insuportabila povara

17 02 2013

Sa presupunem ca te numesti Othello (da, esti un barbat) si eu iti spun ca sotia ta (i-am uitat numele, asa ca ii voi spune Monica) te insala. Nu te simti prea bine auzind acest lucru dar nici atat de rau incat sa nu ma intrebi:

Ce dovezi ai?

Insa eu iti raspund smechereste: Arata-mi tu ca Monica iti este fidela! Hai, sa te vad! Vino tu cu dovezile din care rezulta ca este credincioasa!

Acum poti reveni la identitatea ta reala (daca exista asa ceva, hi hi!). Nu e nevoie de un IQ 130+ pentru a raspunde la intrebarea „Daca Adrian ii spune lui Othello ca sotia lui il insala, cine trebuie sa demonstreze ca respectiva afirmatie este adevarata?”

Evident, eu (Adrian) trebuie sa demonstrez deoarece eu am facut afirmatia. Eu sunt cel care am spus ceva despre realitate („Sotia lui Othello il insala” (cu un tip Cassio, producator de ceasuri,dar asta ramane intre noi)) Nu Othello este cel care trebuie sa demonstreze contrariul („Sotia mea imi este fidela”) deoarece nu el este autorul afirmatiei (ci receptorul ei).

Eu sunt autorul afirmatiei. Eu sunt responsabil pentru ea. Prin urmare, daca eu cred ca este adevarata (am o anume credinta despre realitate), este datoria mea de a demonstra acest lucru. Aceasta situatie poarta un nume. Se cheama…

…the burden of proof.

Eu, autorul afirmatiei, port povara justificarii ei. Eu trebuie sa depun un efort mental (si nu Othello, el poate sta linistit pana vin cu niste dovezi serioase).

Imagineaza-ti ca, pentru a ridica un pic miza, spun despre tine ca esti o criminala de copii (in fiecare week-end pleci din Bucuresti in satele din apropiere si ucizi cate un copil, uneori doi, cand esti intr-o forma mai buna) Spun asta in fata prietenilor tai (e o afirmatie destul de jenanta, sper ca esti de acord!) Tu trebuie sa-ti demonstrezi nevinovatia sau eu trebuie sa aduc dovezi in sprijinul afirmatiei mele? (si, daca nu reusesc, sa-mi cer scuze, poate chiar sa accept sa-ti platesc daune morale pentru afirmatii calomnioase)

Sunt convins ca nu ai nicio problema in a intelege, in cele doua situatii ipotetice de mai sus, cine poarta povara dovezilor  (sa le caute, sa le comunice, sa se asigure ca sunt puternice, deci convingatoare etc.)

Si acum sa ne jucam putin: Tot eu spun ca sobolanii sunt capabili de rationamente deductive de tip Modus Tollens (cele cu p implica q si non q) Tu ai unele dubii (destul de mari) si le exprimi. Iar replica mea este:

De unde stii ca nu este asa?

In mod intentionat am separat-o de text, si am folosit aldine, deoarece am intalnit-o de prea multe ori in conversatii pe teme, hmm, cum sa le spun, pe teme inefabile, hai sa zic asa! Insa ce arata ea? (replica)

Un singur lucru, in opinia mea: arata ca cel care pune aceasta intrebare nu a participat niciodata la un curs de gandire critica (pot spune acelasi lucru intr-un mod insultator dar ma abtin, fiind duminica si temandu-ma de pacat intr-o zi speciala)

Daca eu cred ca sobolanii sunt capabili de rationamente deductive (de cele inductive nu mai zic, sunt de la sine intelese), imi revine responsabilitatea furnizarii unor dovezi credibile. Nu e obligatoriu sa-mi asum aceasta responsabilitate. Insa, daca fac o afirmatie si nu-mi asum responsabilitatea justificarii ei, ce fel de persoana sunt?

