad ca nu s-au potolit si sunt gata pentru un nou sezon:

https://seniorapps.wordpress.com/author/seniorapps/

Daca ai un parinte (relativ) in varsta, poate chiar un bunic sau o bunica, si iti pasa de calitatea vietii lor, ghici ce ai de facut?

Doua tinere absolvente de Psihologie (genul responsabil si serios) au avut o idee luminoasa. Aceasta:

http://dincolodeumbra.ro/

Daca simti ca ti adreseaza merita sa le scrii! Iti vor sugera sa faci tot felul de lucruri nazdravane, de exemplu sa mergi (pe jos, nu cu masina) sau sa inveti sa te bucuri de lucruri simple (categorie in care includ si prajiturile organice).

Din feedback-urile  pe care le primesc (acesta este un articol arhaic, din 2010) inteleg ca vizitatorii sitului sunt fie studenti, fie  deja absolventi ai unei forme de invatamant superior (inclusiv doctorat sau MBA). Prin urmare, oamenii care in decursul vietii lor au dat numeroase examene (si nu au copiat niciodata, nici macar o data, desigur). Asa ca ma voi referi la o experienta comuna: esecul la examen (pe care nu il echivalez cu restanta, un esec, pentru o persoana de tipul high achiever, poate fi o nota de 9).

Acum, daca te regasesti si tu in aceasta multime fericita expusa periodic evaluarii, sa nu-mi spui ca nu ai incercat sa-ti explici cauzele unui esec si asa:

• Profesorul a fost excesiv de sever
• Are ceva cu mine (m-a tinut minte de cand…)
• Nu a corectat lucrarea mea cu atentie
• Baremul era gresit (valoarea raspunsurilor era alta)
• Nu ne-au asigurat conditii corespunzatoare (prea cald, prea frig, zgomot, agitatie in amfiteatru)
• Nu m-am putut concentra din cauza … (urmeaza un eveniment in care ai fost implicat fara voia ta, de pilda un autobuz aglomerat in care ai calatorit)
• Pur si simplu am avut ghinion
• Colegii mi-au pus tot timpul intrebari si m-au scos din ritm
• Dumnezeu a dorit sa-mi dea o lectie

Ce au in comun toate aceste explicatii? Ceva simplu: evitarea responsabilitatii. Intotdeauna altcineva sau altceva este responsabil pentru esecul tau (al meu). Este foarte greu sa spunem „E vina mea” sau „Acest esec imi apartine” sau chiar „Eu sunt creatorul acestui dezastru”, si ce sa mai spun de „Am fost un tampit” sau „Nu ma duce capul la materia asta”?

De ce? De ce ne este asa de greu sa ne recunoastem greselile si sa renuntam la atribuiri externe ale cauzelor unui succes? (cu mecanismul polar, atribuirea succesului propriilor aptitudini, inteligentei, intuitiei, efortului, competentelor evidente) De ce este asa de usor sa aratam cu degetul si sa gasim vinovati in alta parte? De ce, cu o astfel de frecventa (mare) un altul sau altceva este responsabil pentru nereusita, inadecvarea sau ratarea noastra? (inclusiv vieti ratate, pentru a da textului o nota usoara de dramatism)

Psihologia sociala si neurostiintele au raspuns de mult: it’s all in our brains. Avem acest mecanism incorporat, cu scop de autoprotectie. Da, hai sa-i spunem bias de autoindulgenta. Un nume frumos pentru un set de strategii viclene (unde ne sunt inocentii de altadata?) al caror obiectiv este sa apere Eul de inevitabilele lovituri ale realitatii. Cum spunea, inspirat, cineva, „”esecul meu se datoreaza ghinionului sau altor prosti” (cat de adevarat, nu-i asa, mai ales a doua parte).

