pozitia copilului, dar mai ales a adultului

25 02 2013

Intalnesc, din cand in cand, oameni cronic nefericiti, nu pentru ca nu si-au revenit din pierderea unui copil (probabil cel mai dramatic eveniment de care poate avea parte cineva) sau a unui parinte, sau pentru ca sunt prinsi intr-o incurcatura amoroasa mai complicata decat teorema lui Fermat, ci pur si simplu pentru ca traiesc in Romania (sunt convins ca, daca as locui in Los Angeles, as avea parte de acelasi contingent (semnificativ) de oameni nefericiti)

Sa ne intelegem, societatea romaneasca ne ofera multiple motive pentru a fi iritati sau revoltati de-a binelea, incepand cu iubitorii de animale care uita (sau nu le trece prin cap) sa adune excrementele produse cu generozitate de cainii lor si finalizand cu fecalele simbolice puse la dispozitie de posturile de televiziune (cunosc o serie de oameni care, din acest motiv, nu se mai uita la televizor insa nu cred ca asta este solutia)

Cu toate acestea ideea pe care o sustin in acest articol (si aiurea-n tramvai, de asemenea) este urmatoarea:

Putem avea, cu usurinta, vieti de care sa fim relativ satisfacuti si, uneori, chiar fericiti.

Cum asa? Si Gigi? Si manelistii aproape analfabeti? Si idiotii care iti taie calea in trafic? Si chilotii analizati la cate un talk-show? Si clasa politica de care suntem atat de nemultumiti, ca si cum nu ar fi fost creata de noi ci importata dintr-o galaxie disfunctionala?

Da, putem fi relativ satisfacuti in ciuda acestor lucruri. De ce? Deoarece lucrurile bune din vietile noastre sunt numeroase. Mult mai numeroase. Doar ca nu le vedem. Avem dificultati de perceptie. Asa ca, fiind indragostit de psihologia sociala si atent la psihologia evolutionista, mi-am propus, astazi, sa te ajut sa le vezi. Este nevoie de un efort mental, iti spun de la bun inceput. Nu doar pentru a intelege aceste randuri ci mult mai des. Pentru ca vei uita foarte repede ceea ce incerc sa-ti spun (de fapt, sa te conving) si va fi necesar sa iti amintesti.

Altfel, treaba e simpla.

Ai trecut azi pe la WC? Si ai tras apa dupa aceea? Aha! Te-ai trezit dimineata si, in loc sa te lovesti de pereti, orbecaind prin casa, ai aprins lumina? Ok. Cum, s-a intamplat sa dai drumul la robinet si sa curga apa? (acest fenomen miraculos se numeste „apa curenta in locuinte”) Hmm. Poate chiar ai facut dus (o uluitoare inventie) Si, peste noapte, nu ai tremurat de frig, nu-i asa? (deoarece nu locuiesti intr-o pestera)

Dar sa parasim locuinta. Cum, ai circulat cu o masina si ai ajuns foarte repede la birou (in comparatie cu timpul pe care l-ai fi consumat mergand pe jos)? Curios lucru. Si, in loc sa mergi pe un drum jalnic, plin de hartoape si noroi, ai circulat pe un drum asfaltat? (poate condimentat cu o serie de gropi in cinstea regilor asfaltului) Si aici (la birou) ai savurat o cafea calda?

Nu, nu am terminat desi ai inceput sa prinzi ideea! As vrea sa-ti amintesti si de copilul sau copiii tai, care sunt sanatosi deoarece au beneficiat, la un moment dat, de niste chestii numite vaccinuri (care au redus extraordinar de mult mortalitatea infantila) Si care au hainute si nici nu umbla desculti.

Da, asta vreau sa spun: exista, in jurul nostru, sau in vietile noastre, o serie de lucruri, foarte numeroase, pe care am ajuns sa le consideram de la sine intelese adica nu mai avem o perceptie proaspata vis-a-vis de ele. Ni se par normale si fac parte din peisaj. Dispar in background. Nu mai conteaza. Insa ceea ce eu vreau sa-ti transmit este exact contrariul:

Ele conteaza foarte mult.

