deoarece zeii au plecat

Acum cativa ani, pe o bancuta intr-un parc recent amenajat de primarul care este, stateam de vorba cu o prietena si ascultam, uimit, ingrijorarile ei privind anul 2012. Mai exact: 21 decembrie 2012, sfarsitul calendarului Maya si, cumva,  al intregii civilizatii (in unele interpretari hiper-anxioase).

La vremea respectiva am asigurat-o ca nu se va intampla nimic si, mai mult decat atat, vom sta pe aceeasi bancuta, poate chiar pe 21 decembrie, sau mai bine pe 22 (nu se stie niciodata, hi hi!), amuzandu-ne in legatura cu naivitatea incredibila a oamenilor (inclusiv a celor educati).

Ei bine, suntem in noiembrie 2012. Mai avem putin. Predictia mea se va adeveri desi asta nu ma face in nici un fel mandru. Doar ma ingrijorez, la randul meu, gandindu-ma cati oameni sunt in continuare prizonieri ai gandirii magice si nu reusesc sa depaseasca biasul superstitios al mintii.

Pe 21 decembrie nici nu se vor alinia planetele (si chiar daca s-ar alinia, asta nu ar avea nicio importanta pentru Pamant) si nici nu ne vom izbi de misterioasa planeta Niburu care se indreapta chiar acum catre noi, desi nu a detectat-o nici un astronom (sau au detectat-o dar tin informatia secreta, pentru a nu declansa panica-teoria favorita a mintilor paranoide).

Va fi o zi ca oricare alta, poate un pic mai friguroasa decat cea de azi.

Cu toate acestea, as indrazni sa mai fac o predictie: amatorii de esoterism pentru care gandirea stiintifica este o nuca mult prea tare vor afirma ca evenimentul mult-asteptat chiar s-a intamplat, doar ca a fost unul „spiritual” iar efectele in planul fizic vor aparea mai tarziu (cand?) deoarece au nevoie de timp pentru a se propaga din planul subtil in planul material.

Si uite-asa va incepe o noua asteptare, in acord cu calendarul (pa) paya.

Candva, intr-o alta viata, fiind profesor, aveam o ora speciala in cadrul cursului de comunicare dedicata modalitatilor psihologice prin care poti fi atragator, mai ales la prima intalnire cu cineva (sau cu un public). Si asta fara sa fiu prieten cu Richard la Ruina sau membru PUA (nici nu stiam de existenta lor). Cursul producea o emotie speciala din motive usor de inteles. Acum regret ca nu am inserat si urmatoarele doua versuri dintr-un poem genial al lui Octavian Paler:

Am invatat ca te descurci si ti-e de folos farmecul cca 15 minute
Dupa aceea, insa, ar fi bine sa stii ceva.

Tot frunzarind cartea domnului Paler, in cautarea pasajelor providentiale, am dat peste cateva care par foarte nimerite pentru un manual de psihologie clinica, sectiunea tulburari de dispozitie.Acuratetea descrierii mi se pare suspecta in sensul urmator: poate autorul chiar a avut un episod depresiv major:

Traiam cu simturile atipite, ca intr-o camera cu storurile trase, in care nu patrunde de afara decat putina lumina, cat sa nu te impiedici de lucruri, sa stii daca e noapte sau zi si ca astepti sa te lamuresti asupra celor ce ti s-au intamplat: cine a tras storurile? Si de ce? Si cine le va ridica intr-o zi, daca le va ridica?

Dar pana si miscarile necesare le faceam greu. Sufeream pana ce ma duceam in spatele garii sa beau apa sau sa inghit ceva din proviziile gasite in magazie.

Noaptea dormeam cu intreruperi. Cate un ceas, doua, ma afundam in somn, apoi ma trezeam leganat de vuietul vantului si stateam ascultand pana adormeam din nou.

Nu esti nici mort, nici viu. Te simti ca un foc care abia mai palpaie, gata sa se stinga. Stai cu ochii deschisi, te uiti intr-un punct fix, dar nu vezi nimic. Si nici nu te gandesti la nimic decat la propria ta oboseala de a trai si de a muri.Rastignit undeva intre viata si moarte, nu esti bun pentru nici una dintre ele.Parca plutesti in deriva si astepti sa fii aruncat pe un mal, ori al vietii, ori al mortii, ti-e egal.

PS Daca spun ca maine urmeaza fragmentele despre Dumnezeu, oare ma vei crede?

