I se spune Franci. Dar o cheama Francesca. Are 4 ani si merge la facultate. Cu mama ei, desigur. Nu mereu (nu suporta sistemul de invatamant). Asa, la cate un examen.
E cuminte, nu deranjeaza pe nimeni. Doar pe mama ei o mai intreaba, in soapta: Mami, ce scrii tu acolo, bla-bla-bla?
Am reluat recent un articol despre biasul de confirmare iar Google Analytics imi spune, in stilul lui sec si obiectiv, ca a fost extrem de citit (in raport cu alte articole). Ok, hai sa ne mai delectam cu unul, in acest caz! Oldies but goldies:
Astazi am primit flori. Minunate! Incantatoare! Si rezistente, cat un mandat prezidential complet. Nu e nicio aluzie subtilissima, pur si simplu sunt rezistente la curgerea implacabila a timpului fiind handmade (persoana care mi le-a oferit a intuit, presupun, ce cred despre oamenii care rup flori, chiar si cu scopul nobil de a le darui; da, nu sunt nici eu normal!).
Si cum ma uitam la ele, si le admiram, mi-am imaginat cum ar fi daca as fi femeie, daca as fi primit flori reale ( cum altfel?) de la sotul/partenerul meu si as suferi, simultan, de o boala indetectabila (in primele stadii) pe nume bias de confirmare.
Poate vrei sa te delectezi alaturi de imaginatia mea in desfasurare? (si sa inveti si un pic de psihologie, poate chiar despre tine) Sunt o femeie, ziceam, si tocmai am primit flori de la partenerul meu. Trebuie sa stii un secret: il suspectez ca ma insala (dar nu i-am spus). Si acum strang dovezi. Am o intuitie foarte puternica iar tu stii cat de dezvoltata este intuitia la femei. Simt ca ma insala, pur si simplu simt.
Dar inca nu-i pot demonstra. De cand urmaresc blogul lui Adrian Nuta am inceput sa-mi dezvolt o atitudine stiintifica. Mi-am dat seama cat as fi de penibila spunandu-i direct ca ma insala, fara dovezi. E buna si stiinta asta, recunosc. Asa ca sunt in plin proces de testare a ipotezei mele. Iar astazi am identificat o noua dovada:
Astazi am primit flori (hm, de ce am sentimentul ca ma repet?). Mi-a adus flori fara nici un motiv special. Nu este ziua mea, nu sarbatorim nimic, nu am obtinut un succes profesional, nimic. Ultima data mi-a adus flori acum un an, daca imi amintesc bine. Intelegi, nu-i asa? Trebuie sa intelegi daca ai macar o inteligenta medie (IQ 90-110).
Mi-a adus flori pentru ca se simte vinovat!
M-a inselat din nou, nu poate trai cu constiinta incarcata si, pentru a se elibera putin, mi-a cumparat acest buchet spectaculos de flori. Nu exista „din senin”, totul are o cauza. In acest caz, o cauza ascunsa, de care eu sunt constienta, pentru ca nu sunt proasta. Nu mi-a adus flori pentru ca ma iubeste ci pentru ca m-a inselat si se simte vinovat. Totusi, cat de proasta ma crede? Chiar crede ca sunt incapabila sa-mi dau seama ce inseamna sa-i aduci flori unei femei, din senin? Hai ca ma si enervez!
Iar acum, cand iti povestesc, vorbeste la telefon de fata cu mine. Pana acum se scuza si mergea sa vorbeasca in bucatarie sau pe terasa (avem o terasa larga pentru care ii suntem recunoscatori, aproximativ 30 de ani, bancii care ne-a oferit imprumutul pentru casa). Intelegi si asta, nu-i asa? Acum vorbeste de fata cu mine ca sa ma faca sa cred ca nu are nimic de ascuns. Oh, Doamne, chiar crede ca sunt o tampita! E atat de limpede ca se comporta demonstrativ, cum de nu-si da seama? Sunt sigura ca a pus-o pe colega aia a lui (cu care ma insala) sa invete toate intrebarile astea chipurile profesionale (o si vad:le are scrise in fata), sa sune duminica seara iar el sa raspunda calm, metodic, ca si cum nu ar fi vorba de altceva. Off, pana unde va merge tot circul asta? Cat o sa mai suport?