Doar ca aceasta importanta nu o putem sesiza daca suntem, simbolic vorbind, adormiti, adica nu suntem constienti de ceea ce ar fi putut fi (si chiar a fost, milioane de ani in trecutul nostru evolutionist), anume foamete, insecuritate fizica, boli devastatoare, mediu periculos (inclusiv mediu social: straini gata sa-ti ia gatul) dar nu (mai) este.

Suntem incredibil de norocosi, traim in cele mai bune vremuri cu putinta (in comparatie cu trecutul) si beneficiem de avantaje sau privilegii de care nici regii sau imparatii nu au avut parte. Tot ce avem de facut, pentru a fi satisfacuti si, cum ziceam, fericiti din cand in cand, este…

…sa le apreciem.

Pentru asta sunt necesare simtul perspectivei si un pic de imaginatie. Cei care s-au nascut dupa 1989, fiind, astazi, adolescenti, si au de ales acum intre sute de mii de piese muzicale pe YouTube nu stiu cum era inainte de 1989, cand puteai asculta muzica de calitate gratie contrabandei cu discuri  vinyl. Pentru a-si face o idee, si a aprecia abundenta formidabila de care se bucura acum, trebuie sa-si imagineze.

Si in aceeasi situatie suntem si noi, adultii. Si noi, suntem, intr-un fel, adolescenti (dar ne putem maturiza cognitiv). Si noi trebuie sa ne imaginam cum era viata inainte de „1989” (in secolele si mileniile anterioare), pentru a putea aprecia viata de astazi. Pentru a o experimenta intr-un mod mai sanatos, fara a ne raporta la standarde imposibil sau foarte greu de atins (adica nevrotice), realizand ce lucru extraordinar este acela de a merge pe strada fara sa fii alergat de un tigru (dar intalnindu-te, e adevarat, din fericire extrem, extrem de rar, cu un psihopat)

Nu sunt un adept al gandirii pozitive infantile promovate de tot felul de guru dubiosi (post) New-Age, ba, daca se intampla sa ma cunosti, sunt chiar un critic sarcastic al ei. Nu iti propun sa negi realitatea si sa-ti imaginezi, a la Rhonda Byrne, ca vei atrage cele mai bune lucruri in viata ta (o tipa super-sexy, un partener cu status cosmic, o casa in suburbii etc.) doar gandindu-te la ele (si, intelegand ca, daca nu au aparut in viata ta, acest esec ti se datoreaza in exclusivitate deoarece nu te-ai concentrat sufieicent de intens, hi hi!)

Sper ca ai un IQ care iti permite sa faci aceste diferente. Iti propun doar sa realizezi cum este viata ta actuala in raport cu viata antecesorilor tai (oamenii din care provii, pe o indelungata filiera evolutinosta) si, dupa ce intelegi asimtria uriasa dintre ceea ce ai fi putut trai, nu cu mult timp in urma, nu mai zic acum 100.000 de ani si prezent, sa lasi creierul tau sa-ti ofere ceea ce stie sa ofere: satisfactie.

Nicicand in istoria umanitatii nu au existat conditii mai bune de viata. Mediteaza mai des la acest fapt. Conecteaza-te la realitate pastrand continuitatea cu trecutul tau (in plan mintal, desigur, nu e nevoie sa incepi sa umbli dezbracat(a) prin firma, desi conceptul de open-space te-ar putea avantaja). Nu iti sugerez sa renunti la ideea de a imbunatati conditiile actuale de viata, fie ele individuale sau sociale ci iti recomand doar sa compari ceea ce este  si cu ceea ce a fost, nu doar cu ceea ce ar putea fi (un Gigi Becali sofisticat, politicos si elegant in dialogurile cu femeile sau homosexualii, conducatori politici dedicati interesului public si extrem de credibili, oameni prietenosi, relaxati si educati si alte asemenea fantezii)

Altfel spus, iti propun sa ai o atitudine echilibrata fata de realitate, pozitionandu-te pe axa timpului in prezent, evident, si privind, simultan, trecutul si viitorul (posibil). Nu doar viitorul! (cum ar putea fi lumea dar, fir-ar ea a dracului, nu este) Ci si cum a fost lumea, milioane de ani inaintea ta. Acesta ar fi simtul perspectivei de care vorbeam, o trasatura pe care Martin Seligman (un psiholog), in modelul VIA (un model psihologic) o include in constructul numit intelepciune.

