Mi-am amintit de un articol publicat (tot aici) cu mai mult timp in urma si, fara sa inteleg de ce (wink!), am decis sa il reiau. Se numea “De ce merita sa-ti doresti sa fii o persoana rationala”. Daca nu esti genul chitibusar, poti inlocui “rationala” cu “inteligenta”. (Desi Keith Stanovich, un psiholog obscur si lipsit de orice fel de importanta, nu ar fi de acord.)
De cate ori ai auzit spunandu-se despre cineva „Este (mult) prea rational!”? (da, poate chiar despre tine) Dar ce inseamna sa fii prea rational? Este posibil sa fii prea rational sau folosim in mod gresit adverbul prea? (crezi ca sunt din cale-afara de analitic abordand aceasta tema sau ca alegerea mea nu este nici prea-prea nici foarte-foarte?)
Pentru a te ajuta sa raspunzi la intrebarile de mai sus, in cazul fericit in care nu ai disparut deja (fiind o persoana prea superficiala in gandire) mediteaza si la urmatoarea tema: Este posibil sa fii mult prea insarcinata? Sau sa fii insarcinata dar nu foarte mult? (in sensul de a purta un fat in pantece)
Vreau sa fac dreptate expresiei „a fi rational” indicand, inca de la inceput, existenta unui sens (nepotrivit!) in care ea este folosita (o persoana prea rationala fiind o persoana care nu valorizeaza sau chiar neaga emotiile) si unui alt sens (corect!) in care ea merita si trebuie sa fie folosita, daca intentionam sa gandim si sa vorbim corect.
Hai sa ne imaginam ca urmeaza sa mergi la o intalnire cu un Fat Frumos imbracata in cea mai sexy rochita a ta. Nefiind imprudenta, in ciuda hormonilor pe care ii identifici deja in mod eronat cu dragostea, te uiti pe fereastra si vezi cativa nori amenintatori (roz?), prevestind, desigur, o rapaiala (o partida scurta, daca imi poti scuza limbajul licentios; de ploaie, desigur)
Scopul tau este sa ajungi la intalnire placut uscata (si abia ulterior sa devii uda, da, mi-am tras anticipativ doua palme peste fata sau, daca verbul „a trage” are anumite conotatii, poftim, m-am autopalmuit…cine este perversa acum?)
Esti acasa (in punctul X) si vrei sa ajungi la intalnire (in punctul Y) doar ca intre X si Y este posibil sa te prinda ploaia iat tu iti doresti sa ajungi in Y cu hainele dar si cu parul uscat (desi parul ud ar putea fi mai sexy functionand si ca un priming lipsit de subtilitate)
Cum este rational sa procedezi daca vrei sa-ti atingi scopul?
Fireste, sa-ti iei umbrela, atunci cand pleci de-acasa. Esti o persoana rationala daca iti iei umbrela si esti, dimpotriva, irationala daca nu ti-o iei (nu vrei sa te ude ploaia si cu toate acestea nu-ti iei umbrela) Esti cumva foarte rationala sau excesiv de rationala daca iti iei umbrela? Nu, esti pur si simplu rationala, fara nici un superlativ relativ sau absolut.
A fi (o persoana) rationala inseamna a gandi astfel incat sa iti protejezi cele mai bune interese si sa iti atingi scopurile.
In cazul simplu ales de mine, scopul tau este sa ai imbracamintea uscata la intalnire iar pentru asta este necesar sa te aperi de ploaie cu ajutorul unei umbrele (asta deoarece taxiul nu poate parca exact la scara casei tale sau, si mai bine, direct in hol)
Daca am cazut de acord asupra definitiei (fiind persoane rationale?) atunci nu vei avea nimic de obiectat cand voi afirma ca a fi sau a deveni persoane rationale este un lucru bun prin el insusi. Toti oamenii au nevoie sa fie „rationali” in masura in care au scopuri valorizate si, nefiind idioti, vor sa si le atinga.
In ce masura scopurile alese de oameni le amplifica sau le coboara calitatea vietii (vezi un articol mai vechi despre miswanting) este o alta discutie (oamenii pot da dovada de gandire modesta atunci cand isi stabilesc scopurile: poate fi o idee foarte proasta sa te intalnesti cu Fat Frumos purtator de HPV) De asemenea, oamenii pot avea credinte gresite despre cel mai bun mod prin care isi pot implini obiectivele (fiind neinformati sau prizonieri ai unor biasuri sau indusi deliberat in eroare) Dar incercarea de a potrivi comportamentele cu scopurile, folosind informatiile care le stau la dispozitie (inclusiv propriile credinte) arata ca sunt persoane rationale.
