Ai auzit cumva de ghilotina lui Hume? (dar de David Hume?) Hume a fost un filosof scotian (unul destul de inteligent din moment ce este mentionat, adesea cu admiratie, in toate manualele de filozofie) si lui i se datoareaza distinctia este-trebuie, reluata ulterior (Hume scria prin 1740) de un filosof englez pe nume G.E.Moore (in 1903) in ceea ce acum s-a incetatenit, in limbajul de specialitate, drept eroare naturalista (the naturalistic fallacy)
In esenta, David Hume ne-a ajutat sa intelegem diferenta dintre fapte si valori, respectiv dintre ceea ce este descriptiv (ceea ce este) si ceea ce este prescriptiv (ceea ce trebuie sa fie). Oamenii care cad in capacana erorii naturaliste il confunda pe „este” cu „trebuie”, adica au tendinta de a crede ca ceea ce este natural este, simultan, si bun (ai baut vreodata suc de fructe pe a carui eticheta scria „100% natural”? Departamentele de marketing au inteles foarte repede vulnerabilitatile oamenilor la eroarea naturalista)
Insa orice om care este capabil de gandire rationala (si o exercita) intelege ca nu tot ce este natural este si bun (dupa cum nu tot ce este artificial/nenatural este rau). Cutremurele sunt naturale (si ucid sute de mii de oameni). Tuberculoza este naturala. Virusii (HIV, anyone?) sunt naturali. Microbii sunt naturali.
Iar vaccinul nu este natural (insa l-a salvat pe copilul tau de la o moarte pe care un parinte foarte sarac, din Somalia, de exemplu, nu o poate preveni in cazul copilului lui). Nici spalatul pe dinti nu este natural si trebuie invatat.
Daca am lamurit acest lucru de la bun inceput si vei fi atent(a) sa nu comiti eroarea naturalista, adica sa nu consideri ca ceea ce urmeaza sa citesti (o descriere stiintifica) este totuna cu felul in care trebuie sa stea lucrurile (prescriptie), adica, daca faci diferenta intre fapte (cum sunt lucrurile in mod natural) si valori (cum ne dorim sa fie lucrurile, fiind fiinte inzestrate cu gandire si constiinta), putem continua.
Iata si vestile pe care ni le aduce o disciplina stiintifica (pe care ai studiat-o si tu multi ani, in generala si liceu), anume biologia:
Regnul animal contine un numar de increngaturi (anelide, viermi lati, nematode, cordate etc.). Cordatele sunt animale al caror corp este sustinut de un ax rigid. Ele se impart in mai multe clase: pesti, reptile, mamifere, amfibieni, pasari (mai tii minte cand am intrebat daca sunt sau nu „la egalitate”? La asta ma refeream, la faptul ca sunt clase de animale).
Cea mai interesanta clasa pentru noi o reprezinta mamiferele (deoarece apartinem de ea). Mamiferele sunt animale cu sange cald care isi alapteaza puii (si pasarile sunt animale cu sange cald dar ele nu isi alapteaza puii si, in plus, depun oua; sau oo, hihi!)
Clasa mamiferelor are mai multe ordine (rozatoare, carnivore, primate etc.) Primatele (din care facem parte si noi) sunt maimute si alte animale similare (oamenii: homo sapiens sapiens) cu maini si picioare care pot prinde obiecte. Din faptul ca suntem primate, asemenea maimutelor, nu rezulta ca „ne tragem” din maimute ci ca suntem inruditi cu ele.
Un ordin, la randul lui, de pilda carnivorele, are mai multe familii (feline, canine etc.), familiile au mai multe genuri iar genurile, finalmente, au mai multe specii (deci : ”genul” este o categorie mai larga decat „specia”). Cam asa arata regnul animal despre care am invatat in clasa a… (ah, nu-mi amintesc)
Si acum sa ne uitam la fapte, mai exact la o anumita categorie de fapte. In primul rand, cate specii de mamifere exista? Raspuns:
In jur de 4000.
Cum sunt aceste mamifere din punct de vedere al comportamentului sexual? (acest document se inscrie in seria documentelor despre dopamina, molecula dorintei si, implicit, a dorintei sexuale) Sunt mai degraba inclinate catre parteneri sexuali multipli sau catre monogamie? Raspuns:
Doar cateva specii sunt monogame.
