1 000 de articole (plus altele)

18 08 2013

De la lansarea sitului in ianuarie 2010 si pana in acest moment au trecut mai bine de 1000 de zile si, probabil, 1000 de articole (cele mai multe dintre ele mutate deja pe  scoala-de-psihologie.ro) Pentru ca nu mi-am propus sa devin popular mi-am permis sa pun in circulatie idei tulburatoare, de exemplu ca psihoterapia este, in cea mai mare parte a ei, un urias efect placebo (de aceea pot coexista teorii din cele mai diverse, cu sau fara sens si care, fireste, se bat cap in cap) sau ca deciziile noastre cotidiene sunt influentate de mecanisme cognitive distorsionate, cu o baza evolutionista (vezi legatura dintre convingerea de tip religios si „falsul pozitiv”).

Desi nu am menajat spaimele nimanui situl s-a bucurat de o audienta in jurul a 4-5000 de vizitatori unici in fiecare luna. Intre timp daimonul interior a urmat un training mumbo-jumbo pe tema compasiunii (varianta tibetana) si, sub influenta lui, am hotarat sa ma adresez unui numar mai mic de cititori, intr-un alt cadru.

Asa ca am inceput sa scriu pe o alta interfata la care au si vor avea acces acele persoane disponibile sa plateasca, la un moment dat, cel mult 10 dolari pe luna. Un cost mic pentru beneficiul de a afla in ce moduri realitatea este altfel decat pare si ce se poate face (if anything) pentru a avea o relatie prietenoasa (si uneori adorabila) cu ea.

Cititorii din strainatate sunt primii care au avut acces la „noul sit” (hihi!) si urmeaza, in curand, cele 10-15 suflete nevinovate din Romania (nu-mi imaginez ca vor fi mai multi masochisti). Pentru a face lucrurile in ordine voi anunta, nu peste mult timp, intervalul de timp in care o anumita categorie de varsta (21-30, 31-40 etc.) imi poate scrie in vederea unui abonament. Da, minorii nu sunt acceptati dar sunt asteptati sa se maturizeze.

PS Din cand in cand (foarte rar) voi publica pe al doilea sit pe care il detin (deja mentionat) cate un articol din „universul paralel”. Articolul va fi disponibil doar cateva zile.

Publicat in Akena | Comentarii oprite

problema hainutei

29 07 2013

Esti parinte de vietate dragalasa? (inca nu, ok, te anunt, pe baza oglinzii mele magice ca sunt mai mult de 50% sanse sa devii, mai ales daca nu folosesti zilele acestea mijloace contraceptive) Iata un dialog (folosesc eufemisme) banal, intr-o dimineata, intre tine si adorabila ta progenitura:

(afara sunt in jur de 7-10 grade si nu sunt semne ca se va incalzi)

Pune-ti hainuta pe tine si hai sa mergem!

… (comunicare nonverbala)

Ti-am spus sa te imbraci. Acum!

… (indescifrabil)

De cate ori ai avut acest „dialog”? Bine, bine, tu, nu, dar hai sa ne gandim la un parinte care face asta de sute sau mii de ori. Inteleg prin „asta”  a da ordine, a folosi propozitii la imperativ, a comanda, a controla in mod rigid (unii ar spune „ferm”, hihi!) comportamentul copilului (care este silit/obligat sa se imbrace cu hainuta care il va proteja de frig)

Dar, Adrian, tu vrei sa-mi raceasca copilul? Sau sa tremure de frig in mod absurd?

Fireste ca nu vreau asta. Ma intreb daca nu cumva aceasta problema (protectia fizica a copilului: confortul lui termic) se poate rezolva si altfel, anume respectand si incurajand nevoia lui de autonomie.

Raspunsul este „da” (altfel nu as scrie acest articol). Dar pana la a-l afla (ah, deja il stii!) te intreb: expus de sute si mii de ori la astfel de mici situatii in care simte ca nu are nici un fel de control asupra vietii lui, ca nu ii sunt permise alegeri care au de-a face cu viata lui (Vreau sau nu sa-mi fie frig? Cat de rezistent sunt? Este placut sau nu sa tremur?), ce fel de adult va deveni?

