deoarece zeii au plecat

Daca ai fi un animal de sex masculin (e valabil si pentru celalalt sex), impins, din interior, de nevoia de reproducere, si sesizand ca nu esti singurul mascul care isi doreste o femela (esti in competitie cu altii), ce-ai face?

Desigur, ti-ai etala cele mai bune calitati! Este o „decizie” foarte inteligenta: „Uite cat sunt de valoros, alege-ma pe mine!” Ai fi de acord sa numim acest proces comunicare? „ Acestea sunt calitatile mele care, sper, ma fac dezirabil pentru tine” (nu e nicio trimitere subtila pentru specialistii in resurse umane care citesc acest articol, e ceva mult mai larg)

Daca nu-ti arati/demonstrezi calitatile, cum ar putea „ea” sa stie cat de bun esti? Comunicarea este foarte importanta. Vai, dar se pare ca am uitat ceva: nu esti singurul care aspira la ovulele domnitei. Mai exista si altii si, ce sa vezi, si ei au tot soiul de calitati. Si ei comunica, adica trimit informatii despre cele mai bune trasaturi ale lor.

Hmm, ce-i de facut in situatia aceasta? Tu chiar o iubesti! Ptiu, am vrut sa spun ca tu chiar vrei sa te reproduci (nu „tu”, ci genele tale, dar nu ne incurcam acum in detalii academice) Cum rezolvi aceasta problema de importanta cruciala? Daca nu te reproduci genele tale dispar din bazinul genetic. Ai trait degeaba, amice!

Ai inceput sa intelegi ce anume vreau sa-ti transmit? (am incredere in IQ-ul tau, ai putea chiar acum sa te ocupi de ultimul task dat de seful tau a carui moarte o doresti in secret insa preferi sa citesti acest blog inofensiv)

Aha, te-ai prins! Asa este. Fiind vorba de o competitie in care vrei sa te numeri printre castigatori (si nu printre loseri), nu te rezumi la a-ti etala calitatile. Le si exagerezi un pic. Poate un pic mai mult. De ce faci asta?

Pentru ca are sens (evolutiv). E adevarat, dupa un timp „ea” si-ar putea da seama ca nu esti atat de bun pe cat ai pretins insa e deja prea tarziu (pentru ea). Spermatozoidul tau s-a unit cu ovulul ei. Ti-ai atins obiectivul (si poti merge mai departe, evident).

Comunicarea intre indivizi a fost selectata evolutionist. Este utila. Insa comunicarea nu este mereu inocenta. Iti poti mari sansele de reproducere (si de supravietuire, dar asta e deja alta discutie) daca minti.

Fiind animale dornice de reproducere, suntem inclinati sa mintim.

Daca ai cel putin 6-7 ani (te lasa Mami sa citesti aceste articole?) ti-ai dat deja seama de asta. Comunicarea nu este „doar comunicare”, asa cum cred unele naturi poetice. Ar fi frumos ca lucrurile sa stea astfel si, probabil, chiar asa stau, intr-o lume ideala. Dar noi nu traim intr-o lume ideala ci intr-o lume reala. Si, in aceasta lume, uneori…

…comunicarea nu e doar comunicare. Este si manipulare.

PS E valabil si pentru tine. Si tu minti. Observa-te cu atentie!

Suntem in 1942 si tu esti un american. Un american alb, simt nevoia sa mentionez. Te-am ales la intamplare (esantion reprezentativ) si te intreb daca esti de acord cu segregarea rasiala (copilul tau sa invete la o scoala publica alaturi de alti copii cu pielea alba iar copiii populatiei de culoare, adica ai negrilor, sa inveti la scoli exclusiv pentru negri, de exemplu)

Tu raspunzi „Nu” la aceasta intrebare (nu esti de acord cu segregarea ci esti pro-integrare). Te anunt ca esti unul din cei trei ciudati (din zece) care au raspuns negativ. 3 din 10, 30 din 100 (30%), 300 din 1000, 3.000 din 10.000, 30.000 din 100.000, 300.000 dintr-un milion (ca si cum intreaga populatie a sectorului 6 ar dori ca baietii si fetele sa invete in aceeasi clasa iar toti adultii din restul sectoarelor care este preferand clase diferite pentru tanara generatie, in functie de sex)

Ok. Dar eu sunt o persoana curioasa si, mai ales, perseverenta, asa ca ma intorc peste 14 ani (1956) si-ti pun aceeasi intrebare. Fireste, nici tu nu estu un inconsecvent si raspunzi, din nou, „Nu”. Doar ca acum nu mai reprezinti o minoritate (30%) ci (aproape) o majoritate (49% daca intrebarea vizeaza exact segregarea scolara si 60% daca intrebarea se refera la segregarea asociata transportului in comun).

