A trecut ceva timp de cand nu am mai scris despre dileme etice. Nu iti este dor de una, asa, de week-end? (mai ales daca esti in vizita la parintii tai in varsta)
Hai sa-ti povestesc un pic despre Claudiu (numele este schimbat) si tatal lui. Tatal lui deprimat (sever) deoarece si-a pierdut sotia (mama vitrega a lui Claudiu) intr-un accident stupid (nu sugerez ca ar exista si accidente inteligente). Au trecut trei luni de la neverosimilul eveniment (nu cred ca doresti amanunte) si tatal lui Claudiu nu si-a revenit. De fapt, nu doar ca nu si-a revenit (din soc) dar, pe zi ce trece, pare a aluneca in acea prapastie pe care orice depresiv o cunoaste (si despre care Andrew Solomon a scris atat de bine in The Noonday Demon incat era sa primeasca premiul Pulitzer).
Tatal lui Claudiu nu mai vrea sa traiasca. I se pare ca nimic nu mai are sens (am uitat sa precizez, are 73 de ani si, tehnic vorbind, a depasit speranta de viata, in Romania, cu 3 ani-cum iti suna aceasta afirmatie in timp ce il privesti pe tatal tau?). Si este destul de aproape de implinirea dorintei lui sinucigase deoarece este hipertensiv iar doctorul i-a recomandat intr-un mod deosebit de puternic (a tipat la el?) sa elimine sarea din alimentatie deoarece risca un infarct in urmatoarele 6 luni.
Dar la fel de bine doctorul respectiv putea discuta cu un perete (sau cu un scaun, hi hi!). Seniorului (sa-i spun direct „batranului” nu-mi vine, poate apuc si eu 73 de ani) nu-i pasa. Nu tine cont de nicio recomandare. De cate ori are ocazia le spune celor din jur sa-l lase in pace, deoarece este viata lui si el decide cum sa o traiasca.
Acestea fiind zise (in mod repetat), nici gand sa elimine sarea din alimentatie. Tatal lui Claudiu nu mai este interesat de propria lui protectie. Insa Claudiu este! (deoarece il iubeste) Si stii ce a facut?Ia sa vedem, ghicesti? (sau iti amintesti, daca ai fost intr-o situatie asemanatoare)
Da, prietene, asta a facut: intr-o zi, cand tatal lui era plecat de acasa (nu, nu la plimbare, depresivii nu au astfel de apucaturi), a aruncat toata sarea din casa. Sau, ca sa reformulez: i-a violat intimitatea. Nu i-a respectat libertatea de a decide pentru viata lui (sau moartea lui).
„Il iubesc pe tatal meu si vreau sa-l salvez de propriul lui instinct autodistructiv”, imi spune Claudiu (telepatic, desigur, nu mi-am pierdut de tot antrenamentul senzorial si rudimentele de gandire infantila). Ce gest frumos, nu-i asa? Sau nu? Tu ce parere ai? (te intreb retoric, nu-mi scrie ca nu am timp de corespondenta)
A procedat corect (din punct de vedere moral) Claudiu sau a gresit?
Te rog, citeste intr-o stare ne-alterata de constiinta! Nu te intreb ce ar fi fost bine, sau mai bine, sa faca acest fiu iubitor. Nu vreau sa examinezi cel mai bun curs al actiunii (sau cel mai rau). Doar concentreaza-te pe ceea ce deja s-a intamplat si hotaraste, conform valorilor tale, daca, in viziunea ta, Claudiu a gresit sau a procedat bine. Ah, si nu uita sa oferi argumente! Tie insati! (sper ca ai acest obicei minunat, se spune ca ar dezvolta gandirea critica) Este foarte usor sa spui „da, a gresit grav” sau , dimpotriva, „la fel as fi procedat si eu”. Mai greu este sa spui de ce. Dar merita sa incerci!