Va deveni un adult capabil sa gandeasca, eventual repede, cu mintea lui, doritor sa aiba un cuvant (puternic) de spus in ceea ce priveste viata lui, un adult care sa iubeasca si sa protejeze, nu doar la el, libertatea de a alege? Sau va deveni un adult care nu va pretui aceasta libertate (pe care nu a ajuns sa o inteleaga, prin mii de mici experiente care au presupus alegeri potrivite varstei lui)? Poate un adult mai tot timpul rebel, luptandu-se la nesfarsit (si in mod inutil, adica nevrotic) cu fantomele trecutului?

Ce crezi?

Da, plecand de la o hainuta pe care il obligi sa o imbrace, pentru binele lui, evident. Si azi, si ieri, si maine, si in toate zilele lui viitoare, poate chiar si in adolescenta. Mici actiuni. Mici decizii. Mici situatii in care libertatea de a alege poate fi iubita si incurajata (la tine ma refer!) sau, dimpotriva, in care aceeasi libertate nu este recunoscuta ori este chiar dispretuita (cum ar fi daca partenerul tau ti-ar spune tie cu ce sa te imbraci in fiecare dimineata?)

Efecte cumulative. Nu la nivelul structurii de personalitate (asupra careia parintii au o mica influenta, daca exclud uriasa influenta reprezentata de genele transmise deja) ci la nivelul atitudinilor si valorilor.

Iar libertatea  este o mare, o foarte mare valoare, cel putin in opinia mea. Cum modelezi pozitia mentala a copilului tau fata de libertate?  Este posibil sa-i transmiti mesaje gresite, in fiecare zi, fara sa-ti dai seama? Este posibil sa-l privezi de sansa de a gandi pe cont propriu? (la naiba, chiar e frig, ma intorc sa-mi iau hainuta)

Mici decizii (pe care i le refuzi), in fiecare zi. Ani in sir. Cum te astepti sa-si antreneze capacitatea de a lua decizii in mod responsabil? (adica fara sa-i invinovateasca pe altii pentru deciziile proaste pe care le-a luat) Privandu-l de posibilitatea de a lua aceste decizii sau, dimpotriva, oferindu-i, cat mai des cu putinta, aceasta posibilitate?

Ordonandu-i sa se imbrace sau actionand altfel?  (este si o metafora, da?)

Dar, Adrian, daca nu il oblig sa se imbrace va suferi de frig!

Cu siguranta ca va suferi si nu vrei asta (nici eu). Dar cum ar putea afla ca exista o legatura intre decizia lui (nu o iau, ma simt bine asa!) si consecintele ei (brr!)? Nu cumva are nevoie de o experienta concreta? (poate mai multe, hihi!) Apropo, stii ca, in realitate, oamenii  (mari) sufera de tot felul de lucruri? Iar lucrul acesta se intampla, uneori, pentru ca evita sa ia decizii majore (de exemplu raman in joburi pe care le detesta in mod sincer) sau iau decizii proaste (negandite suficient, impulsive, sub influente externe) deoarece nu au un antrenament indelungat in luarea deciziilor?

Si cum au ajuns aici? Cumva pentru ca parintii lor i-au incurajat in mod repetat sa faca alegeri potrivite varstei si sa-si asume consecintele (al dracului de frig!), consecinte modeste in acele conditii (nu e nicio drama daca tremura putin) sau pentru ca li s-a spus mereu cum sa se imbrace, ce sa manance, cat sa manance, unde sa se joace, cu cine sa se joace si, preferata mea, ce sa gandeasca?