Ce s-a intamplat in numai 14 ani? De ce nu s-a produs aceasta restructurare in mentalul colectiv american in cei aproape 50 de ani care au trecut de la decizia Curtii Supreme din 1896 de a mentine segregarea rasiala? (argumentul inaltilor magistrati din acea vreme: „rasa alba este o rasa superioara”)

Ce anume exact s-a intamplat in cei 14 ani? Richard Wiseman lanseaza o ipoteza interesanta, oferind acest exemplu, printre multe altele, pentru a sustine principiul As If descoperit de William James (cel care, daca ai citit un articol precedent, si-a dat seama ca Sigmund Freud este un impostor).

In 1954 Curtea Suprema a Statelor Unite a declarat neconstitutionala legea privind segregarea copiilor in sistemul scolar. Imediat oamenii au inceput sa se comporte ca si cum nu exista o superioritate a rasei albe (respectand legea) desi in sufletul lor simteau altceva. Rezultatul: azi asa („copilul meu alb nu este superior prietenului lui negru”), maine tot asa si la fel si poimaine, la un moment dat credinta urmeaza comportamentul.

Adica cei doi americani (de la 3 la 5 sau de la 30% la 50%) care si-au schimbat credintele nu au facut-o in urma unor prelungite si costisitoare ore de psihoterapie sau a unor campanii foarte bine finantate de constientizare sociala? Nu, spune Wiseman, un tip care studiaza umorul, experientele paranormale si alte lucruri bizare.

Ei si-au schimbat credintele deoarece au inceput sa se comporte ca si cum ar fi avut alte credinte (egalitatea raselor) si, in timp (foarte repede) au ajuns chiar sa le aiba. Pentru a fi riguros pana la capat, nu Wiseman a spus primul asta ci un fost student la fizica, Daryl Bem, care s-a indragostit de psihologie observand  (si incercand sa-si explice) aceasta schimbare uriasa la nivelul publicului american.

Pe de alta parte, ce ti se pare ca spun astfel de evenimente sociale despre mecanicitatea mintii umane?

Sigmund Freud (tipul care se droga cu cocaina in timp ce le promitea oamenilor ca ii ajuta sa devina mai liberi, intelegandu-si fixatiile din copilarie) a fost o singura data in Statele Unite, in 1909, la Clark University (nu l-a mai invitat nimeni, dupa aceea)

La conferintele lui Freud a asistat si William James, pe atunci in varsta de 69 de ani si avand probleme cardiace (dar a facut un efort si s-a dus). Sa ne reamintim, in 1909 Freud avea 53 de ani si era deja o celebritate. William James, pe de alta parte, nu era nici el un anonim (a proiectat primul curs de psihologie din universitatile americane, in 1875 si este considerat parintele fondator al psihologiei moderne;ok, a avut si un frate scriitor, Henry James pe numele lui)

William James a fost un profesor special, indragostit de independenta gandirii, incurajandu-i pe studentii lui sa gandeasca liber si evitand sa-i indoctrineze cu ideile lui. In semn de recunoastere, cladirea departamentului de psihologie de la Harvard ii poarta acum numele.

Ti-ar placea sa stii cum l-a evaluat William James pe marele, imensul, maretul Sigmund Freud? In 1909, retine asta, adica in urma cu mai bine de 100 de ani. Ah, ador sa citez asta:

„the great psychoanalyst himself was both deluded and obsessed by fixed ideas”

PS Am o relatie nerezolvata cu autoritatea, clar! Ca si William James.