Ai vazut vreodata, de aproape (in marime naturala, nu in poze) un Super Ice Cube de la Chopard? Nici nu stii ce e, nu-i asa? (eu nu stiam pana adineauri) E un amarat de ceas in valoare de un milion de dolari (plus un maruntis de 100.000).

Poate iti sunt mai familiare unele exemplare de la Blancpain, Vacheron-Constantin (Costica?), Audemars Piguet sau  mai popularul Rolex. De ce ar da cineva 300.000 de dolari pe un ceas? Sau 70.000? Sau, Dumnezeule (din „ceasornicarul orb”, hi hi!), chiar si 5.000 USD?

Sunt doar niste ceasuri care arata ora!

Un Timex de 5 dolari, la mana a doua, este la fel de bun. Sau, si mai economic, nici un ceas daca ai deja telefon mobil (si cine nu are in zilele noastre?)

Si atunci, de ce oamenii (unii) cheltuie sume exorbitante (indecente?) pe obiecte (ceasuri, in acest caz) care isi indeplinesc functiile in acelasi mod in care o fac  si cele mai banale ceasuri? (ar fi mers aici „poncife”?-doar pentru connaisseuri)

Ok, unul din ceasurile acelea scumpe corecteaza erorile de miimi de secunda introduse de campul gravitational al Pamantului. Cui ii pasa daca stie ora exacta cu o aproximatie de 0,05 secunde? Nu acesta este motivul pentru care oamenii dau sute/zeci de mii de dolari pe ceasuri. Nu sunt niste nevrotici ai orei exacte. Si nu sunt nici personalitati de tip histrionic (ma refer la medii statistice, nu la indivizi izolati). Si atunci, de ce o fac? De ce investesc sume enorme pentru a intra in posesia unei informatii pe care, cu un pic de bunavointa, ar putea sa o obtina gratis?

Pentru ca nu intimitatile cu fiul lui Uranus si unul din cei 12 titani (Cronos) ii intereseaza. Fuck the time management! Cu totul altceva conteaza, nu cunoasterea hiperexacta a timpului. Daca as spune ca achizitionarea ceasurilor scumpe (si etalarea lor, neaparat, altfel unde e distractia?) este legata de reproducere m-ai crede?

Este dreptul tau sa nu ma crezi. Poate iti este teama de psihologia evolutionista. Eu o apreciez (cu discriminare). Iar una din predictiile ei exact asta este: oamenii isi vor semnala intr-un mod puternic statusul!

Doar cu ajutorul ceasurilor? Hai, nu fi copil(a)! Case, masini, haine de firma, computere, telefoane mobile (ai facut rost de iPhone 5?). Ce sunt acestea? Chiar e nevoie de o casa cu 6 camere? Sau de o poseta de 10.000 de euro? Sau de un Rolex Gold White Diamond de aproape 20.000 USD? (just for ladies)

Nu serveste la nimic (din perspectiva genelor egoiste) sa ai un status inalt daca nu il semnalezi. Aceasta este functia psihologica a obiectelor (foarte) scumpe. Sunt:

indicatori de status

Pamantul e plin de psihologi evolutionisti, varianta folk. Nu spun ca acesta ar fi un lucru rau (atentie la eroarea naturalista!). Constat, mereu, cu uimire (nu pot scapa de acest sentiment). Si, uneori, impartasesc.

PS Din pacate aveam un Harry Potter Premium Excenter, scuze, scuze, un Harry Winston, ma grabesc (spre moarte), pe la 40.000 USD dar nu stiu ce am facut cu el in timp ce eram intr-o stare modificata de constiinta, varianta jungiana. Am fost devastat de aceasta pierdere deoarece un asemenea ceas, intr-un calcul evolutionist (cavemen logic) este echivalent cu…off, nu indraznesc sa spun (tocmai m-am intors de la un ING Self Bank de la care am aflat, in timp ce ma uitam pe pereti, ca in Uganda, pe la 1600, o femeie putea fi cumparata cu doua scoici).

Poate ca nu esti un cititor al revistei Newsweek (eu sigur nu sunt), a doua mare publicatie saptamanala americana de informatii, dupa Time. Dar te-ar putea interesa faptul ca, la 31 decembrie, va aparea ultimul ei numar, si asta nu pentru ca a intrat in faliment ci pentru ca renunta la formatul print si pastreaza doar formatul digital.

Umbla zvonurile ca si The Guardian se pregateste de o miscare asemanatoare. Da, dispar ziarele si revistele, putin cate putin. Oare de ce? (raspunde-mi printr-o scrisoare clasica)