sunt sabotat

Nu intentionam sa scriu acest articol de promovare a unui sit acum ci un pic mai tarziu (peste o luna sau doua) Insa evenimentele au luat o turnura care nu ma poate lasa impasibil (da, mi-am pierdut detasarea budista si, cu aceasta ocazie, o declar nula).

Mai intai, la unul din grupurile pe care le conduc, o membra a grupului a mentionat editorialul Angelinei Jolie din New York Times, inaintea mea (incredibil!) si am pedepsit-o invitand-o sa scrie un articol pe tema respectiva. Ei bine, l-a scris. Sa-i fie rusine! O sa-i dau si numele: Anca Raducan.

Abia ce-mi revenisem din trauma, cu ajutorul psihokinetic al unei zane cu ochi albastri, cand descopar, pe situl pe care intentionam sa-l mentionez mai tarziu, un alt articol foarte bun pe acelasi subiect (sanii Angelinei Jolie si unele invataturi despre viata)

A fost deja prea mult. Tradare, tradare, tradare, tradare! De trei ori tradare! (esti atenta sau citesti in stare de somn?) Si eu? Eu ce fac? Pregatisem un articol genial inspirat de corpul si unele decizii ale Angelinei. „Genial” in sensul urmator: despre gene (ce credeai, ca nu sunt modest?)

Dar e prea tarziu. Anca Raducan si Sorina Sovagau, sa nu va prind in campul meu perceptiv ca va bag, scuze, va introduc direct in grila lui Hermann! Mi-ati luat-o pe Angelina. Nu puteati sa scrieti despre Brad Pitt?

http://www.veste-buna.ro/pupa-te-am-pe-ce-n-ai-angelino/

PS Lucrurile sunt, de fapt, serioase de-a binelea.

Comentarii oprite.