Nu mi se pare ca intalnesc multi oameni liberi (cei care, la televizor sau pe pagini de Facebook, se opun autoritatii sau regulilor, uneori intr-o maniera care pare civilizata si alteori de-a dreptul ridicola, prin comentarii stupide, imi par doar niste adolescenti intarziati, blocati in timp) Oamenii liberi au proiecte valoroase. Oamenii liberi construiesc ceva. Daca au idei proaste nu invinovatesc pe nimeni pentru asta, nu se victimizeaza, nu se plang pe la colturi (sau pe retele sociale) ci incearca sa repare, invata din propriile lor prostii si cauta solutii.

Nu sunt sigur daca au fost lasati sa-si alega hainutele dar, daca au fost, sunt sigur ca, de cateva ori, nu le-au ales si apoi au descoperit, uimiti, consecintele. Noi toti descoperim, mai devreme sau mai tarziu, consecintele. Cred cu putere ca este mai bine sa le descoperim mai devreme, cand costurile sunt mai mici.

In cazul  in care te doare sufletul doar gandindu-te cum Praslea va tremura din cauza frigului (si a propriei lui decizii) iti sugerez o abordare win-win pentru amandoi, in sensul ca iti protejeaza si tie anxietatea si ii protejeaza si lui, partial, dreptul de a alege:

Vrei sa te imbraci acum sau vrei sa o iei in manuta si sa o imbraci cand vei dori tu?

PS Manipulare, stiu, stiu!  Dar iti propun un nume mai frumos: alegeri inauntrul unor limite. Si pe masura ce creste, limitele incep sa dispara, una cate una. Limitele puse de tine, asta vreau sa spun. Daca el isi va pune limite singur, si ma refer nu la limite nevrotice ci la limite sanatoase, urmeaza sa afli. Doar tu  ai ales sa faci copii, nu-i asa?

 

Publicat in Psihologia copilului si a parintilor | Comentarii oprite

clientul nostru, stapanul nostru

27 07 2013

Membrii grupului Apps de vacanta primesc documente destul de des, astfel incat mintile lor sa fie active chiar si atunci cand savureaza (tactil) placerea unei zile minunate de plaja (sau a unor ore suplimentare, la birou). Doar pentru a-ti intretine curiozitatea am hotarat sa-ti ofer un document nou-nout, primit de nefericitii mentionati mai sus chiar astazi (acum cateva minute). Fara emoticoane, desigur:

DOCUMENT 4

Nevoia noastra de consistenta (armonia intre credintele despre sine si comportament) si angajamentele pe care le genereaza pot fi folosite, fara scrupule, impotriva noastra. Iti voi da un exemplu din sfera vanzarilor, mai exact o tehnica pe nume…

…lowballing.

Hai sa presupunem ca vrei sa iti cumperi o masina noua (nu ca ai avea nevoie dar vecinii tocmai si-au luat alta) si mergi la un showroom unde se afla marca ta preferata. Mai mult decat incantat de prezenta ta dealer-ul spune ca are o masina aproape pregatita pentru tine (care te astepta, adica) la un pret foarte bun (se incadreaza in bugetul tau de 15.000 de euro)

Te costa doar 14.612 E. Nici nu mai stai pe ganduri (te vezi deja la volan, salautandu-i pe vecinii tai care nu-si permit masini mai scumpe de 10.000 E) Dealerul iti aduce actele (o multime de documente) si incepi sa le semnezi. Doar ca, la un moment dat (2-3 minute), stingherit (nu e deloc jenat, in realitate, doar interpreteaza un rol, ca un actor), iti spune ca este posibil sa fi facut o greseala, din dorinta de a te ajuta, si trebuie sa verifice cateva lucruri impreuna cu managerul lui.

Se scuza si te roaga sa astepti cateva minute. Astepti 10-15 minute, interval in care visezi in continuare la noua ta viata, la volanul acestei masini minunate. Dealerul se intoarce si, cu o privire incarcata de regrete, iti spune ca a calculat in mod eronat pretul iar masina costa, de fapt, 15.150 de euro, adica un pic peste bugetul tau.