Pe aceasta lista scurta intra gibonii (o specie de maimute), castorii, unele tipuri de vulpi, vidrele, liliecii, tamarinii, cateva specii exotice si unele tipuri de soareci. Ti se pare ca lipseste cineva? Cineva important?
Da, noi lipsim. Oamenii. Homo sapiens sapiens. Nu suntem monogami (esti treaza, da? Nu am spus ca nu putem fi monogami sau ca nu putem alege sa fim monogami ci doar ca, din punct de vedere biologic, nu suntem monogami. Dar gibonii sunt, fapt care ne poate enerva.
Printre mamifere monogamia este ceva foarte rar. Iar urmatoarea intrebare, pentru un cercetator, este, desigur, „de ce”? De ce lumea este asa cum este? (si nu este altfel) Din pacate biologii nu pot vorbi cu selectia naturala (sa o supuna unui interogatoriu) deoarece selectia naturala nu este o persoana sau cineva care sa aiba o minte. Selectia naturala este un proces si tot ce pot face oamenii de stiinta este sa ghiceasca (si, ulterior, sa verifice) de ce un anume comportament a fost selectat iar altul nu.
In acest caz (absenta monogamiei) raspunsurile sunt simple. Toate mamiferele detin gene (ca orice gene, „interesate” sa se reproduca de foarte multe ori, pentru a-si maximiza sansele de a ajunge pe generatia urmatoare) si, in mediile in care mamiferele au evoluat, genele care au supravietuit si au fost selectate au fost cele care „au construit” creiere infidele, adica creiere (si corpuri) orientate catre a avea mai multi (si nu mai putini sau unul sau deloc) parteneri sexuali.
Mai multi parteneri sexuali inseamna mai multe sanse de a ajunge pe generatia urmatoare (mai ales in cazul masculilor, voi reveni) si mai inseamna, de asemenea, mai multa diversitate genetica (deci sanse mai mari ca unele progenituri sa iasa castigatoare la loteria generica si sa detina, „in proprietate”, caracteristici mai bine adaptate la mediile in care vor urma sa traiasca)
Asa cum nu este bine sa-ti pui toti banii la o singura banca (ce te faci daca da faliment?) sau asa cum nu este mai bine sa-ti pui toate ouale (?!) intr-un singur cos, tot asa nu este mai bine, din perspectiva genelor de mamifer, sa te imperechezi cu un singur partener, de-a lungul sezoanelor de imperechere pe care le ai de-a lungul vietii. Insa exista si exceptii, cum tocmai am precizat, adica gene „fidele” care si-au croit drumul prin istoria evolutionista, reusind sa supravietuiasca.
Multa vreme s-a crezut despre pasari ca sunt monogame (92%, afirmatia ornitologului David Lack) dar si acest lucru s-a dovedit a fi un mit. Nu, nici lebedele nu sunt monogame! Nici macar gibonii, ca sa revin la mamifere, nu sunt tot timpul monogami, adica, uneori, calca si ei pe bec. Toate aceste informatii au putut fi acumulate pe masura ce observatiile empirice si metodele de investigare („cu cine a fost facut acest pui?”) s-au dezvoltat.
Exista, totusi, macar o singura specie care sa fie 100% monogama, toata viata? Ei bine, DA! (vezi, am si vesti foarte bune). Este o specie de vierme. Se numeste Diplozoon paradoxum (ai chef sa-i memorezi numele?). Traieste inauntrul anumitor pesti, in branhii, mai exact.
Si acum sa revenim la cea mai importanta intrebare. De ce? De ce selectia naturala a favorizat, la o scara atat de mare, „promiscuitatea” sexuala? De ce este „infidelitatea” mai valoroasa, ca strategie de reproducere, decat „fidelitatea”? De ce chiar si oamenii care le sunt devotati partenerilor de viata simt, uneori, atractie sexuala (chiar foarte intensa) pentru alti barbati sau alte femei? (si de ce un presedinte al celei mai puternice natiuni de pe glob cedeaza impulsului riscand initierea procedurii de suspendare?)
Te las pe tine sa te gandesti! (si revin cu partea a doua)