Da, asta incerc sa spun: pentru a fi o persoana cu o viata satisfacatoare, uneori chiar fericita, un anume nivel al intelepciunii pare a fi necesar.  Pentru asta nu e obligatoriu sa-ti petreci weekendul cu alde Seneca sau Eckhart Tolle (desi ar putea ajuta). Nici sa te muti in Manhattan (unde oricum e aglomeratie) sau sa te muti intr-un sat elvetian (unde vei muri de plictiseala) Nici sa consumi marijuana sau cocaina sau sa te rogi unui zeu invizibil si indiferent, sperand nevrotic la o viata mai buna dupa ce viermii se vor instala in corpul tau (desi inteleg foarte bine functiile sociale ale religiei, mai ales ca sunt sub influenta recenta a lui Haidt, tot o consider o forma social-acceptabila de drog)

Este nevoie, totusi, de ochi proaspeti (ca de copil), in sensul descris mai sus: priveste ceea ce este si raporteaza nu doar la ceea ce ar putea fi (si nu stim daca va fi vreodata, cel putin in termenii in care noi gandim realitatea) ci si la ceea ce a fost. Misca-te mai des pe acesta axa a timpului, si,eventual, daca nu te ajuta imaginatia, stai 24 de ore fara energie electrica si fara sa folosesti apa curenta, spalandu-te, de exemplu, intr-un lighean cu apa adusa de la izvorul din Cismigiu (pentru vizitatorii concitadini)

Sau incearca sa faci pipi pe strada, daca se poate intr-o intersectie, si vezi ce se intampla! Sunt suficient de explicit? Nu-i asa ca ai inceput sa zambesti? Felicitari, ai devenit deja mai prezenta in propria ta viata, eliberandu-te, fie si efemer, de stransoarea unor ganduri intepenite! Poate esti putin mai destinsa. Mai relaxata. Da, nemuritorul Gigi continua sa existe. Dar stii ceva? Este unul singur. Si oricum nu se compara cu un crocodil sau o hiena.

PS In aceasta dimineata s-au intamplat sute de mici lucruri bune. Poate ai remarcat cateva.

compasiunea crestina loveste din nou

23 02 2013

Am aflat, in sfarsit, dintr-o sursa sigura, ce s-a intamplat saptamana aceasta la Muzeul Taranului Roman (miercuri, mai exact). Vreau sa ma solidarizez cu protestatarii nonviolenti si hiper-toleranti si sa incriminez si eu, agitand simbolic un steag national si cantand la fluier (desi tu nu ma poti auzi), practicile unor angajati ai institutiei mai sus-amintite, angajati care isi imagineaza ca traiesc intr-o tara normala si ca homosexualitatea nu este o alegere, desi s-a demonstrat stiintific, in repetate randuri, ca este (asta ca sa nu aduc in discutie DSM-ul american din anii ’60, in care scria negru pe alb ca homosexualii sunt bolnavi mintal)

Este adevarat ca nu mai suntem in anii ’60, ba suntem chiar la 50 de ani distanta, dar asta nu anuleaza cuvantul Domnului, bunul simt, intuitia oamenilor echilibrati si, cum spuneam, sutele de articole stiintifice care arata ca nu exista nicio legatura intre nivelul testosteronului din uter si orientarea sexuala a viitorului adult.

Felicitari, stimati aparatori ai valorilor nationale si crestine! Doar nu veti fi de acord cu acceptarea publica a acestei tulburari mentale si nu veti accepta pericolul urias pe care il reprezinta pentru copiii nostri! Ce importanta are ca exista tari in care homosexualilor si lebienelor li se permite sa adopte copii? Nu tot ce vine din Occident este bun sau sanatos pentru fibra noastra morala incoruptibila!