Insa nu zic nimic deoarece, temporar, sunt om de stiinta (Nuta, esti multumit, uite ce-ai facut din mine!). Strang dovezi, una cate una. Imi confirm ipoteza. Ipoteza mea este ca ma insala (ipoteza pe dracu: e clar ca ma insala!). Tot astazi, de exemplu, cand am iesit impreuna in oras (nu spun unde, sa nu se interpreteze ca as fi o iubitoare de gaste sau de berbeci), si am condus eu, pentru prima data de cand il stiu nu m-a criticat distructiv. El spune ca merge la un grup unde a invatat diferenta dintre critica adresata persoanei („Habar nu ai sa conduci, cum naiba ai luat carnetul ala?”) si critica focalizata pe actiuni specifice, fara nici un fel de evaluari personale. Mai zice ca efectiv a avut o iluminare intelegand aceste diferente.
Hai sictir! Vrea sa-mi intre in voie, de aceea nu ma critica in stilul lui obisnuit. E prea cusuta cu ata alba povestea asta: e adevarat ca mi se pare foarte ok felul in care imi vorbeste, chiar ma ajuta sa ma corectez, dar nu sunt aterizata ieri de pe Luna ca sa nu-mi dau seama ca este o strategie. Da, o strategie machiavelica, oh, Dumnezeule (crestin, precizez), cat de departe poate merge fatarnicia umana? Cat de perfizi pot fi oamenii? Cata viclenie incape in capul acela care a inceput in mod vizibil sa cheleasca? (apropo, asta inseamna ca i-a crescut nivelul de testosteron, stiu eu, barbatii cheliosi sunt mai potenti iar el imi spune ca trece printr-o perioada cu un apetit sexual mai mic? Sictir!)
Nu cred ca il mai suport mult. Sunt peste tot semne! Doar sa ai ochi sa le vezi! Nici nu vreau sa ma gandesc la toti anii in care am fost oarba si am avut incredere in el. Cu cate „colege” s-o mai fi f…t, mai ales cand mergea in teambuilding-uri? „E doar pentru angajatii companiei, acestea sunt regulile, nu am ce face, nu te pot lua si pe tine”, asa imi spunea. Mai, barbatii astia chiar cred despre noi ca suntem handicapte?
Intr-un fel au dreptate, sa stii! Asa-mi trebuie daca am avut incredere si am inghitit tot ce mi-a spus! Dar acum m-am trezit. Gata, s-a terminat cu misculatiile, ticalos patentat ce esti! In fiecare zi acumulez noi dovezi. Nici nu trebuie sa fac mari sapaturi la cat de inteligenta sunt! E suficient sa am ochii deschisi si sa privesc.
Hai ca te pup, ma cheama la cina. Sigur, cu glasul acela mieros care, citit de un om destept, nu spune decat „Vreau sa-ti calmez temerile. Imi dau seama ca ai unele banuieli si vreau sa le sting.” Te tin la curent sau, mai bine, te chem direct la judecatorie. Da, bag divort. La ce dovezi am imi raman si casa si masina. Si cartea aceea din bibiloteca, despre biasuri sau asa ceva. Niste prostii! Auzi, draga (am deschis-o la intamplare):
Se numeste bias de confirmare tendinta de a cauta dovezi care iti sprijina credintele si de a nu observa sau respinge dovezile care se opun credintelor tale.
Zilele acestea am petrecut cateva ore pline de substanta cu o tanara la a carei dezvoltare s-a intamplat sa am o modesta contributie. Privind-o, mi-am adus aminte de prima noastra intalnire, atunci cand ne-am urcat, accidental, in acelasi autobuz si am vorbit deoarece parea cel mai natural sa facem asta, fara sa-mi treaca prin cap ca va veni o zi in care ea va scrie in New York Times si va primi recomandari pentru doctorat de la un castigator al premiului Pulitzer.
Ascultand-o si intelegand cat de clare ii sunt scopurile si instrumentele necesare pentru a le atinge si observand, simultan, disponibilitatea de a munci cu pasiune si dedicatie, mi-au venit in minte alti tineri de varsta ei (sau putin mai mici), dezorientati, neimplicati in propria lor viata, atrasi de oferte locale intre care nu pot discrimina, lipsiti de entuziasmul real orientat catre ceva care conteaza.
Si m-am intristat.
Dar mi-a trecut repede, fiind o natura optimista. M-am gandit la tine (numai daca esti undeva in intervalul 20-30). Poate ca tu vrei sa traiesti altfel. Poate ca tu vrei sa dai un sens vietii tale si sa nu o lasi la voia intamplarii sau a celor care abia asteapta sa o modeleze in feluri avantajoase pentru ei. Poate chiar aspiri sa studiezi la o universitate prestigioasa, avand incredere in IQ-ul tau. Poate vrei sa faci o diferenta.