Fireste ca esti dezamagit. De la 14.612 la 15.150 sunt aproape 500 de euro. Dar, la naiba! Deja te-ai vazut conducand-o, deja te-ai bucurat de achizitie, deja ai inceput sa semnezi actele. Accepti! Nu mai revii asupra deciziei (desi acesta ar fi cel mai rational lucru: poate ar fi bine sa mai cercetez piata, poate gasesc o masina identica la un pret mai mic)

http://psycnet.apa.org/journals/psp/36/5/463/

Cialdini, R.B.; Cacioppo, J.T.; Bassett, R.; Miller, J.A. (1978). “Low-ball procedure for producing compliance: Commitment then cost”. Journal of Personality and Social Psychology 36 (5): 463–476. doi:10.1037/0022-3514.36.5.463.

Ce s-a intamplat?

  • Ti s-a oferit produsul pe care il cautai la un pret atragator
  • Ai fost intrebat (verbal) daca esti de acord si, apoi, angajamentul tau de a cumpara a fost consolidat prin initierea procedurilor scrise
  • Ai fost lasat sa anticipezi experienta foarte placuta de a detine produsul in proprietate si de a-l folosi
  • Apoi ti s-a propus o noua intelegere, mai costisitoare

Aceasta procedura exploateza nevoia de consistenta (am spus deja ca voi cumpara si, iata, chiar am inceput sa semnez actele) si disonanta cognitiva care apare din nerespectarea angajamentului (verbal si, partial, scris), la care se adauga dezamagirea de a nu trai experienta deja anticipata, care parea atat de aproape. Nu este usor sa rezisti acestei presiuni interne.

As putea merge la un alt dealer. Asta imi va consuma timp si, probabil, pretul nu va fi cu mult mai mic. Tot sunt aici. Am inceput deja sa semnez actele Masina imi place..De ce sa ma mai complic? Fie, voi accepta noul pret!

Bine ai venit in suckers community, o comunitate din care facem parte  cu totii, nascuta, intr-un fel, si cu concursul neintentionat al psihologiei sociale (care studiaza aceste mecanisme) Doar ca, daca semenii nostri din sales au fost instruiti la un training in aceasta tehnica si noi, potentialii cumparatori, putem fi educati/informati si preveniti.

Cum ar fi daca am invata despre ele in scoala generala sau in liceu? (am si eu fanteziile mele copilaresti) Sau macar acasa, in familii, ne-am invata copiii (ceva mai mari) astfel incat sa nu cada in astfel de capcane? (stiu, exista si posibilitatea cealalta, anume sa inceapa sa le foloseasca in favoarea lor, hihi!)

Tati, am vazut o consola Play Station 4 la doar 1.600 RON, ai fi de acord sa mi-o cumperi? Imi promiti? Imi dai scris? (in magazin, desigur, vei descoperi ca nu costa atat ci, daca esti norocos, doar cu 200 RON mai mult)

 Nu vreau sa te transform intr-un fan al psihologiei sociale dar presimt ca, in doar cateva saptamani de Apps, ai putea deveni. Crezi si tu acelasi lucru? Imi poti confirma printr-un mail cu semnatura electronica atasata?

 

 

 

Publicat in Scoala de Atentie | Comentarii oprite

1000+

27 07 2013

Un vizitator sosit dintr-o alta constelatie, cercetand Arhiva, ar putea conchide ca situl de pe care zeii au plecat este relativ tanar (cel mai vechi articol dateaza din august 2012). Nu este chiar asa. Prietenii foarte fideli ai blogului isi amintesc o dimineata de ianuarie, anul de gratie 2010. Da, au trecut mai mult de 1.000 de zile. Cred ca este suficient.

PS Maine (sau in zilele urmatoare) iti voi spune cum se traduce ultima afirmatie.