Probabil acum 100 de ani o pasivitate asemanatoare a permis femeilor sa devina constiente de demnitatea lor, sa solicite si, in cele din urma, vai!, sa primeasca dreptul de a vota. Este suficienta o greseala capitala. Am invatat lectiile istoriei. A accepta ca femeile sa voteze presupune deja un urias efort de vointa si o reprimare a adevarului evident ca sunt inferioare si nu merita tratate intr-un mod atat de generos. Nu mai avem nevoie si de homosexuali care sa ne oblige sa nu-i discriminam, adica sa-i tratam ca pe alti oameni, diferiti, cand e limpede, mai ales pentru cei care stiu ca lumea a fost facuta in cateva zile, si nu a evoluat in miliarde de ani, ca diferenta lor este din spectrul patologic.

Salut, deci, actiunile civice de la mijlocul acestei saptamani si evoc, fara nostalgie,deoarece nu am participat, minunatele ruguri pe care au fost arse, in urma cu cateva secole doar, in jur de 500.000 de vrajitoare. Cumva, intr-un mod providential, natura umana reuseste sa-si pastreze reflexele ancestrale in lupta niciodata incheiata cu educatia si evolutia culturala.

Ajax, Homer si, incidental, Gigi

22 02 2013

Iisus Hristos, despre care stim deja ca iubeste intr-un mod inflacarat fotbalul, avand  o flatanta preferinta pentru echipa Steaua Bucuresti, conform unor dezvaluiri ale altfel discretului cetatean Becali Gigi, un obisnuit al manualelor de psihologie clinica, a reusit, ieri, o noua performanta, trimitandu-i acasa, cu coada (hmm!) intre picioare, pe tinerii consumatori de cannabis din oraselul Amsterdam.

As vrea, pe aceasta cale, sa ii multumesc.

Cateva multumiri, dar mai putine, merita cei 11 (+3) jucatori, care au alergat timp de 120 de minute, aproape fara oprire, spre invidia freudian reprimata a intelectualilor care se prabusc epuizati dupa un sprint de 15-20 de secunde. Nu l-as uita nici pe domnul Reghecampf Laurentiu, banuit pentru anumite pacate comise in tineretea lui, dar capabil, asa cum ne demonstreaza in mod regulat, sa insufle o alta atitudine, apropiata de devotament, sportivilor cunoscuti pentru vocabularul lor extrem de bogat, de dens si de expresiv.

21 spre 22 februarie a fost o seara minunata, gratie acestor oameni deja mentionati (inclusiv fantoma din primul paragraf). Insa nu doar ei merita felicitari. Au mai fost, pe stadion, in jur de 40.000 de indivizi, in majoritate barbati dar si, in cateva cazuri, prietene, sotii si, probabil, amante revendicative, plus copii care la ora aceea ar fi fost necesar sa doarma, daca ar fi avut parinti responsabili.

Cred ca este un sentiment placut sa te simti sustinut si incurajat de un stadion intreg (un pic si de cei 10.000 de euro care au putut fi castigati in numai doua ore, o lectie perpetua pentru idealistii care devin profesori si castiga exact aceeasi suma in 4 ani, dovedind, astfel, niveluri avansate ale inteligentei practice)

Fireste, toate aceste lucruri nu ar fi fost niciodata posibile fara simpaticul investitor crestin-ortodox, cel care a reusit sa trezeasca in zei pasiunea pentru echipa Steaua si in judecatorii de la Inalta Curte dorinta de a-l ajuta sa inteleaga ca nu e recomandabil sa sechestrezi oamenii in portbagaj, motiv pentru care l-au condamnat la 3 ani de inchisoare, cu suspendare, evident, facandu-mi ziua in care a fost anuntat verdictul extraordinar de frumoasa.

Viata este complexa, imi vine sa spun filosofand cu ochii in televizor, vazand pentru a nu stiu cata oara golurile lui Latovlevici si admirandu-i stapanirea de sine. Uneori, mi se pare, este pur si simplu savuroasa. Sunt aproape sigur ca cel mai faimos tanar din istoria umanitatii care nu si-a tinut promisiunile nu a avut nicio contributie la evenimentul de aseara si ca singurii responsabili pentru el sunt oamenii.