As vrea sa te asigur ca este posibil dar nu este usor. Am avut acest sentiment sau, mai bine zis, mi-a fost confirmat, inca o data, privind-o pe tanara care a ales sa ma viziteze la putin timp dupa o intrevedere privata cu un laureat al premiului Nobel pentru economie.
Nu ii dau numele deoarece acest articol nu este despre ea. Este despre tine.
Prin bunavointa unei agentii de presa am aflat astazi care sunt statele in care homosexualii se pot casatori si chiar adopta copii. Fiind interesat de progresul constiintei umane, merita sa le enumar:
Olanda (primul, in 2001), Belgia, Spania, Canada, Africa de Sud, Norvegia, Suedia, Portugalia, Islanda, Argentina si o serie de state din federatia Statelor Unite.
In numeroase alte tari exista legislatii privind uniunea civila a homosexualilor. Printre ele nu se numara si Romania.
Ce spune asta despre noi?
PS Zeii inca nu au plecat. Dar se pregatesc…
Un prieten care stie ca sunt inclinat sa accept ca valoroase si corecte explicatiile de tip evolutionist, sperand (copilareste!) ca aduce un argument puternic impotriva lor imi spun ceva de genul urmator:
Tu spui ca toate comportamentele noastre sunt influentate sau au de-a face cu cele doua nevoi fundamentale stabilite de gene, anume supravietuirea si reproducerea (Da, asta spun, cat de bine ma intelegi!) si ca acceptarea acestei teorii ne-ar permite sa fim mai adaptati la realitate (Sunt mandru de prietenia noastra, ai inteles intr-un mod desavarsit!)
Insa eu iti voi da un singur exemplu din care rezulta ca nu este asa. Gandeste-te la cineva care fumeaza! Aproape toata lumea, cu exceptia idiotilor, stie ca fumatul este un obicei periculos (fapt demonstrat stiintific). Cine fumeaza isi pune viata in pericol, poate nu pe termen scurt dar pe termen lung in mod sigur. Imi poti arata in ce fel anume acest comportament este asociat cu nevoia de supravietuire?
Este doar un exemplu concret insa eu ma refer la categorii de comportamente autodistructive (prietenul meu, mai inteligent decat mine, opereaza frecvent cu categorii abstracte) Daca nevoia de supravietuire este prezenta, fie si subtil, in toate alegerile si deciziile noastre, cum se face ca fumatorul actioneaza, adesea perseverent, astfel incat sa-si minimizeze sansele de supravietuire?
Imi plac foarte mult conversatiile cu prietenul meu. Sunt invidios pentru IQ-ul lui din percentila 99 si ma bucur cand imi ridica mingea la fileu pentru a-mi redresa stima de sine (in raport cu el). Pentru ca este un subiect de interes public (fumatul si, prin extensie, comportamentele autodistructive, nu relatia noastra competitiva!) m-am gandit sa impartasesc raspunsul meu la aceasta enigma. Si incep cu o afirmatie care te va face si pe tine sa ai dubii in privinta capacitatii mele de a gandi corect, macar la nivel de percentila 50.
Fumatul este un comportament in serviciul supravietuirii.
De dragul tensiunii dramatice as putea incheia articolul aici, revenind maine (sau alta data), facandu-te sa te intrebi, mai ales daca ma stii de ceva timp, cat de mult s-au accelerat procesele de senilizare (deterioarea cerebrala incepe pe la 25 de ani, in cazul in care te simteai in siguranta, hi hi!)
Dar nu voi face asta, si nu pentru ca am o inima iubitoare, mai ales pentru necunoscute care-si pierd timpul pe Internet, in loc sa se reproduca (just teasing), ci pentru ca nu ma lasa insesi procesele evolutioniste pe care, in imaginatia mea, am ajuns sa le inteleg oarecum si pe care, intr-un acces absolut infantil, le-as vrea intelese si de alti semeni, astfel incat suferinta inutila din vietile lor, generata de ignoranta si de confuzie, sa scada.