Dar oamenii nu fac afirmatii stranii despre sobolani. Ei fac afirmatii mult mai spectaculoase. Sunt ok cu asta. As vrea doar sa-si asume responsabilitatea pentru propriile afirmatii si sa nu le ceara altora sa le infirme. Pe cei care isi asuma aceasta responsabilitate, chiar daca nu reusesc sa se achite de ea (nu gasesc dovezi) ii respect. Dar cum i-as putea pretui pe ceilalti? Nu am cum. Ei doar fac niste afirmatii dar refuza sa investeasca energie si timp pentru a le demonstra ca fiind adevarate. Te rog, ofera-mi un motiv pentru care sa-i respect (din punct de vedere intelectual, nu ca persoane) deoarece eu nu gasesc unul.

Nu am motive sa-i respect pe lenesi (ma refer la lenea cognitiva). Ii respect pe cei care muncesc desi, uneori, rezultatele muncii lor (intelectuale) sunt modeste. Insa macar au depus un efort. Ceva s-a intamplat in mintea lor. Au iesit din mindset-ul infantil. Au miscat niste rotite. Viata a mers un pic mai departe.

Daca se intampla sa spui ca un zeu (sau o asociatie de zei si zeite) a creat Universul, si vrei sa participi la o conversatie cu oameni care gandesc, ar fi bine sa vii cu niste dovezi!

Daca afirmi ca exista o retea de canale invizibile prin care circula o energie misterioasa, de asemenea, iti sugerez sa vii cu niste dovezi.

Daca sustii ca exista demoni implicati in deciziile proaste (autodistructive) pe care le iau oamenii iti propun sa ai niste temeiuri verificabile.

Si, pentru a nu uita de psihoterapeutii care promoveaza contactul cu realitatea in timp ce se departeaza de ea, daca afirmi ca cineva este bolnav (se confrunta cu atacuri de panica, pentru a face referire la un episod din serialul In deriva la care m-am uitat intamplator, dorindu-mi foarte tare sa fac si unele lucruri prostesti) deoarece nu si-a rezolvat o relatie din copilarie cu un parinte (sau, si mai comic, deoarece un parinte nu si-a rezolvat relatia din copilarie cu propriul parinte: nepoata care achita nota de plata asociata relatiei dintre mama ei si  bunicul ei, cum ar veni) ar fi bine, in acelasi spirit, al gandirii rationale, pe care deja o aplici in alte arii ale vietii tale, sa oferi cateva dovezi serioase.

Cu cat afirmatiile au un grad mai mare de generalitate („oamenii atrag evenimente pozitive sau negative deoarece se gandesc la ele”, ca sa ofer si o mostra de gandire aflata in stadiul preoperational-Piaget, iarta-ma!) cu atat dovezile trebuie sa fie mai convingatoare, mai numeroase, mai sistematice, mai ample.

Iar daca lucrul acesta nu se intampla, in conversatiile la care participi, sfatul meu este sa le opresti si sa-ti cauti ceva mai bun de facut. Altfel iti pierzi timpul cu un partener de dialog pentru care notiunea de „responsabilitate” ramane un mister. Un mister spiritual, desigur!

Stan (si Bran)

15 02 2013

O prietena a blogului, plina de o  bunavointa malefica, apta sa integreze, pentru totdeauna, contrariile, imi semnaleaza sosirea in tara noastra, mai intai in corpul spiritual si apoi, desigur, in cel fizic, a doi renumiti luptatori impotriva compulsiilor, sot si sotie (desi Swami Muktananda, fostul lor prieten, cel care verifica virginitatea discipolelor, ar putea fi de alta parere). O lupta mereu reluata, si de el (Stanislav), cu LSD-ul, si de ea (Christina), cu alcoolul.

Corespondenta mea, datorita unui nivel spiritual modest, nu avea cum sa stie ca eu eram la curent cu aceasta vizita inca dinainte ca ea sa fi fost negociata de organizatori, ca urmare a unui newsletter pe care il primesc, periodic, din viitor (clisee.akashice.ro sau doar „clisee”, nu mai stiu nici eu exact).

