Esti doctor si ai de tratat doi pacienti. Dintr-o sursa credibila ai aflat despre pacientul B ca este „un om bun”, adica a demonstrat, prin comportamentele lui, o serie de trasaturi de caracter pozitive, iar despre pacientul R ai aflat ca este „un om rau” (este pedofil, de exemplu, si atunci cand nu profita de inocenta sexuala a copiilor chinuie pui de pisica). Din pacate, esti doctor intr-o tara in care asistenta sanitara este precara (nu dau nume!) si, in aceasta situatie particulara (cele doua persoane sufera de aceeasi afectiune si au nevoie de acelasi tip de tratament), clinica in care lucrezi nu are resurse decat pentru unul din cei doi pacienti.
Tu trebuie sa alegi pacientul pe care il vei trata. As indrazni sa spun ca ai o dilema etica insa cine te-a pus sa imbratisezi aceasta profesie? Intrebarea este simpla si trebuie sa raspunzi repede: Il tratezi pe B sau il tratezi pe R?
Cine merita ajutorul tau profesional? Off, mai bine sterge aceasta intrebare din memoria ta, ea deja te face sa gandesti intr-un anume fel. Nu vreau sa te influentez, chiar nu vreau! M-as bucura sa iei o decizie in conformitate cu criteriile tale etice (apropo, ai asa ceva?) Aminteste-ti, te rog, si ce anume iti cere datoria de doctor!
Iti las timp de gandire.
Si acum, hai sa presupunem ca ai ales sa-l tratezi pe omul bun (cel cu trasaturi de caracter pozitiv, pot sa si enumar cateva: este iubitor cu copiii lui, este harnic, este cinstit, nu jigneste pe nimeni etc.) Ti-a fost greu, imi imaginez, insa in loc de a nu lua nicio decizie, si a-i pierde pe amandoi (nu neaparat in sensul de a muri ci de a li se deteriora starea), ai ales unul, anume pe cel bun. Nu te intreb „de ce?”, stii tu mai bine! (sper)
Ti-am pregatit o alta surpriza: Modificam situatia si ne imaginam ca exista resurse din abundenta. Ii poti trata pe amandoi, fara nicio problema si exact asta vei face. Iata si intrebarea:
Iti doresti (in sinea ta, nu stie nimeni) ca cel rau sa nu raspunda la tratament?
Cu alte cuvinte, iti doresti ca omul rau sa sufere? (desi nu exista nicio diferenta in felul in care ii tratezi) Si daca iti doresti asta (voi dramatiza mai mult: R nu este doar pedofil ci este si violator, adica a violat trei femei care nu au mers la referendum, traumatizandu-le, se pare, pentru mult timp), daca iti doresti, de fapt, sa sufere, in timp ce iti faci datoria de medic, tu esti, in acel moment, o persoana care promoveaza Binele (in ganduri, iti reamintesc) sau Raul? Altfel spus, gandurile si dorintele tale intretinute constient („ah, ce bine daca nu ar fi sensibil la tratament si ar ramane bolnav sau chiar i s-ar inrautati starea!”) te fac, in acel moment, in care il tratezi, conform datoriei profesionale, un om bun sau un om rau?
Poate ca situatia aceasta iti pare artificiala (nu si daca chiar esti doctor si mai stii una-alta despre pacientii tai, gratie asistentei-sefe, pe care o mai inghesui uneori in noptile acelea lungi, cand esti de garda). De acord! Iti propun sa analizezi cateva situatii reale. Da, din viata ta!
Tu ii doresti cuiva sa sufere deoarece consideri ca ar merita?
Nu neaparat sa moara (care ar fi suferinta?) si nici sa se zvarcoleasca in chinuri (sa fie torturat, de pilda, de un fundamentalist arab), ci sa-l doara ceva, eventual in fiecare zi! Hai ca stii la ce ma refer, nu e nevoie de alte amanunte!
Sau, in a doua varianta (te stiu o persoana complexa, de aceea am variante de rezerva), desi nu ai o dorinta constienta si nici nu te rogi Dumnezeului milostiv pentru suferinta cronica a lui Icsulescu (de ce toti presedintii Romaniei, pana acum, au fost –escu?), constati, cu surprindere, ca te bucuri afland de boala, necazul sau suferinta lui Icsulescu. Intr-una din cele doua variante, sau in ambele, dorinta si emotia ta pozitiva (hi hi!) pot fi evaluate din punct de vedere moral? Si, in cazul in care pot fi, ele semnaleaza prezenta unui om bun sau rau?
Ambele variante, repet, contin o evaluare a celuilat (facuta de tine si, pentru intarire, impartasita de altii). Tu nu-i faci nimic celuilalt dar consideri ca merita sa sufere asa cum un criminal merita sa mearga la inchisoare. Intelegi, da? Te provoc sa realizezi o autoevaluare, cu ajutorul teoriei tale morale, si sa stabilesti daca procedezi (mental) bine sau nu atunci cand doresti suferinta cuiva, considerand ca acea persoana merita sa sufere. Esti sau nu inserviciul Binelui prin dorintele si gandurile tale? Nu prin actiuni, am stabilit ca nu faci nimic (de exemplu, Ygrecescu sufera deoarece a fost implicat intr-un accident oribil iar tu te bucuri, pur si simplu, fiind onest cu tine insuti, observi ca aceasta informatie ti-a inseninat ziua)
Este bine sa te bucuri atunci cand cineva care merita sa sufere chiar sufera? (fara nicio legatura cu tine) Sau nu este bine? Sau aceste evaluari morale nu sunt potrivite a fi aplicate unor evenimente interne (mentale)? Si daca judecatile morale aplicate dorintelor si gandurilor sunt inadecvate („nu este bine sa judeci din punct de vedere moral o dorinta!”), ce anume le face nepotrivite? De ce nu sunt bune?
„O stii pe schiloada aia de la Marketing? Aia care iti ocupa locul de parcare, desi tu esti de 3 ani in compania asta! Are HPV, fata, iti spun eu, sigur, sigur! Si-a pus-o cu cine stie ce cocalar de la concurenta. Nu inteleg de ce nu te bucuri. Jigodie sfrijita, asa ii trebuie! Ce faci fata asta la mine? Stii bine ca merita. Exista un Dumnezeu!”
P.S. (doar pentru pedanti) Daca in lume ar exista o cantitate finita de suferinta si un om rau ar suferi, la un moment dat, asta ar fi echivalent cu a spune ca sansele oamenilor buni de a nu suferi au crescut (pentru ca exista mai putin suferinta de distribuit). Cu cat ar suferi mai multi oameni rai, „consumand” stocul de suferinta, cu atat ar fi mai bine pentru cei buni. In acest caz, ar fi corect ca oamenii buni, pentru a se proteja de o suferinta nemeritata, venita intamplator peste ei (un accident), sa le produca suferinta celor care merita sa sufere, fiind rai? (dar sunt norocosi si nu sufera intamplator)
Si intr-un astfel de Univers extrem de improbabil, in opinia mea, pentru a-l considera un Univers drept, nu ar fi bine sa exista un fel de institutie care sa evalueze masura in care cineva merita sa sufere, pe de o parte, si o alta institutie, pe de alta parte, care sa implemeteze deciziile? Un fel de sistem judiciar. Insa de ce sa ne complicam cu oamenii, despre care stim bine cat de imperfecti sunt? Poate ca, inca de la inceput, exista un sistem judiciar perfect. Ce nume sa-i dam?