Publicat in Akena | Comentarii oprite

“si acum, pentru binele tau mai inalt, iti voi da cateva palme la fund” (extras din dialogul interior al unui parinte pasionat de filosofia morala)

26 07 2013

 

Iata un document Apps mai vechi. Este dificil de parcurs la sfarsit de saptamana, cand dispozitia ta mentala are o orientare mai hedonista. Te inteleg perfect si nu te judec. Oh, dar stai putin! De ce sa nu te judec? Este atat de placut sa evaluez daca alegerile tale sunt sau nu gresite! (cel mai adesea sunt, hihi!) Totusi, poate ca nu este atat de bine (din punct de vedere moral) sa-mi placa sa te evaluez (in grup, desigur…we call that sweet little gossip) Sau este? La naiba, m-am incurcat!

Pentru a intelege mai profund resorturile unei judecati morale iti ofer un model de analiza (pe care il poti amenda, desigur):

 X  (un barbat/o femeie) are un copil pe care, aproximativ o data pe saptamana, il loveste la fund (una/doua palme) atunci cand face o boacana  (comportament indezirabil)

Aceasta este situatia supusa evaluarii. Sunt posibile scoruri mici (0,1,2) si scoruri mari (4,5,6). Voi analiza cazul in care scorul este mare. In acest caz evaluatorul dezaproba actiunea lui X, intr-o maniera puternica sau foarte puternica (sa ne reamintim, doar „0” inseamna „aceasta actiune este ok”, cu 1 exista deja o usoara dezaprobare care apoi creste mai mult, dezaparobarea/respingerea actiunii fiind maxima (extrema) la 6)

Si acum sa punem lucrurile in context: X i-ar putea administra una-doua palme la fund copilului:

  • 2 zile pe saptamana (aproximativ)
  • 3 zile
  • 4 zile
  • 5 zile
  • 6 zile
  • In fiecare zi

DAR NU O FACE! (decat o singura data pe saptamana)

Si inca, i-ar putea administra, in acea unica zi:

  • 3-4 palme
  • 5-6 palme
  • 7-8 palme
  • 9-10 palme
  • Si tot asa

De la cate palme putem considera ca X isi bate copilul?

Daca ne uitam cu atentie la multimea situatiilor posibile (am exclus varianta starii emotionale a lui X (furie) presupunand ca nu ii da una-doua palme pentru a-si descarca nervii (actiune in serviciul lui X) ci pentru a-l ajuta sa inteleaga ca a gresit (actiune in serviciul copilului): cred ca esti de acord ca suntem in cea mai usoara situatie cu putinta (una-doua palme la fund o data pe saptamana vs (la capatul celalalt) 9-10 palme in fiecare zi)

Daca, din punct de vedere obiectiv, actiunea se plaseaza, pe un continuuum (zile/numar de palme) la un capat (o actiune foarte soft) atunci de ce, din punct de vedere subiectiv, tu, evaluatorul, ii acorzi un scor aflat spre capatul celalalt (un scor hard)?

Pentru a intelege mai bine: daca parintele isi loveste copilul (o palma la fund in mod limpede este o agresiune, presupune un contact fizic) atunci cand copilul greseste se poate spune ca si tu il lovesti pe parinte (X), simbolic, desigur, cu evaluarea ta (cu un scor mare)? Altfel spus, daca X a facut „o boacana” (i-a dat o palma la fund copilului, o data pe saptamana) si a primit un scor mare, tu ce scor ai primi de la o terta persoana (sau o alta retea neurala dinauntrul tau, mai conectata la context) pentru „lovitura” (dezaprobarea) ta? Este ca si cum i-ai da o palma simbolica parintelui sau este ca si cum i-ai da mai multe? („o mama de bataie, sa se invete minte!”)

Da, ti-am intins o cursa prin formularea acestei situatii, recunosc, insa numai pentru a te ajuta sa inveti ceva despre tine (iar acum fac debriefing, asa cum este etic in orice experiment psihologic )

Rolul acestei „curse” (experimentul) este sa te ajute sa intelegi metaevaluarea (iti mai amintesti cursul in care am vorbit de inteligenta reflexiva si metacognitii? Exact asta fac acum)

Cand tu sau eu (noi) evaluam din punct de vedere moral actiunea corecta sau gresita a cuiva, evaluare cuantificata printr-un scor, putem sa ne oprim cu gandirea in acel punct (scorul respectiv) sau putem merge mai departe astfel incat sa ne evaluam propria evaluare!