Sa revenim la fumatorul nostru si sa-i spunem F (nu de la „fraier”, de ce esti prezumtioasa?-doar pentru amatorii de WAIS IV). Cum a inceput el sa fumeze? (fireste ca nu este singura explicatie, acum doar iti ofer un model de explicatie si tu vei face restul, folosindu-ti gandirea independenta indelung antrenata de sistemul scolar magnific la care ai fost expus: pentru cititorii mai noi, cu trasaturi obsesive nerecunoscute, manifestate in urmarirea vigilenta a (in)corectitudinii politice, ii anunt ca in text folosesc exprimari alternative, referindu-ma la tine cand ca la un barbat, cand ca la o femeie, cand ca la o persoana)
Era si el adolescent si facea parte dintr-un grup. In care, ce sa vezi? De la un moment dat membrii grupului au inceput sa fumeze si asta a devenit rapid o norma de grup (cu sprijinul nepretuit al parintilor, cei care, neintelegand psihologia adolescentilor, le-au interzis sa fumeze). El nu era interesat de fumat dar era extrem de interesat de apartenenta la grup. Apartenenta la grup, nevoia de a face parte dintr-un grup, valoarea pe care grupul o are pentru mintile noastre, toate acestea au legatura cu faptul ca suntem mamifere iar mamiferele sunt animale sociale. Ele au „descoperit”, in mod natural, grupurile si importanta pentru supravietuire de a face parte din ele (mamiferele solitare au sanse mai mici de supravietuire decat mamiferele care traiesc intr-un grup)
Aceasta tendinta (de a face parte din grupuri) a fost selectata evolutionist (adica s-a dovedit mai „inteligenta” decat alte optiuni) si a ajuns pana la noi. Ea este adanc imprimata in creierele noastre. Prin urmare F, impins de maximizarea sanselor de supravietuire, in acest caz de nevoia de apartenenta la grup, incepe sa fumeze, nu pentru beneficiile nutritive (teasing, again) ale fumatului, nici pentru sansa de a-si saruta iubita intr-un mod care sa-i sugereze acesteia posibilitatea de a linge o scrumiera, ci pentru a nu fi respins de grup („daca nu fumezi nu esti de-al nostru!”)
Da, intr-o anumita masura ar putea fi constient de pericolul pentru sanatate reprezentat de fumat insa, in raport cu castigul mai mare, anume sansa de a-si pastra locul in grup, riscul mentionat poate fi asumat.
Unde este eroarea in acest caz? Evident, in constientizarea insuficienta a faptului ca, in timpurile noastre moderne, putem face parte din multe grupuri. Acest lucru era imposibil pe vremea stramosilor hominizi (Lucy?) care traiau in mici comunitati de cel mult 100-150 de oameni (vezi si Robin Dunbar). Daca suntem exclusi dintr-un grup, sau nu ne putem adapta la el, putem oricand sa gasim altul!
Dar aceasta realizare cognitiva ii este proprie doar cortexului prefrontal. Creierul de mamifer al lui F, creierul tau si creierul meu (tot de mamifer) continua sa traiasca intr-o lume ancestrala in care excluderea dintr-un grup este echivalenta cu moartea. F nu are cortexul prefrontal suficient de dezvoltat pentru a opera cu intelegerea superioara de mai sus si se comporta conform „logicii” de mamifer: fumeaza si, astfel, obtinand acceptarea si valorizarea grupului, isi amplifica sansele de supravietuire.
Sper ca nu esti in percentila 30 astfel incat sa nu poti pricepe rationamentul de mai sus. Si, doar de dragul creativitatii, te informez ca mai exista o explicatie, pe care doar incep sa ti-o impartasesc si o duci tu mai departe. Ea nu are legatura cu supravietuirea ci cu reproducerea (la care, in mod interesant, prietenul meu nu s-a gandit dar il iert, chiar si inteligentele avansate o mai dau, uneori, in bara)
Lui F ii place o fata insa nu are curaj sa o abordeze (ce bine il inteleg si cat de mult regret ca nu mi-a spus nimeni aceste lucruri la 14 ani). Dar vrea foarte mult sa o cunoasca si sa petreaca timp impreuna (aceste dorinte ii devin si mai clare cand se masturbeaza in timp ce face dus). Totusi se teme sa o contacteze. Cum naiba sa faca?
Asa ca ii trece prin cap urmatoarea idee: daca ar fuma o tigara, oare cum s-ar simti? Ar fi un pic mai petulant? Scuze, mai joc intr-un film, reformulez: ar fi un pic mai curajos? Zis si facut. Fumeaza (dar nu o tigara, a fost nevoie de mai multe) si, voila, o abordeaza pe fata. Victorie!
Mai departe gandeste-te si tu! Nu, nu la prostii! Incearca sa-ti reprezinti cum codifica creierul lui acest eveniment (puternic emotional) Ce asocieri neuronale se produc spontan in creierul lui? Si care sunt urmarile acestor asocieri pe termen mediu si, poate, chiar lung?
Salutari evolutioniste!
PS Deoarece zeii au plecat: sunt aproape sigur ca, daca oamenii ar avea acces la explicatiile reale (stiintifice) ale fenomenelor naturale si sociale, si-ar putea trai vietile la un nivel mai inalt de constientizare si ar putea lasa pleiada de entitati spirituale in zona care le este potrivita si chiar nostima, anume la gradinita.