La insistentele unor tineri care se pregatesc (oare?) pentru a deveni psihoterapeuti am cedat si voi dezvalui un fragment dintr-un dialog pe care l-am purtat cu o clienta, cu mai mult timp in urma, cand credeam despre psihoterapie ca este mai eficienta decat este in realitate. Dialogul a fost inregistrat cu ajutorul unui dispozitiv ascuns in urechea unei statuete a lui Buddha, ales in mod deliberat pentru a inspira in clienta mea, dar mai ales in mine, starea de senilitate.

Cum? Ce-am zis? Ah, starea de seninatate, imi cer scuze, scriu de pe un smartphone foarte sensibil la atingere.

Clienta: Toti barbatii sunt la fel.

Terapeut (eu, cum ar veni): Anume in ce fel?

C: Vor mereu sa faci un lucru sau un altul.

T: Imi poti da un exemplu specific?

C: ei bine, prietenul meu m-a determinat sa vin aici.

T: Prietenul tau te-a facut sa vii aici.

C: Spune ca sunt mai tot timpul deprimata.

T: Imi pare rau sa aud ca esti deprimata.

C: E adevarat. Sunt nefericita.

T: Te gandesti ca faptul de a veni la mine te va ajuta sa nu mai fii nefericita?

C: Am nevoie de ajutor, acest lucru imi este clar.

T: Ce-ar insemna pentru tine sa primesti ajutor?

C: Probabil as invata sa am o relatie mai buna cu mama mea.

T: Spune-mi mai multe despre familia ta.

C: Mama mea are grija de mine.

T: Cine altcineva din familia ta mai are grija de tine?

C: Tatal meu.

T: Tatal tau?

C: Tu semeni cu tatal meu din anumite puncte de vedere.

T: Ce asemanari vezi?

C: Nu esti foarte agresiv dar mi se pare ca nu ai fi dorit ca eu sa observ asta.

T: Ce te face sa crezi ca nu sunt foarte agresiv?

C: Nu discuti in contradictoriu cu mine.

T: De ce crezi tu ca nu te contrazic?

C: Pentru ca te temi de mine.

T: Iti face placere sa te gandesti ca ma tem de tine?

C: Tatal meu se teme de oricine.

T: Ce altceva iti mai vine in minte cand te gandesti la tatal tau?

C: Persoane dominatoare.

T: Are asta vreo legatura cu faptul ca ai venit aici presata de prietenul tau?

Off, urasc transcripturile, asa ca ma opresc aici. Pretty smart, nu? Hai, zi ca nu am pus bine intrebarile! Fireste ca le-am pus bine, doar sunt profesionist. Insa as vrea sa-ti fac o marturisire: nu sunt intrebarile mele! Da, recunosc, terapeutul nu sunt eu (dar am o statueta a lui Buddha care imi aminteste de trecutul meu de Boddhisattva dintr-o existenta posterioara) insa dialogul este real.

Da, acest dialog a avut loc in realitate iar eu am intrat in posesia lui prin intermediul lui Robert Sternberg (un mosulica de treaba in varsta de 63 de ani, fost presedinte APA), ocazie cu care ii multumesc! (si ii fac si un pic de publicitate gratuita)

Dar cine este terapeutul? Sa fie un barbat? Sa fie o femeie? Da-mi voie sa te surprind, terapeutul (sic!) nu este nici un barbat, nici o femeie. Si nu este nici transsexual. Nu, imi pare rau, nu public secvente de dialog terapeutic cu origini extraterestre. In acest moment aproape sigur crezi ca ma joc (din nou?) cu ideile (sau doar cu sunetele), de aceea simt nevoia sa te asigur ca sunt serios.

Terapeutul este un calculator!

Cum, e capabil un calculator sa puna astfel de intrebari fara sa fi petrecut 2-3 ani relaxanti (dar scumpi) intr-o scoala de formare? Ihm! Trebuie sa fie un calculator performant,  o chestie din asta suprarealista de care doar japonezii sunt in stare!

Nope! Este un amarat de calculator din 1966! (cu un an inainte sa ma nasc) A fost creat (programul) de un anume Joseph Weizenbaum, de la M.I.T, intr-o perioada in care Carl Rogers era considerat un zeu (am trecut si eu prin faza asta, recunosc). Si, in spiritul corectitudinii politice, mai dezvalui un amanunt: „terapeutul” se numeste Eliza.