Foarte putini oameni fac asta! (printre altele deoarece presupune un efort cognitiv si o folosire a functiei executive numite „teoria mintii”) Insa fara aceasta metaevaluare pozitiile morale pe care ne situam (  spontan si apoi rational prin judecati post-hoc, conform teoriei lui Haidt) nu mai pot fi schimbate (sunt inflexibile adica rigide)

Am incercat sa simbolizez acest mecanism prin asezarea spatiala. Cand ai dat un anumit scor te-ai asezat intr-o anumita pozitie in sala de curs insa, pe masura ce discutiile avansau si realizai ca exista o perspectiva noua, mai adecvata asupra situatiei, te puteai deplasa, simbolizand astfel schimbarea pozitiei tale morale.

Metaevaluarea  creeaza conditii mai favorabile flexibilitatiii (a-ti schimba pozitia in baza unor argumente mai puternice sau a unei „perceptii” mai extinse) iar flexibilitatea este un atribut mintal mai dezirabil decat rigiditatea (sau cel putin aceasta este judecata mea morala) Evident, nu sustin ca oamenii trebuie sa fie mereu flexibili si ca rigiditatea este mereu ceva gresit ci ca, in anumite situatii, a avea puterea de a parasi o pozitie (morala) pentru a te plasa pe o alta, in care exista o intelegere mai extinsa/bogata/profunda) este un lucru bun.

Ar fi destul de trist sa fim „inghetati” intr-o pozitie (judecata morala instinctiva sustinuta post-hoc cu argumente) si sa nu putem „curge” catre o alta, adica sa ne putem schimba (sa ne adaptam intr-un mod superior). Dar aceasta schimbare poate mai adecvata (uneori nu este potrivita) nu este posibila fara metaevaluare,  adica fara a iesi dinauntrul tau si a te examina, ca si cum ai fi altcineva.

Metaevaluarea nu apare spontan tot asa cum controlul impulsurilor sau capacitatea de a amana gratificatia imediata nu se produc spontan ci este nevoie de un antrenament (fiind responsabilitatea parintilor sa cultive aceasta atitudine la copiii lor; si a profesorilor fata de studentii lor?)

Prin urmare, in orice situatie in care judecam o actiune ca fiind ok sau non-ok, acceptabila sau inacceptabila (in diferite grade), corecta sau gresita (iar asta se intampla zilnic, de zeci sau sute de ori) putem traversa doua etape:

  1. Evaluez actiunea lui X (X pot fi chiar eu)
  2. Evaluez propria mea evaluare, dintr-o perspectiva mai larga

Oamenii care fac saltul de la (1) la (2) sunt putini insa ei sunt singurii care isi extind, isi nuanteaza sau isi rafineaza gandirea morala adica evolueaza psihologic din acest punct de vedere.

Poti fi foarte multumit cu pozitiile tale morale (1) insa viata nu sta pe loc, contextele se modifica (nu mai suntem in mediul ancestral in care schimbarile erau extrem de lente) si este posibil ca o pozitie morala pe care te-ai „asezat” sa fie acum depasita (intr-o societate democratica si educata interdictia sexului premarital a devenit acum un mod mai degraba nepotrivit de a gandi si a-i educa pe tineri, riscand sa genereze dificultati psihologice si sentimente de alienare; ceea ce vreau sa spun este ca unele pozitii morale, mai potrivite, poate, in alte timpuri, se pot dovedi, in noile medii, periculoase pentru oameni si ar fi adaptativ ca ele sa fie schimbate)