Insa, de dragul pastorului din Pipera, ajutat si de o doza semnificativa de substante provenite din oraselul deja amintit, as concede, astazi, ca Iisus traieste intr-un univers paralel, spiritual, si ca urmareste, cu pulsul ridicat (nestiind in avans rezultatul, un efect secundar al cuielor de acum 2.000 de ani), evolutiile fotbalistilor de la clubul Steaua, din motive care raman, ca sa zic asa, mari taine ale lui Dumnezeu, dar ar putea avea legatura cu anuntata donatie de un milion de euro facuta calugarilor introvertiti de la muntele Athos.

Deoarece zeii nu au plecat.

Insa de maine imi revin din euforie si promit, desi m-au lasat puterile, sa le trimit cateva unde cuantice, impachetate cu recunostinta, cetatenilor care ne-au daruit o seara minunata si o calificare memorabila, cel putin pana la urmatoarea intalnire, anume cu echipa Chelsea Londra, despre care nu stim in ce relatii se afla cu Iisus Hristos dar ar fi bine sa-si mobilizeze departamentul de PR.

Ii multumesc si lui Gigi Becali, impotriva tuturor cunostintelor mele de psihopatologie, fiind constient ca, fara el, viata in Romania ar fi fost nu doar mai putin toxica, femeile (sau homosexualii), de pilda, simtindu-se mai putin insultate, ci si mai plictisitoare. Iar olandezii de la Ajax, in frunte cu danezii, finlandezii, islandezii si belgienii lor, ne-ar fi zambit superior, reamintindu-ne de radacinile civilizatiei noastre, anume plaiurile mioritice pline de iarba.

co-respondenta

21 02 2013

O prietena a blogului imi scrie un mail minunat (dintr-un anume punct de vedere) din care citez un fragment:

… insa lucruri foarte importante si despre care este esential, in zilele noastre, sa le stii, le-am descoperit si invatat si citit si altele de acest fel, dupa ce, din nou, din pura intimplare, ti-am aflat site-ul. As putea spune ca, prin informatiile de acolo, mi s-au deschis noi orizonturi in profesie, am citit cu totul alte carti decit in facultate, iar lumea, in intregime, mi s-a parut un loc mult mai frumos, plus interesant, odata cu noua viziune.

Nu este primul mesaj de acest fel pe care il primesc (multumesc!). 90% din feedback-uri provin de la persoane aflate la a doua facultate si/sau avand o experienta de viata semnificativa (in sensul ca nu sunt adolescenti de 19/20 de ani).

Desi ma bucura (normal!) aceste aprecieri nu-mi pot refuza (avand un scurt moment masochist) si ingrijorarea. De ce aceste lucruri nu sunt comunicate, predate, impartasite sau analizate in facultate? De ce oamenii ajung sa-si completeze sau sa-si aprofundeze formarea profesionala vizitand bloguri?

Astept ziua in care voi primi si urmatorul tip de mail:

Draga Adrian,

Desi respect efortul pe care il faci as vrea sa stii ca, astazi, profesorul nostru de psihologie…ne-a pus la dispozitie o carte esentiala pentru domeniu, aparuta luna trecuta. Tu recomanzi carti care au aparut acum un an sau doi iar asta te face, iarta-ma ca-ti spun, un pic depasit (as spune „vetust” sau „perimat” daca as avea siguranta ca iubesti limba romana)

 Crede-ma, iti scriu cu cele mai bune intentii (superlativ absolut sau relativ?-doar pentru connaisseuri)  In cazul in care doresti sa nu-ti pierzi vizitatorii, iti sugerez sa nu mai pui in circulatie idei despre care noi am vorbit deja la cursuri si seminarii iar tu iti imaginezi ca sunt fie foarte noi, fie foarte interesante si provocatoare, oricum, necesare unui profesionist.

Poate, daca ai reveni la scoala (se numeste „formare continua”), ai intelege noul nivel la care a ajuns invatamantul (post)universitar si te-ai proteja de situatiile ridicole in care, probabil fara sa-ti dai seama dar impins de bune intentii, ajungi in mod repetat.