Cei doi faimosi cunoscatori ai notiunilor de sevraj sau craving, dintr-o regretabila invidie profesionala nepublicati de nici un jurnal stiintific serios, in ciuda revizuirilor geniale aplicate demodatei paradigme de intelegere a realitatii si a naturii mintii, vor conferentia la Cluj si la Bucuresti, aproape sigur intr-o atmosfera plina de iubire neconditionata si, probabil, de omnipotenta infantila.

O karma foarte grea, de care am luat la cunostinta gratie unei facturi recent primite de la Departamentul spiritual de profil, semnata ilizibil de entitati transpersoanale din familia Mumbo-Jumbo,  ma impiedica sa particip la aceste experiente cu caracter arhetipal, daca nu cumva mitic. Sunt devastat. Inteleg, astfel, inca o data, esecul meu in armonizarea sistemului COEX (sau asa ceva) si necesitatea de a respira putin mai repede, ca sa nu zic accelerat, pentru a penetra, in sfarsit, a doua matrice perinatala, bucurandu-ma, la capatul travaliului, de o fantezie debordanta, vecina cu imaginatia psihotica (intr-o nota mai serioasa, mentionez ca, atunci cand ofeream servicii de psihoterapie, am asistat persoane transformate de atelierele de respiratie holotropica si orientate, in cel mai pur spirit monist-materialist, spre destinatii farmacologice de tip Zyprexa)

Nu-mi ramane decat sa sper ca, ajutat si de o Sahasrara Chakra anemica, de la prea mult scepticism nesanatos,  intr-una din urmatoarele vieti, beneficiind si de unele sincronicitati jucause, atent orchestrate de campurile cosmice de constiinta, campuri pline cu iarba, ii voi intalni pe cei doi titani ai spiritualitatii halucinogene macar la un suc (de datura, specia Brugmansia)

Nu inteleg de ce au avut nevoie de atat de mult timp pentru a vizita tara in care 4 locuitori din 10 sunt convinsi ca Soarele se invarte in jurul Pamantului, avand un usor deficit de cunoastere stiintifica, din fericire compensat de nivelul extraordinar de inalt al cunoasterii spirituale, nivel la care a contribuit decisiv si un psihopat refugiat, in prezent, in Suedia, o regiune mai propice integrarii in absolut.

Realizez, in timp ce scriu aceste randuri intr-o stare modificata de constiinta, ca urmare a unor morcovi samanici consumati intregi, impins fiind de nevoia de intregire, realizez, spun, cu o angoasa multistratificat-constelata pe mai multe niveluri, ca sa imprumut si eu ceva din noua psihologie a viitorului, ca aceste randuri mi-ar putea cobori frecventa vibratorie la un prag de alarma, mai ales daca sunt citite, nu mai zic intelese arhetipal, de admiratorii cuplului iluminat, eliberat spiritual si, de ce nu, slightly inebriated  (in sensul divin, desigur) si starnesc valuri de compasiune telepatica pentru care, marturisesc, nu sunt pregatit, si din cauza unei relatii nefericite, recent incheiate, cu un autor britanic, feature writer for The Guardian,  pasionat si el de weak-minded poppycock, insa mult mai talentat decat mine (si avand, astfel, o karma cu adevarat sinistra)

Din cate inteleg participarea la Conferinta costa 250 de lei, un pret mic pentru un pas atat de mare dincolo de ratiune (titlul unei carti a domnului Grof, traduse in limba romana, pe care am canalizat-o spiritual, dar mai ales motor, catre un cos de gunoi). Le trimit participantilor, organizatorilor si geniului neinteles explorator al golului aflat dincolo de gandire cele mai bune ganduri, fericire, pace si multe impliniri.

PS Intuitia imi spune ca, in timpul seminarului, nu vor exista „pauze de cafea” ci pauze de ciuperci.

musuroiul evolutionist

14 02 2013

Acest blog nu exista de capul lui. A fost creat, din punct de vedere tehnic, si este administrat, de o matahala de aproximativ 2 metri, pe nume Sorin, in a carui companie, nu stiu de ce, ma simt in siguranta.