Gosling (1992, „Egocentric biases in availability and attribution”) le-a cerut profesorilor sa explice esecurile respectiv succesele (era sa scriu „succesurile”, urmand inconstient o erudita si tanara euro-parlamentara) elevilor lor. Cum era de asteptat, profesorii au pus performantele elevilor pe seama propriilor aptitudini pedagogice (stil de interactiune, mod de predare etc) iar pentru nereusite au apelat la atribuiri externe (v-ati prins, stimati studenti, daca va veti dovedi specialisti remarcabili asta se datoreaza profesorilor vostri in schimb, daca veti da chix, asta va arata potentialul modest, pe care profesorii l-au intuit de la bun inceput dar nu vi l-au comunicat, din compasiune)

E posibil ca acest mecanism sa fi fost selectionat evolutionist? Bineinteles, perceptia Eului (autoperceptia) permite o orientare si mai puternica spre supravietuire („uite, ai aici un organism, unul singur, asa ca baga-ti mintile in cap si conserva-l!”) Tu ai renunta de buna voie la un ochi? Poate „da”, daca ai avea in jur de 300. Insa nu ai decat doi iar asta ii face aproape de nepretuit. Chiar si un deget, desi ai 20, conteaza si nu exista motive rationale pentru a scapa de el sau a-l vatama, tinandu-l sub roata unei masini (apelez la imagini vizuale pentru a face ideea mai intensa). Poate un ovar sau un testicul? Cativa dinti din fata? Cu atat mai mult intregul, sistemul unic continator al acestor viscere sau membre merita protejat. Unicitatea lui este perceputa prin intermediul Eului. Simti ca esti un anume organism si nu mai este nimeni ca tine (iar tot ce este rar este si valoros, deci demn de a fi aparat cu strasnicie). Eul amplifica preocuparea pentru organism, te obliga sa-ti folosesti capacitatile mentale superioare in directia satisfacerii nevoilor lui. E adevarat, Eul se poate indeparta si chiar disocia de nevoile organismului dar asta e o alta, si nefericita, poveste.

Ce rost ar avea sa protejezi ceva lipsit de valoare? (mai stii casetofonul acela vechi, pe care l-ai aruncat dupa ce ai instalat combina muzicala?) Iar esecul exact asta face, iti distruge sentimentul valorii personale („nu e nimic de capul tau deoarece, poftim, nu ai trecut interviul, te-a parasit barbatul sau femeia, copilul tau are note proaste iar de notele tale din facultate, ce sa mai zic?”). E natural, din perspectiva motivatiei de supravietuire, sa atribui cauzele cuiva din afara organismului tau pentru a-ti proteja astfel valoarea personala si sa conectezi reusitele cu abilitati si calitati personale, de natura sa te faca sa vrei sa traiesti.

Era necesar ca biasul de autoindulgenta (numit si egocentric) sa existe si nu vad de ce ne-am supara atunci cand se manifesta. Pana la urma, suntem doar niste oameni incercand sa apucam urmatoarea masa. Pe de alta parte, recunoasterea greselilor (si corectarea lor, astfel incat sa nu mai repetam aceleasi sweet little stupid things) ne-ar putea asigura un avantaj evolutionist. Mi se pare ca ne aflam in acest punct. Aroganta creierului („eu sunt ok, e doar vina ta”) poate fi inteleasa si tratata cu rabdare, asa cum interactionezi cu un copil de care iti e foarte drag dar te innebuneste cu exigentele lui infantile. Privind mai indeaproape, o parte a creierului (lobii frontali) se raporteaza cu intelegere si calm la o alta parte (sistemul limbic) mai primitiva. Nu se pot desparti si ar fi absurda o incercare de separare (sa te rupi de emotiile si impulsurile arhaice), nu se pot ignora reciproc dar nici nu pot coabita fara sa comunice. Ar putea fi un semn de buna sanatate mentala si de adaptare superioara la realitate sa tina cont una de alta si sa-si negocieze nevoile. Tendinta de a fi partinitori exista si ii face amuzanti pe oamenii care sustin contrariul (si periculosi, de la un punct). Cred ca e mai bine ca ea sa fie cunoscuta si acceptata. Mai departe, exista loc pentru schimbari interesante. Crede-ma pe cuvant! Analiza mea este impartiala si obiectiva.