Cu ganduri bune,

Un student aflat in centrul unei distributii gaussiene

PS Iti pot imprumuta, ca semn al bunavointei, stiind ca esti preocupat de biasuri si de pete oarbe, lucrarea lui Mahzarin Banaji, profesor la Harvard University, aparuta acum 9 zile.

deoarece poti fi implinita fara a fi fericita (o smecherie a genelor)

19 02 2013

Exact in acest moment, in care scriu, suntem, pe Pamant, planeta aflata in centrul sistemului solar, conform unor compatrioti pentru care ecuatiile de gradul 1 continua sa ramana un mister impenetrabil, 7.099.048.490 suflete. Fiind intr-o dispozitie generoasa (divina?) voi rotunji la 7 miliarde si 100 de milioane (and growing: urmareste world population clock)

Cum ar fi daca toti acesti oameni (inclusiv copiii care vor deveni, candva, adulti, mai putin cei din unele tari africane, care ne invata unele lucruri despre egoismul feroce, bine deghizat sub hainele de firma) ar gasi nepotrivita ideea de a avea urmasi?

Ai auzit de asteroidul care a trecut recent pe langa Pamant? Probabil esti la curent dar nu stii urmatoarele doua lucruri:

In primul rand el a fost deviat de pe traiectoria lui initiala (urma sa loveasca Pamantul, producand o catastrofa inimaginabila) de yoghinii MISA din Romania, sustinuti telepatic dintr-o tara scandinava, in cadrul unui ritual complex, matinal, care a inclus nu doar meditatii cu o putere cosmica secreta (a carei mantra poate fi gasita pe Internet) ci si consumul sistematic al unei cantitati neprecizate (spionii mei nu au reusit sa afle) de pipi delicios (100% natural).

In al doilea rand, corpul spiritual al asteroidului, incarcat cu toxine cosmice, a lovit, totusi, Pamantul (aura spirituala a Pamantului), generand astfel, prin intermediul unor efecte cuantice si a unei pisici scapate de sub supravegherea unui anume Schrodinger, un efect neasteptat in mentalul colectiv: oamenii nu mai vor sa procreeze (dar vor, in continuare, sa se …, intelegi tu, ba mai mult, sunt foarte dornici de initierea in tainele amorului tantric, daca se poate „in grup”, meditand simultan asupra conceptului eteric de „promiscuitate”)

Ce se va intampla cu planeta? Se va depopula, desigur, spre bucuria existentialistilor (cei care vor avea, in sfarsit, mai mult spatiu la dispozitie pentru a-si distribui angoasele si a consuma amfetamine la un pret mai mic, asa cum a procedat si Sartre spre sfarsitul vietii si nu pentru ca i-ar fi fost frica de moarte, in nici un caz)

Vom ajunge, putin cate putin, 6 miliarde, 5 miliarde, 4 miliarde, 2 miliarde (esti atenta?), 1 miliard, poate chiar cateva sute de milioane (atunci sa vezi alienare pe capul nostru!). Dar lucrul acesta nu se va intampla deoarece efectele subtile produse de trecerea asteroidului sunt de scurta durata (cat un clipit al lui Dumnezeu) si sunt oricum reversibile, ca urmare a rugaciunilor inaltate (de ce nu si „coborate”?) de credinciosii din lumea intreaga („Dumnezeule Atotmilostiv, da-ne noua, astazi, cativa puradei!”)

Numarul oamenilor de pe rezistenta noastra planeta (desi alde Lovelock spun ca are si ea limitele ei) va creste, negresit, in continuare. De ce? Pentru ca avem un anumit tip de gene! (si nu altele) Nu avem gene care sa spuna „Prietene, fa si tu un copil, cel mult doi in anumite circumstante, dar opreste-te aici!”

Nicidecum! Ele spun: „Fa cat de multi copii poti! Ai deja 60 de ani si esti bunic? Mai fa un copil! Esti casatorit cu o femeie pe care o iubesti? Fa un copil si cu colega ta de departament (intr-o seara, cand stati amandoi peste program, lucrand la proiectul acela)!”