Poate nu am fost explicit: Eliza este o masina. Ea pune intrebari fara sa inteleaga o iota din ceea ce discuta. Si pariez ca, daca nu ti-as fi marturisit, impulsionat de cea mai sincera si onesta autenticitate, nu ti-ai fi dat seama.

De aici nu vreau sa intelegi ca psihoterapia centrata pe client (numita candva si „rogersiana”) ar fi lovita (mortal) de banalitate. Dar nu vreau sa intelegi nici altceva.

PS Doar de dragul anumitor cititori mai mentionez ca un anume Kenneth Colby, in 1963, a creat un program de calculator capabil sa interpreteze rolul unui client paranoid (Parry) in dialogul cu un psihoterapeut. Da, am si fragmentul acesta de dialog insa nu-l dau publicitatii deoarece nu vreau sa se interpreteze gresit. Dar nu rezist urmatoarei fantezii: cum ar fi daca Parry ar solicita ajutorul Elizei?

Colby K., “Artificial Paranoia.” Artif. Intell. 2(1) (1971), pp. 1–25

Colby K., “Turing-like Indistinguishability Tests for the Validation of a Computer Simulation of Paranoid Processes.” Artif. Intell. 3(1-3) (1972), pp. 199–221

Weizenbaum, Joseph (January 1966), “ELIZA — A Computer Program For the Study of Natural Language Communication Between Man And Machine”, Communications of the ACM 9 (1): 36–45, doi:10.1145/365153.365168

Tu muncesti (cum, chiar acum, cand citesti acest articol?) si, din banutii pe care ii primesti, accepti sa virezi o parte spre Fondul National al Asigurarilor de Sanatate (adica iti platesti asigurarea de sanatate). Dupa aceea, normal, te imbolnavesti. Dar ai asigurare, nu-i asa? Mergi la spital si nu este necesar sa achiti (integral) consultatia/interventia deoarece ai asigurare (altfel ce rost ar avea sa platesti asigurarea atunci cand esti sanatos?)

Ah, dar stai putin! La ce spital ziceai ca te duci? La unul de stat sau la o clinica privata? Pentru ca sa stii ceva: daca mergi la un spital privat degeaba ai (vei avea) asigurare medicala, acolo platesti integral. In acest caz, de ce mai mergi la un spital privat? (e ca si cum ai plati asigurarea de doua ori)

Sau poate ca intrebarea nu e bine pusa si trebuie reformulata: de ce mai platesti asigurare daca nu poti beneficia de ea asa cum alegi tu? (prietene, intreaba-i pe cei pe care i-ai votat, ei decid daca ai dreptul sau nu sa alegi servicii de o calitate mai buna avand asigurare medicala platita la zi)

Pe scurt: daca ai asigurare de sanatate, gratie unei contributii platite constiincios, trebuie sa mergi la un spital de stat, indiferent cum este el (si asigurarea ti se activeaza). Poti merge si la un spital privat, daca vrei, insa acolo asigurarea nu-ti foloseste la nimic. Dar banii platiti de tine (prin contributie) sunt folositi de un altul, cel care merge la un spital de stat.

Cool! Tu platesti si un altul beneficiaza. Compasiune budista, in opinia mea, desi nimeni nu circula prin tarisoara in robe portocalii. And just for fun: ministrul Sanatatii este un liberal.

PS Acest articol nu ar fi fost posibil fara tanarul jurnalist la care m-am referit anterior si care scrie intr-o maniera mult mai documentata si serioasa. Eu doar am sintetizat. Doamne Dumnezeule cel facator de minuni si adept al gandirii critice, iti multumesc ca sunt sanatos! Ma mai jeneaza tumoarea, uneori, dar e ok. Umoarea, umoarea am vrut sa spun, ce-o fi cu actele astea ratate din ultimul timp? Poate ar fi bine sa merg la medic, asa, preventiv. Da, da, asa voi face. Merg la un medic adevarat, un saman cu jeep (jur ca este adevarat, mi-a povestit cineva care s-a intors din Peru, dar nu dau alte informatii, e confidential).