Individul la care ma refer nu mi-a cerut niciodata nimic in schimb, pentru acest blog, nici pentru celalalt, ba chiar m-a ajutat si in alte situatii care ma depaseau (din pacate nu a reusit sa-mi gaseasca un fotomodel cu IQ 140, motiv pentru care trebuie sa ma multumesc cu ce am: fotomodelul cu IQ 130. Da, vreau si eu sa am urmasi dar, pentru ca nu ma pot baza pe genele mele, incerc sa ma supra-asigur unindu-le cu unele mai performante). Mai mult decat atat, a creat si alte situri (am aflat prin spionii mei), de asemenea lucrand gratuit. In mod evident, omul e dus cu capul.

Mai aveam o umbra de indoiala in raport cu ipoteza mea diagnostica (sau de speranta, depinde cum privesti) si ea a fost spulberata astazi, cand matahala m-a anuntat ca situl

http://furnicute.ro

este pe deplin functional. Stiu, de la Edward Wilson,specialist in mirmecologie,si dublu castigator al premiului Pulitzer (ce lacomie!) unele lucruri nu prea vesele despre furnicute dar aleg sa nu le fac publice, mai ales ca ele nu au nicio legatura cu ideea romantica din care s-a nascut situl mai sus citat. Daca ai uitat deja, fiind in plin proces degenerescent:

http://furnicute.ro

Poti sa dai si tu un click, mama ta de vizitator! Dar mai ales mama ta poate da un click, daca se intampla sa fie mai in varsta si sa aiba nevoie de una-alta. Mai multe nu-ti spun deoarece am incredere ca poti sa citesti si singura.

PS Parca vad ca urmeaza si albinutze.ro. Doar pentru regine si trantori.

 

ne mai miscam si noi fundul?

14 02 2013

A inceput sa-mi placa Victor Ponta. Nu pentru ca il vad des (efectul de familiaritate) si nici pentru ca a mai renuntat la zambetul acela din desene animate (personaje care cad de la o inaltime uriasa, gata-gata sa se faca praf si apoi se ridica frumos si zambesc)

Ci pentru ca vrea sa introduca patru ore de sport pe saptamana, la scoala. Victoras, felicitari! M-as mira sa reusesti („nu avem sali de sport, nu avem profesori, copiii nu mai vor sa faca exercitii fizice bla-bla-bla”) insa mi se pare meritorie incercarea! Sper ca nu e doar PR astfel incat sa castigi simpatia unora de teapa mea (pentru ca, daca e, iti jur, iti rup picioarele!)

Nu stiu daca tanarul nostru premier citeste psihologie evolutionista (probabil ca nu, fiind pasionat de Curtea Penala Internationala, conform tezei de doctorat). Dar aceasta masura, daca va fi luata si, mai ales, implementata, va fi (si) o victorie a noii paradigme care incepe sa se impuna in psihologie, oferind cadrul mai larg in care putem intelege procesele psihologice si comportamentele sociale.

Avem nevoie sa fim mai santosi? Evident! Si ce facem pentru asta? Distanta dintre raspunsurile la aceste doua intrebari, in opinia mea, se numeste responsabilitate.

mastectomie

13 02 2013

Un tanar doctor in psihologie, pe care l-am indrumat catre Robert Plomin, imi scrie si ma intreaba de ce aceste cunostinte nu sunt predate in facultatile de psihologie din Romania.

Nu stiu, prietene! Si de ce ma intrebi pe mine, un mosneag autor al unui blog citit pe cinci continente? (mama lor de eschimosi vegetarieni, nu vrea niciunul sa dea un click-doua, macar de complezenta) Intreaba-i pe decani, pe sefii de departamente, pe secretarii stiintifici! (si, te rog, nu mai generaliza, sunt sigur ca exista si lebede negre)

PS Doar ca sa ne amuzam, impreuna cu cei care nu disting heritabilitatea de ereditate: Sa presupunem ca tu esti o femeie iar mama ta a fost diagnosticata, acum cativa ani, si operata intre timp (cancer la san). Stiinta ne spune ca heritabilitatea cancerului la san este in jur de 27%. Ce crezi, este cazul sa te ingrijorezi? Ok, normal ca te ingrijorezi. Dar cat de mult?