Dar povestea nu se termina aici. Alte gene spun (da, nu cu aceeasi putere, nu sunt asurzitoare dar vocea lor conteaza): „Sa fii parinte este ceva minunat! Este implinitor! Este cel mai frumos lucru din lume. Nu exista ceva mai satisfacator. Si nu vei intelege asta decat atunci cand vei tine un bebelus in brate, captivat de ochii lui albastri (care nu vor ramane asa, dar asta vei afla mai tarziu)”.

Au existat si altfel de gene, in istoria noastra evolutionista? Evident! (genele vin, sau mai bine zis au venit, in varietati uluitoare) Ele spuneau: „Sa fii parinte nu e deloc un lucru grozav! Nu doar ca nu vei fi mai fericit ci chiar vei deveni usor nefericit, in primul rand din cauza grijilor nesfarsite. Abtine-te de la a face copii!”

Ce crezi ca s-a intamplat cu aceste gene? S-au propagat? Nu, normal! S-au diminuat in bazinul genetic si, in cele din urma, au disparut (cei care au gandurile de mai sus, astazi, nu le au inspirate de gene ancestrale ci, paradoxal, impotriva lor) Au ramas genele care ii impulsioneaza pe oameni sa se reproduca, indiferent de conditiile de mediu. Nu conteaza ca planeta nu suporta mai mult de x miliarde de oameni (fara prabusirea calitatii vietii in cazul unora). Genelor nu le pasa de asta. Si nici nu este posibil sa le pese, genele sunt doar informatii, nu au sensibilitate.

Si un stimul excelent in directia reproducerii este credinta potrivit careia a avea copii este ceva ce te face fericit(a). Daniel Gilbert, baiatul de la Harvard, psiholog social, castigator in 2007 al Royal Society Prizes for Science Books (pentru Stumbling on Happiness, incredibil, tradusa si la noi!) numeste aceasta credinta „un super-replicator”.

Asa este, Daniele, tata (ups!), civilizatia depinde de aceasta idee. Societatea se dezvolta (si planeta devine supra-aglomerata, un mizilic) deoarece oamenii se reproduc,  incantati de promisiunea fericirii de care se vor bucura, ani in sir, intrand in rolul de parinti. Nu conteaza in nici un fel studiile care, in mod repetat, arata ca, pentru cei mai multi oameni, noile roluri de parinti nu produc o crestere a nivelului de satisfactie ba chiar, uneori, genereaza un usor declin. Cei care le atribuie valoare oricum nu vor avea copii si genele care au construit astfel de creiere, capabile de „astfel” de ganduri (oribil, oribil!) vor disparea.

Raman, pe terenul de joc, genele care ii imping pe oameni sa se reproduca entuziast, sa fie prolifici, sa-si raspandeasca samanta, populand, scuze, suprapopuland planeta (te-ai gandit vreodata ca mai multi oameni inseamna  si mai multe excremente?) Nu conteaza care sunt consecintele. Este de notorietate faptul ca selectia naturala, procesul orb din spatele acestor intamplari, este un inginer care nu vede viitorul.

Nu conteaza ce va fi maine! (spui si tu asta cand intinzi mana, teleghidata, catre inca o prajitura?) Vom vedea maine. Si daca noi nu vom mai fi „maine” cu atat mai bine. Cum era chestia aia cu potopul?

A avea copii este cel mai bun lucru pe care si-l poate dori cineva. Toti oamenii sanatosi gandesc astfel. Copiii sunt minunati! (chiar sunt, cu exceptia celor diabolici) Iar a fi parinte este un rol implinitor, mai ales dupa ce vietatile au crescut si ai scapat de grija lor.

Nattavudh Powdthavee, “Think having children will make you happy?” The Psychologist, 22(6), April 2009, 308–310

 

Schkade, D.A., & Kahneman, D. (1998).Does living in California make peoplehappy? A focusing illusion in judgments of life satisfaction.Psychological Science, 9(5), 340–346.

 

Gilbert, D.T. (2006). Stumbling on happiness. London: Harper Perennial

.

Powdthavee, N. (2008). Putting a price tag on friends, relatives, and neighbours: Using surveys of life satisfaction to value social relationships. Journal of Socio-Economics, 37(4), 1459-1480.

 

Dan Gilbert’s blog on children and happiness: http://tinyurl.com/y7ytms