Noi toti avem tot felul de scopuri si gandim astfel incat sa ni le atingem, nu gandim astfel incat sa nu ni le atingem. Aceasta gandire se numeste „rationala” iar noi suntem persoane rationale atunci cand o exersam (si dragalasa ta vietate, proaspat iesita din stadiul senzoriomotor, este „rationala” atunci cand stie ca, plangand, te face sa cedezi din indiferent ce ti-ai propus si nu are legatura cu dorinta ei, si, normal, se comporta ca atare (desi cred ca o astfel de circumstanta este una din ultimele cand tu ti-ai putea evalua odrasla ca fiind rationala, hihi!))
Putem dezbate daca progeniturile purtatoare de pampersi merita atributul de „rationale” dar, dincolo de asta, sau de ele, mai bine zis, calitatea de a fi rationala a gandirii unei fiinte umane este inalt dezirabila si, daca ne intereseaza sa traim vieti mai bune, adica sa fim fericiti, ar trebui sa ne preocupe si, in loc sa ne temem de ea sau sa o devalorizam, sa o cultivam sistematic, inclusiv la adorabilele aschimodii care ne submineaza incat dar sigur bugetele de venituri si cheltuieli.
Asa cum este bine sa respiri este la fel de bine sa fii o persoana rationala! (in cazul in care intentionezi sa-ti amintesti o singura propozitie din acest articol)
A fi rational nu inseamna a iti nega emotiile, dorintele, nevoile sau sentimentele ci a gandi in armonie cu scopurile tale (a gandi astfel incat sa iti atingi scopurile iar daca ma intrebi de ce este important sa iti atingi scopurile este randul tau sa-ti tragi nu o palma peste fata ci un ciocan peste degetele care te-au purtat pe acest blog: iti sugerez Sledgehammer, Peter Gabriel, din vremea adolescentei mele)
Fireste ca poti gandi si altfel in raport cu scopurile tale. Iti poti dori sa nu ajungi uda la intalnire si poti alege sa mergi prin ploaie, eventual rugandu-te sa fie insotita de grindina (cateva roci mai sanatoase te-ar putea ajuta sa-ti vii in fire). Iti poti dori o relatie de cuplu calma si linistita si poti alege sa te casatoresti cu cel mai agresiv si resentimentar barbat din cercul tau de cunostinte. Iti poti dori sa intri la un liceu prestigios si sa nu te prezinti la Evaluarea Nationala (recent incheiata).
Iti poti dori sa ajuti oamenii sa se vindece de unele probleme psihologice si poti alege o scoala de psihoterapie notorie pentru lipsa ei de rezultate sau pentru rezultatele intamplatoare pe care le obtine. Iti poti dori o silueta de viespe (WHR 0,72) si poti alege sa mananci in fiecare seara 500 de grame de inghetata cu ciocolata, in fata televizorului. S.a.m.d., ai prins ideea.
Poti fi o persoana irationala si cel mai trist lucru ar fi sa nu-ti dai seama de asta. Ba chiar sa numesti aceste comportamente, autoglorificandu-te, creative, spontane sau originale. Nu, creativitatea sanatoasa/adaptativa este cu totul altceva. La fel spontaneitatea sau originalitatea.
Nu are nici un sens sa fii irationala. Irationalitatea nu te duce nicaieri, doar iti iroseste timpul, energia sau resursele si niciunul din acesti factori nu are reputatia de a fi infinit. Cand sunt constienti de cele mai bune interese ale lor oamenii au nevoie sa fie rationali. De aici nu rezulta ca imediat ca noi (oamenii) suntem si capabili sa gandim bine, sa operam cu credinte (relativ) corecte despre realitate si sa luam cele mai bune decizii in vederea atingerii scopurilor. Dar putem depune eforturi serioase in aceste directii, eforturi care, mai devreme sau mai tarziu, se vor dovedi recompensatoare.
Oamenii rationali au sanse mult mai mari sa se bucure de viata si sa traiasca vieti pline de sens (fericirea eudaimonica, conform lui Aristotel) decat cei irationali. Cei irationali vor sa nu fie udati de ploaie dar circula prin ploaia torentiala fara umbrela. Apoi, eventual, sunt mirati de intreaga poveste.
Dar nu-i nimic, mirarea este inceputul intelepciunii.