Daca imi evaluezi propria mea pozitie morala fata de subiectul schimbarii (asa cum fac eu acum) vei spune ca reflecta mai degraba o orientare liberala. Corect! Doar ca nu sustin o schimbare de dragul schimbarii. Sustin procesele metacognitive (metaevaluarea) fiind constient ca nu oricine se poate angaja in ele (exista niste conditii care trebuie indelinite in prealabil)

Uneori metaevalurea sugereaza o schimbare necesara dar alteori nu! Insa nu vom sti niciodata daca pozitia noastra poate fi nuantata (sau dezvoltata) in absenta metaevaluarii. De aceea te incurajez sa o realizezi, adica sa te antrenezi. Este un alt mod, foarte subtil, de a pastra creierul suplu, dar nu mai putin important decat alte sarcini cognitive (in viziunea mea chiar mai important, tocmai de accea am ales sa abordez aceasta tema la mijlocul cursului Apps)

Si acum revin la cazul concret de la care am plecat. Incearca sa realizezi o metaevaluare plecand de la contextul largit pe care ti l-am descris la inceput. Repet, ai dreptul la orice pozitie morala dar, de asemenea, ai sansa (cognitiva) de a-ti schimba pozitia daca realizezi ca o alta este mai adecvata.

Poate pozitia ta a fost 6 („X face ceva extrem de gresit, absolut intolerabil”) si sa ramana 6 dar la fel de bine (nu stiu) ar putea fi diminuata la 5 sau la 4 sau poate la 2! Poate ramai ferm ancorat(a) pe scorul tau mare si consideri ca 1-2 palme la fund, fara nervi (furie), o data pe saptamana, ca raspuns la un comportament indezirabil este ceva foarte foarte gresit. Este ok, ai dreptul de a imbratisa o viziune extrem-conservatoare (insa in acest caz intreba-te cate palme la fund le dai tu, simbolic, acelor X care ti se pare ca fac ceva extrem de gresit  adica daca nu cumva incriminezi un comportament in care chiar tu esti angajat(a), fara sa-ti dai seama)

 

Sau poate pozitia ta a fost de la bun inceput 0 sau 1 si, dupa metaevaluare, consideri mai potrivit sa o amplifici (nu ma astept la asta dar viata este imprevizibila). Ceea ce incerc sa-ti transmit nu este necesitatea de a avea un anume scor ci de a te angaja in metaevaluare si nu pentru ca putini oameni fac asta ci pentru ca metaevaluarea este un potential al mintii umane si ar putea fi frumos si interesant sa il exploram si sa il valorificam.

Nu este obligatoriu sa faci asta (adica sa traiesti in acord cu valoarea mea morala: „ai grija de mintea ta, fii responsabil(a) pentru potentialul ei si ajut-o sa infloreasca”). Dar poti incerca si abia apoi sa spui daca merita sau nu. Poti fi deschis(a) catre experienta urmarind sa inveti din ea. Poti fi mai putin aspru/aspra cu cei care dau o palma la fund copiilor, o data pe saptamana, fara furie, nu pentru ca asa spune Adrian, ci pentru ca ai pasit in afara ta  si ti-ai largit perspectiva.

As putea spune ca nu este problema mea ce faci tu (cum gandesti din punct de vedere moral) insa, dintr-o perspectiva mai larga (orientata catre evolutie) este si problema mea (sau a copiilor mei, deci a genelor mele) daca grupul/socieatatea in care functionez este intr-o masura mai larga umana, cultivand in mod constient abilitatile metacognitive ale mintii umane. Tu ai putea spune ca societatea in care traim este deja suficient de buna si ca ne complicam inutil incercand sa gandim mai profund sau altfel,mai intai la nivel individual apoi la nivel de microgrupuri (in familiile noastre), grupuri si, in cele din urma, la nivel social.

Si nimeni nu poate stabili in mod absolut care este pozitia corecta, nu-i asa?

 

Publicat in Psihologia copilului si a parintilor | Comentarii oprite

« Articole mai vechi
Articole mai noi »